Constantin Chiriac este invitat de onoare la Festivalul Şcolilor de Teatru de la Varşovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-este-invitat-de-onoare-la-festivalul-scolilor-de-teatru-de-la-varsovia/

Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca“ şi al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, va fi invitatul de onoare al ediţiei a şaptea a Festivalului Internaţional al Şcolilor de teatru ITSelF de la Varşovia.

Un articol de Andrada Văsii|25 iunie 2013

Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca“ şi al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, va fi invitatul de onoare al ediţiei a şaptea a Festivalului Internaţional al Şcolilor de teatru ITSelF de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada 28 iunie – 2 iulie.

Scopurile principale ale Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru ITSelF sunt promovarea culturii teatrale şi a tinerelor talente scenice, schimbul de experienţă, apropierea culturilor prin întâlnirea artiştilor şi teoreticienilor.

Întâlniri și ateliere culturale

Alături de spectacolele şcolilor de teatru invitate, programul festivalului cuprinde numeroase evenimente conexe, prezentarea unor spectacole independente, întâlniri cu artişti cunoscuţi din teatru şi televiziune, ateliere de teatru destinate atât profesioniştilor, cât şi amatorilor, notează Mediafax.

Potrivit site-ului Institutului Cultural Român, la ediţia de anul acesta, printre şcolile invitate se numără: Shanghai Theatre Academy, Yoram Loewenstein Acting School din Tel-Aviv, Accademia Teatrale di Roma Sofia Amendolea din Roma, Lithuanian Academy of Music and Theatre din Vilnius, Latvian Academy of Culture din Riga, Real Escuela Superior de Arte Dramatico RESAD din Madrid, Soore University din Teheran, Royal Conservatoire of Scotland din Glasgow, Farghaly for Performance Arts in Egypt, Saint-Petersburg State Theatre Arts Academy din Sankt Petersburg, Academy of Arts din Bańska Bistrica, Folkwang University of the Arts din Essen.

Reprezentantul Teatrului din Sibiu

România va fi reprezentată de Constantin Chiriac, în calitate de fondator al şcolii de teatru de la Sibiu şi, totodată, director al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ şi al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

La invitaţia rectorului Academiei de Artă Teatrală, Andrzej Strzelecki, şi a directorului Festivalului, Cezary Morawski, Constantin Chiriac va participa la atelierele organizate în cadrul Festivalului, împărtăşind din experienţa acumulată şi promovând arta teatrală românească.

Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru ITSelF este organizat o dată la doi ani de Academia de Teatru „Aleksander Zelwerowicz“ din Varşovia, cu sprijinul Primăriei Varşoviei şi Ministerului Culturii, sub înaltul patronaj al Preşedintelui Poloniei.’

Foto credit: Maria Ștefănescu

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.