-->

Conferința de deschidere a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferinta-de-deschidere-a-festivalului-international-de-teatru-de-la-sibiu/

În deschiderea FITS, prima conferinţă de presă a adus la întâlnirea cu publicul pe directorul FITS, Constantin Chiriac (director al Teatrului ”Radu Stanca” din Sibiu şi omul datorită căruia există şi a tot crescut acest festival), criticul de teatru Octavian Saiu (moderatorul conferinţelor FITS), precum şi coregrafa Brenda Angiel, creatoarea spectacolului ”Tango la altitudine II”, prezentat în festival, şi regizorul Alexandru Grecu (preşedintele UNITER din Republica Moldova).

Un articol de Cristina Enescu Aky|12 iunie 2017

Un soare blând și generos.

Un oraș tihnit, respirând frumos, istorie și sens prin toate fațadele și colțurile de stradă

Al treilea cel mai important și frumos festival de teatru și arte performative din lume.

Aceste trei lucruri frumoase s-au întâlnit într-o zi de vineri și au dat startul unei perioade de zece zile, menite să multiplice ceea ce e mai frumos în spiritul uman: iubirea, frumusețea creativității, provocarea gândurilor și a ideilor, culori, forme, mișcări, muzici. Cu alte cuvinte – Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ajuns la cea de-a 24-a ediție.

Constantin Chiriac a început prin recitarea Sonetului 66 al lui Shakespeare, ale cărui versuri au răsunat percutant, uneori amar, alteori descriptiv și programatic, pentru chiar vremurile în care ne găsim:

Mă uit scârbit la tot, și-aș vrea să mor, 
Decât să-l văd slăvit pe ticălos,
Iar pe sărman de râsul tuturor,
Să-l văd tăgăduit pe credincios,
Pe vrednicul de cinste oropsit….

Și totuși, teatrul este despre iubire, despre spirit și despre înălțarea din noroiul cotidian, iar FITS 2017 gravitează cu atât mai mult în jurul acestei energii ”care mișcă sori și stele”, în vorbele lui Dante: iubirea, tema FITS 2017.

Directorul FITS a vorbit și despre câteva motive pentru care festivalul este un succes care crește de la an la an, o necesitate și un eveniment cultural unic:

  • Trăim atât de multă dezbinare în Europa și în lume încât există o reală nevoie ca artiștii să dea un imbold unificator societății umane, prin iubirea de frumos și prin dialog cultural.
  • Este un eveniment profund conectat la realitatea zilelor noastre. Spre exemplu, luând-o înaintea discursurilor politice, festivalul construiește punți de legătură și dialog, de exemplu cu Statele Unite ale Americii prin programul ”New Democracy Series”, care conturează o ”dimensiune NATO culturală” a FITS din acest an.
  • FITS educă, nu prin forță ci mișcând sufletele prin ”miracolul frumosului”. Educarea publicului prin cultură este o dimensiune esențială a teatrului.
  • Numărul voluntarilor FITS s-a dublat față de anul trecut, ceea ce arată că tinerii își doresc enorm  să fie parte din acest festival, iar festivalul recunoaște importanța de a da o șansă vocii tinerilor oameni de teatru, inclusiv prin organizarea anul acesta a unui ”festival în festival” dedicat școlilor de teatru.
  • Anul acesta sunt prezentate spectacole și la Academia Forțelor Terestre, în public aflându-se atât militari cât și civili. Un spațiu de întâlnire necesar care aduce laolaltă arta, publicul larg dar și o nișă de public care are, și ea, nevoie de teatru, anume militarii.
  • Nici, FITS, nici vreun alt eveniment cultural înrădăcinat într-o comunitate nu poate fi copiat, și nici nu ar avea sens un astfel de demers. Comunitățile locale sunt cele care pot să nască proiectele culturale care li se potrivesc cel mai bine.
  • Anul acesta, FITS include și valorifică circuitul cultural al vechilor biserici săsești cu orgă dimprejurul Sibiului, aici fiind organizate diferite concerte și evenimente. În luna august, la întâlnirea sașilor din zonă, directorul FITS dorește să propună dezvoltarea unor proiecte culturale care să redea și mai mult aceste spații extraordinare circuitului cultural public. Dialogul creator este cea mai bună formă de naționalism.
  • FITS este unicul festival de profil care și-a asumat un proiect editorial constant, anume prezentarea unor volume importante din zona teatrului.

Coregrafa argentiniană Brena Angiel a vorbit despre provocările și libertatea pe care le oferă dansul aerian și despre esența de tango, învăluită în dans contemporan, din spectacolul ”Tango la altitudine II”. Directorul UNITEM (Uniunea Teatrală din din Republica Moldova), regizorul Alexandru Grecu, a descris schimbarea de mentalitate și creșterea nivelului artei actorului, a regizorului și a spectacolelor din Rep. Moldova după 1989, despre întâlnirea de destin a teatrului de aici, în cătușele mentalității sovietice, cu Matei Vișniec, care a făcut mai mult pentru unirea spiritului românesc decât politicienii. El a vorbit și despre puternica dimensiune social-politică a teatrului moldovenesc.

 

03
/07
/26

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

02
/07
/26

Sâmbătă 4 iulie 2026, începând cu ora 19, lirica românească ocupă scena unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate poeziei contemporane în Regatul Unit. În cadrul celei de-a noua ediții a Festivalului European de Poezie (European Poetry Festival – EPF), publicul londonez este invitat la o seară dedicată creației poetice românești – o premieră în istoria festivalului.

30
/06
/26

Între 2 și 5 iulie 2026, THE JAZZ CAVE FESTIVAL VI aduce o nouă experiență multiculturală într-un decor impresionant. Festivalul aduce în Vâlcea 21 de formații din Europa, America de Nord și America de Sud, care vor bucura publicul prin concerte de jazz în stiluri diferite, ce se vor desfășura pe 3 scene.

29
/06
/26

Premiera spectacolului „Lakmé” de Léo Delibes, în regia lui Andrei Şerban şi sub conducerea muzicală a lui Tiberiu Soare, va avea loc pe 2 şi 3 iulie, de la ora 18.30, la Opera Naţională Bucureşti.

26
/06
/26

Între 9 și 12 iulie, Cinema Elvire Popesco găzduiește Retrospectiva TIFF.25, care aduce în fața publicului o selecție de filme din programul celei de-a 25-a ediții a festivalului.

26
/06
/26

S-a născut în vara anului 1912, pe 28 iunie, la începutul unuia dintre cele mai tulburate secole, iar primii ani după liceul absolvit în oraşul natal şi i-a petrecut la Iaşi, unde a luat lecţii de pian şi compoziţie.

25
/06
/26

Institutul Cultural Român de la New York, în parteneriat cu prestigiosul teatru newyorkez La MaMa și cu Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, cu sprijinul Ministerului Culturii din România, prezintă, în perioada 25-28 iunie 2026, premiera mondială a spectacolului multimedia Migration Diary. New York City Edition, un proiect inedit, româno-american, creat de regizoarea Carmen Lidia Vidu.

23
/06
/26

Vara la Eforie Sud înseamnă seri petrecute în Grădina Cinemascop. Eforie Colorat deschide un nou sezon de evenimente culturale și timp petrecut împreună. Între 4 iulie și 23 august, vizitatorii sunt invitați să redescopere Eforie Sud prin filme, artă contemporană, muzică, ateliere și povești ale oamenilor care îi dau viață.