Amir Kolben: decan al Facultăţii de Dans din cadrul Jerusalem Academy of Music and Dance, totodată fondatorul, directorul artistic şi coregraful Kolben Dance Company, fost dansator al Batsheva Dance Company şi Israeli Ballet, unul dintre cei mai importanţi coregrafi ai dansului contemporan israelian.
Un articol de Cristina Enescu Aky|14 iunie 2018
La FITS 2018, compania lui a prezentat On The Edge (”La limită” – nefericit tradus ca ”Între control și nebunie”), un spectacol inedit, care începe înainte de a începe (prin interacțiunile directe ale dansatorilor cu publicul), și care explorează starea de ”la limită” la nivel personal și de interacțiuni.
Vorbind la conferința FITS despre acest spectacol, Amir Kolben a definit dansul ca un fel de blestem și binecuvântare în același timp. E uimitor cum un lucru atât de material, precum corpul, poate fi totodată atât de abstract. Privind dansul, oamenii au deseori senzația că nu înțeleg nimic din ceea ce dansatorii sau coregraful încearcă să le spună. Cred că nu e așa, oamenii înțeleg foarte bine, doar că nu își dau voie să spună ‘Chiar înțeleg’ – nu pentru că nu vor, ci pentru că noi toți nu am fost învățați să privim cu adevărat mișcările corpului. Dar înțelegem mișcarea foarte bine – dacă vine cineva spre tine, înțelegi de la 100 de metri dacă e mai bine să stai departe de acea persoană, sau dacă te poți apropia. Chiar și când nu vedem expresiile feței, putem înțelege mișcările. Asta ține de supraviețuire, dacă strămoșii nostri nu ar fi înțeles că elefantul de acolo e furios, cel maiprobabil ar fi dispărut de mult.”
Discutând ce îl motivează în crearea spectacolelor sale, Amir Kolben a spus că încearcă ”să îi apropie pe oameni de dans pentru că vreau ca dansul să fie o parte din viața lor, nu doar la nivel intelectual. Exact ceea ce fac oamenii de regulă în cluburi, când se simt liberi. De ce să nu facem același lucru și în artă? Pentru mine, să văd dansatorii foarte de aproape creează o experiență mult mai puternică și profundă a dansului.”
Pe marginea ideii că există o barieră percepută de mulți oameni în înțelegerea spectacolelor de dans, Amir Kolben a fost de acord că ”acest obstacol existăcu siguranță.Mi-am dedicat viața dansului și, în mod particular, dansului contemporan, și totuși încă merg uneori la spectacole de dans la care nu înțeleg nimic. Și nu mă deranjează. Să intri în mintea unui coregraf e foarte dificil, aș putea încerca să îți explic cu toată sinceritatea, și tot e posibil să nu înțelegi. Mișcarea este un limbaj în sine, are propriul vocabular. Dansul este un limbaj specific, poate fi tradus doar parțial în cuvinte. Dacă fac o mișcare sau alta poate nu o să înțelegi, dar cu siguranță vei observa o diferență și vei avea o experiență diferită a celor două mișcări. Deci cred că trebuie să îi învățăm pe oameni să aibă încredere în senzațiile lor. O astfel de abordare pozitivă, mai degrabă decât una critică de genul ‘nu înțelegnimic”e o modalitatemaibună de a învățaoamenii un astfel de limbaj abstract.
Coregraful Amir Kolben
La un moment dat, întimpulspectacolului ”On The Edge”, dansatorii vin în fața scenei și se prezintă pe scurt, în limba maternal a fiecăruia, într-un mod foarte direct și nepretențios, ceea ce creează o senzație unică de comunicare și conexiune cu publicul. ”Am căutat simplitatea, ceeace e mereu o provocare pentru mine. Coregrafiile mele par să devină cumva tot mai complicate, în ciuda mea. Când reușesc să creez simplitate, sunt foarte fericit. Acela a fost un moment simplu, direct, care nu ar fi putut fi atins altfel. Una dintre provocările mele constante e să aduc pe scenă indivizi, nu doar dansatori. Nu vreau să văd 10-20 de dansatori făcând același lucru, cu date fizice similar. Așa ceva mă poate impresiona, dar sunt mișcat numai de personalități individuale.”
Kolben Dance Company include dansatori din diferitepărți de lume, cu constituții fizice și o cultură a mișcării diferită. Legat de provocările de a lucre cu oameniși culture diferite, Kolbenspune ”Pe de o parte îi îmblânzesc pe dansaatorii mei, astfel încât să ajungă mai aproape de genul meu de mișcare. Pe de altă parte, și ei măî mbânzesc pe mine, aducând elementepe care eu nici nu m-aș fi gândit să le introduc în coregrafii. De multe ori mă gândesc că ‘asta n-are ce căuta aici, de exemplu break dance‘, dar apoi mă deschid spre acea posibilitate. Eu și dansatorii mei ne educăm reciproc, pentru a ne lărgi orizontul de posibilități. E un proces mutual, nu unul extrem de calm, implică multă zbatere, frustrate, neînțelegeri. Uneori nu e plăcut. Dar, dacă vrei să aduci individualități în studioul de dans, acesta este prețul mare care trebui eplătit. Și eu îl plătesc, pentru că vreau să fie oameni complete, nu doar dansatori, deci nu cred că voi schimba acest stil de lucru.”
Muzica din ”On The Edge”este mai liber aleasă și mai eclectic decât în altespectacole ale sale. ”Când am făcut muzica a fost o experiență eliberatoare pentru mine pentru că initial am int
enționa tsă fie un spectacol pentru tineri. S-a dovedit curând că e mai mult de atât. Dar senzația de lipsă de responsabilitate este un instrument artistic foarte bun și creativ. Îl recomand mereu studențilo rmei de la Academia de Muzică și Dans din Ierusalim, și mie însumi de asemenea.”
Imagine din spectacolul On the Edge/ La limită, Kolben Dance Company
Legat de numărul mare de companii de dans israeliene de înalt nivel, Kolben mai întâi a ținutsă se plângă, în glumă, de situație: ”Este o competitive uriașă. Totodată este și o provocare, asta te trage în sus, nu ai altă opțiune decât să fii în cea mai bună formă tot timpul – ceea ce, evident, nu se întâmplă mereu. Cred că e o situație foarte ciudată, pentru că tradiția evreiască este foarte restrictive în privința corpului, care este considerat mai degrabă un fel de recipient pentru lucrurile cu adevărat importante. Nu este o cultură a corpului. De fapt, nu am nicoiexplicațiepentruacestfenomen. Eu unul nu am ales să fiu artist, dansator sau coregraf, pur și simplu mi s-a întâmplat. Mi-a luat 20 de ani să înțeleg că nu pot scăpa de această profesie pe care nu am ales-o, pentru că mă ajută să iau înapoi ceva care ne aparține tuturor, dar din care nu avem suficient, o anumităabordare a corpului. Vreau să compensez această lipsă spunând ‘Am un corp și pot să mă exprim cu el’. “
(Pentru varianta in limba română, aici)
Foto: Amir Kolben, FITS 2018 – sibfest.ro
