-->

Corina Boboc și-a lansat noua colecție, „Jellyfish on Pluto“
https://www.ziarulmetropolis.ro/corina-boboc-%c8%99i-a-lansat-noua-colec%c8%9bie-%e2%80%9ejellyfish-on-pluto%e2%80%9c/

Evenimentul lansării noii colecţii a Corinei Boboc, absolventă a Universităţii de Arte Bucureşti, secţia Design Vestimentar si proaspăt absolventă de master, secţia Scenografie, UNATC Bucureşti, a avut loc la teatrul Unteatru, sub forma unei expoziţii cu 19 ţinute, colecţia intitulându-se Jellyfish on Pluto.

Un articol de Petre Ivan|31 mai 2018

Colecția a fost inspirată din viața subacvatică, printurile hainelor fiind o extensie a meduzelor. Tânărul designer a vorbit în deschidere despre echipa ei, o echipă tânără, formată din două fete talentate, Mihaela Bucurel, cea cu care Corina a colaborat pe partea de croitorie și Ioana Petre, pe partea de print.

Totodată, a vorbit și despre materialele pe care le-a ales pentru colecția de vară și despre motivația de a le folosi : „Materialele sunt 100% naturale, strict din motive personale. Pentru lejeritate, pentru că e deja prea mult plastic în jurul nostru, măcar ce purtăm să fie natural și plăcut pielii.”

Corina a precizat faptul că în curând își va lansa site-ul, unde colecția va fi disponibilă pentru comenzi online, dar până atunci invită oamenii să o urmărească pe Facebook și pe Instagram.

Vedeți aici o galerie foto de la eveniment.

04
/11
/24

Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.), împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București şi alte instituţii culturale partenere, prezintă proiectul expozițional, educațional și creativ intitulat „Bauhaus în linii de arhitectură”.

20
/10
/24

Vanner Collective prezintă la Galeria Galateca (str. C. A. Rosetti, nr. 2 - 4) rezultatele proiectului artistic multidisciplinar „Să Cunoști Lumea”, desfășurat pe parcursul anului 2024, în cadrul căruia, prin ateliere creative și de dezvoltare personală, sesiuni de terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională și sesiuni de fotografie, echipa a căutat să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate și să extindă perspectivele publicului larg asupra formelor frumuseții și ale comunicării artistice.

16
/10
/24

Între 17 și 20 octombrie, HEI - House of European Institutes lansează la Timișoara expoziția „Între Ape (Waters of in-Betweenness)”, în cadrul căreia sunt reunite patru proiecte independente de cercetare artistică interdisciplinară care s-au aplecat pe parcursul anului 2024 asupra încrengăturii complexe de relații culturale, sociale, economice, ecologice și spirituale pe care le avem cu apele.

15
/10
/24

INTEROGATIE „O să mai existe natura?”, „Folosiți mai puțin plastic”, „Viața e prea scurtă ca să conduci mașini plictisitoare”. Iată câteva dintre dorințele așternute pe hârtie care fac acum obiectul unei expoziții inedite. Ea se poate vizita la Sala Mare a Institutului Cultural Român până pe 24 octombrie.