Conferințele Ateneului Român: George Banu în dialog cu Ion Caramitru. FNT 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferintele-ateneului-roman-george-banu-in-dialog-cu-ion-caramitru-fnt-2017/

Un moment special al programului de manifestări culturale oferite publicului în cadrul Festivalului Naţional de Teatru îl va reprezenta dialogul public organizat pe scena Ateneului Român, ce va reuni două personalităţi de prima mărime ale lumii artistice contemporane, doi oameni care trăiesc de mai bine de 50 de ani cu, din şi prin teatru, aducându-şi – fiecare în felul său – contribuţii esenţiale la dezvoltarea artei scenice.

Un articol de Petre Ivan|16 octombrie 2017

Este vorba de eminentul om de cultură George Banu – profesor, teoretician și reputat critic al teatrului european şi de inegalabilul Ion Caramitru – actor, regizor, director al Teatrului Naţional Bucureşti.

Drumurile lor în teatru încep din acelaşi punct: 1964, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa profesor Beate Fredanov. Acesta va fi şi momentul de pornire al istoriilor despre teatrul contemporan ce vor putea fi auzite în Conferinţa George Banu în dialog cu Ion Caramitru, organizată sâmbătă 28 octombrie, ora 18.00 pe scena Ateneului Român.

Va fi o întâlnire – ca un arc peste timp. Vom reface drumul parcurs împreună, dar şi separat, după absolvirea Institutului de artă Teatrală şi Cinematografică, unde am fost colegi. Va fi o trecere în revistă a destinelor noastre teatrale, a descoperirilor, împlinirilor, sau întâmplărilor prin care am trecut, ca artişti şi ca oameni liberi. (Ion Caramitru)

Un moment, teatrului i s-a prezis dispariţia – prezicere azi infirmată – dar am înţeles atunci că, dacă el, ca artă, ar putea să-și piardă impactul, să fie marginalizat, teatralitatea în schimb e cosubstanţială omului, ea îl definește. Shakespeare, continuându-i pe greci și romani, a spus-o constant : „lumea e o scenă” și noi, actorii săi neobosiţi. Pe Scena lumii am încercat să identific fie artiști de geniu, fie politicieni contaminaţi de teatru.

Azi, împreună cu Ion Caramitru, Hamlet-ul exemplar al generaţiei mele, vorbim despre relaţia când ascunsă, când flagrantă între jocul scenic și jocul politic. Ele deseori se confundă și o atestă ironic celebrul dialog al lui Ronald Regan: „Cum poate deveni un actor președintele Americii?”, fu el intrebat. „Cum poate deveni cineva președinte fără a fi actor?”, răspunse Regan ca un veritabil personaj shakespearian. Teatralitatea dincolo de platou poate fi detestată sau admirată, dar ea va fi mereu prezentă pe Scena lumii unde lui Obama i se reproșează că seamănă cu prinţul danez, iar Trump pare a fi descendentul direct al lui Ubu rege. Teatrul ne ajută să citim lumea și oamenii. Scena lumii e o carte a vieţii! (George Banu)

Accesul la Conferinţa George Banu în dialog cu Ion Caramitru se va face pe bază de bilete, care pot fi procurate începând cu data de luni 16 octombrie, de la Casa de bilete a Ateneului Român.

Foto:  George Banu în dialog cu Ion Caramitru. FNT 2017 – fnt.ro

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”