Conferință despre echilibru, cu Dan C. Mihăilescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferinta-despre-echilibru-cu-dan-c-mihailescu/

Asociaţia Ortodoxă pentru o Lume Nouă şi Librăria Cărtureşti (de la Muzeul Țăranului Român) vă invită la o conferinţă cu tema ECHILIBRU, suţinută de criticul literar Dan C. Mihăilescu, pe 12 iunie, de la ora 19:00. Intrarea este liberă.

Un articol de Elena Simion|10 iunie 2014

Aoln Romania organizează proiecte și tabere pentru tineri de 20 ani; în perioada 21-27 iulie, va avea loc ce de-a XVI-a ediție a Forumului „Tinerețe și Speranță” de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Tabăra se adresează tinerilor între 18 și 30 de ani și va avea tema „Echilibru”. Mai multe detalii despre tabără, despre programul unei zile de tabără și despre modalitatea de înscriere găsiți online.

Ultimul eveniment organizat e tinerii voluntari ai AOLN a fost „Ghiozdănelul de vacanță”, o acțiune umanitară destinată strângerii de rechizite și de burse pentru tabără, destinate copiilor defavorizați din Sărățeni, județul Vaslui.

Dan C. Mihăilescu a fost unul dintre invitații taberei „Tinerețe și Speranță” de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din anul 2008, iar tema ediției a X-a fost „Curajul”. Fiind unul dintre invitații apreciați, el a acceptat cu bucurie să le vorbească iarăși tinerilor din asociație, precum și celor cu sufletul deschis, despre „Echilibru” – tema pe care o va avea tabăra de anul acesta.

dan c. mihailescu

DAN C. MIHĂILESCU este critic şi istoric literar. A fost cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Lite rară „G. Călinescu” şi a editat suplimentul cultural Litere, arte & idei de la Cotidianul. Obţine Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor pentru volumul Perspective eminesciene.

A publicat 16 volume de eseuri (printre care Stângăcii de dreapta, Îndreptări de stânga, ciclul Viaţa literară, Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu), a tradus din Jean-François Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski ş.a., a deţinut rubrici în revistele Luceafărul, Transilvania, 22, Idei în dialog, România literară, Ziarul de duminică, Dilema veche, precum şi în Evenimentul zilei şi Jurnalul Naţional.

Din anul 2000 este realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV.

Printre preocupările sale constante se află literatura memorialistică şi epistolară.

Cele mai recente cărţi ale sale sunt I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii: Despre eul din scrisori (Humanitas, 2012) şi Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş (Humanitas, 2012) şi Cartea ca destin. Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu (Humanitas, 2013).



05
/08
/20

Pe 5 august 2019, murea prozatoarea americană Toni Morrison, prima scriitoare de culoare care obținea, în 1993, Premiul Nobel pentru Literatură. Cartea pe care v-o propunem astăzi este „Cântecul lui Solomon” (Editura Art, colecția „Cărți cult”, 2019), roman publicat în original în 1977.

02
/08
/20

Pentru recomandările de lectură ale lunii august, ne-am oprit la publicistica lui Gabriel García Márquez, memoriile Ditei Kraus și un roman-tribut de David Grossman.

22
/07
/20

O prezentare a biografiei unuia dintre cei mai mari exploratori și oameni de știință români, dublată de un spectaculos jurnal de călătorie, volumul Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță de Cristian Lascu și Helmut Ignat, publicat recent la Editura Humanitas, va fi lansat marți, 28 iulie, la ora 19.00, în grădina Muzeului Antipa.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.