Conversatie după înmormântare – premieră la Bulandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/conversatie-dupa-inmormantare-premiera-la-bulandra/

Duminică 7 decembrie şi marţi 9 decembrie, de la ora 19.00, iubitorii teatrului pot vedea la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu Studio Space (Str. Jean Louis Calderon nr. 76A), premiera spectacolului Conversaţie după înmormântare, de Yasmina Reza, în traducerea lui Alex Leo Şerban. Regia este semnată de Alexandru Darie.

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2014

Conversatie după înmormântare” e o capodoperă a literaturii dramatice. Nu e o întâmplare că l-am ales acum. Căutam un text în această zonă, care să-i pună pe actori în valoare, iar piesa Yasminei Reza mi s-a părut extrem de potrivită şi cu locul ăsta, şi cu oamenii, şi cu momentul acesta al vieţii meles, spune Alexandru Darie.

Regizorul spectacolului consideră că aveam de-a face cu un text cehovian, cu profunzimi extraordinare, care, dincolo de un strat de suspans, uşor poliţist, ascunde o poveste senzaţională,

Am descoperit în piesă, lucrând, un al doilea plan, de care la prima vedere nu eşti conştient.

Textul face legătura între două lumi, ceea ce mi s-a părut extrem de interesant. Se întâmplă acolo, după acea înmormântare, ceva cu totul şi cu totul

Alexandru Darie, regizorul spectacolului

Alexandru Darie, regizorul spectacolului

neaşteptat – Alexandru Darie

Conversaţie după înmormântare, de Yasmina Reza – INFO

Traducerea: Alex Leo Şerban

Regia: Alexandru Darie

Distribuţia: Camelia Maxim, Ioana Macaria, Daniela Nane, Cornel Scripcaru, Dan Aştilean, Marius Chivu

Scenografia: OCTAVIAN NECULAI

Muzica: ADRIAN ENESCU

Foto: Conversatie după înmormântare – MIHAELA MARIN

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.