„Copilul acesta”, în premieră online
https://www.ziarulmetropolis.ro/copilul-acesta-in-premiera-online/

La sfârşitul acestei săptămâni, Teatrul de Stat Constanţa va difuza online prima premieră a anului 2021, „Copilul acesta” de Joël Pommerat, traducerea Anca Rotescu, un spectacol – lectură în regia lui Vlad Cristache. Difuzarea spectacolului pe pagina Facebook a Teatrului de Stat Constanţa este programată sâmbătă, 9 ianuarie 2021, de la ora 19:00.

Un articol de Liliana Matei|7 ianuarie 2021

În distribuție, în ordinea apariției: Cristiana Luca, Andu Axente, copilul Lara Zara-Pena, Dan Cojocaru, Ștefan Mihai, Florina Stănculeț, Luiza Martinescu, Ecaterina Lupu, Cătălina Mihai, Liviu Manolache, Laura Crăciun, Lana Moscaliuc, copilul Matei Doreanu, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochiței, Luiza Sarivan, Dana Dumitrescu. Lectura didascaliilor și regia tehnică, Alexandru Medveghi.

La originea piesei scrise de dramaturgul francez Joël Pommerat se află un proiect derulat prin colaborarea între o instituție de asistență socială și o instituție teatrală, în cadrul căruia au fost organizate întâlniri cu femei din Normandia, care au povestit despre relațiile cu fiii și fiicele lor. Dramaturgul a preluat tema și a creat o suită de episoade ce descriu tensiunile legăturilor părinte – copil, în feluritele lor aspecte. Confruntările familiale sunt intense, profunde și vor răscoli în spectatori propriile istorii, în toată complexitatea lor. Este o temă mereu actuală, poate chiar cu o miză mai mare în prezent, date fiind schimbările esențiale generate de progresul tehnologic în receptivitatea noilor generații.

Fiind un spectacol-lectură, atât regizorul, cât și artiștii s-au concentrat pentru a desăvârși toate nuanțele interpretării, anunță organizatorii, compensând astfel, din plin, lipsa elementelor de decor și a mișcării scenice. Conform programului TSC pe anul acesta, spectacolul va fi montat în versiunea clasică în toamnă.

Duminică, 10 ianuarie, la ora 19:00, tot pe pagina Facebook a Teatrului de Stat Constanța, se va „difuza spectacolul „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, regia artistică Dana Dumitrescu.

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.