Conferințele FITS 2019: O Frida Kahlo impresionantă, fragmentată – și grecească
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferintele-fits-2019-o-frida-kahlo-impresionanta-fragmentata-si-greceasca/

Spectacolul FRIDA KI ALLO, creat de Katerina Damvoglou şi Robin Beer de la Fly Theatre, a fost prezentat la FITS pe 18 iunie, iar a doua zi creatorii săi au vorbit la conferinţa FITS despre icon-ul Frida din realitate şi cea din spectacol.

Un articol de Cristina Enescu Aky|19 iunie 2019

Cei doi au acceptat să vină la conferința de presă numai cu rugămintea ca moderatorul conferinței FITS, Octavian Saiu, să vadă înainte spectacolul.  „Un semn de demnitate profesională, pentru că dacă nu vezi ceva e dificil sau chiar imposibil să vorbești despre acel spectacol sau să îl descrii.”

Cei doi artiști, el englez iar ea grecoaică, fac teatru împreună și sunt și căsătoriți, lucru ce explică, poate, o chimie specială în spectacolul creat de ei. Acest spectacol spune multe despre Frida Kahlo, dar și despre artiștii care au creat spectacolul. „Pentru noi, spectacolul este o experiență în care trebuie să te scufunzi ca să o înțelegi, pentru că e atât de complex, nu e simplu de pus în cuvinte ce se întâmplă acolo, exact ca și personajul care a fost Frida Kahlo. Motivul principal pentru care am făcut spectacolul este că încă din copilărie mi s-a spus că semăn cu Frida, și niciodată nu am spus ‘mulțumesc’ pentru asta, pentru că nu mă simțeam frumoasă, eram brunetă și băiețoasă. Apoi mama mi-a arătat prima poză cu Frida Kahlo și mi-a spus că uite, e un simbol de feminitate și în același timp – am descoperit apoi- e un simbol al culturii fast food. La un moment dat am încetat să port haine care îmi plăceau și am abordat stilul goth, ca să nu mi se mai spună că semăn cu ea. Ulterior am acceptat situația și am început să mulțumesc când lumea observa asemănarea, și să le explic – da, Frida a fost un personaj real, nu doar unul interpretat de Salma Hayek în filmul deja celebru.

Frida a murit în 1954 dar continuă să fie un simbol foarte puternic. Intenția noastră cu spectacolul a fost să explorăm ce știu și ce vor să știe oamenii despre Frida. Ea a atins în posteritate obiectivul pe care și l-a dorit, anume să aibă o imagine care rezistă. Imaginea ei este foarte fragmentată și asta a și intenționat, din cauza accidentului ei era fragmentată și în sens fizic. Din personalitatea ei și de asemenea din spectacolul nostru fiecare poate alege ce aspect ia cu sine, ce înțelege” a spus Katerina Damvoglou, interpreta Fridei din spectacol, generând o undă de regret în publicul conferinței printre cei care nu au apucat să vadă spectacolul, și indirect evidențiind uriașa problemă irezolvabilă, pentru public, a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, de 26 de ani încoace: imposibilitatea ubicuității și simultaneității la toate spectacolele.

https://www.facebook.com/pg/Fridakiallo/posts/

http://www.sibfest.ro/evenimente-2019/frida-kahlo

FRIDA Ki Allo

De: Katerina Damvoglou

Regia: Fly Theatre (Katerina Damvoglou și Robin Beer)

Dramaturgia: Miranda Batikioti

Scenografia: Ermina Apostolaki

Light design: Christina Thanasoula

Sunet și video: Robin Beer

În distribuţie: Katerina Damvoglou și Robin Beer



07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).