Corina Oproae, poetă: „Pentru mine, Bucureștiul este un oraș literar”
https://www.ziarulmetropolis.ro/corina-oproae-poeta-pentru-mine-bucurestiul-este-un-oras-literar/

INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuieşte de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internaţional de Poezie de la Bucureşti. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.

Un articol de Andrei Crăciun|16 mai 2018

Corina, care vine la București ca poetă de limbă spaniolă, va citi alături de poeți și poete din Brazilia, Columbia, Cuba, Grecia, Franța, Honduras, Italia, Mexic, Peru sau Portugalia.

Corina Oproae, ia spune-ne dumneata nouă, cititorilor, cine ești și cu ce te ocupi? Cum se face că te avem la București la Festivalul Internațional de Poezie, când dumneata îți scrii opera în spaniolă și ți-o traduci în catalană, dacă nu comit o regretabilă greșeală.
Este pe jumătate inexactă afirmația ta. Da, scriu în spaniolă, dar pentru moment nu mi-am tradus poezia în catalană. Am făcut-o în română totuși, deși mai mult decât o traducere, este o rescriere. Încerc să îți răspund foarte pe scurt la întrebare. Locuiesc la Barcelona de mai bine de douăzeci de ani. Sunt profesoară de engleză la un liceu, traduc, mai mult poezie decât proză, din română în catalană sau în spaniolă, și scriu poezie în spaniolă. Țin și un curs de poezie la atelierul de creație literară din Barcelona, Laboratori de lletres. Totuși, cred că nimeni nu poate învăța să fie poet. Aceste cursuri, în Spania, cred că au aceeași funcție pe care o au cenaclurile literare în România. La Festivalul Internațional de Poezie de la București am fost invitată de către Muzeul Literaturii Române, la sugestia poetului și traducătorului Dinu Flămând. Este foarte important pentru mine să fiu prezentă în România și ca poetă. Am fost invitată anul trecut la festivaluri de poezie de la Iași și de la Cluj. Am astfel ocazia de a fi la zi cu ceea ce se scrie în țara mea de origine, în limba mea natală. Și în același timp este un sentiment foarte ciudat să revin în România, de data asta la București, ca poetă într-o altă limbă.

Spaniolii și catalanii ce spun de poezia dumitale? Te-au primit bine? Ți-au făcut elogii? Te-au trecut cu vederea? Cum e?
Prima mea carte de poeme am publicat-o relativ târziu, la o editură independentă din Barcelona, La Garúa Libros, și a avut succes aș spune, în Catalonia, unde eram deja relativ cunoscută ca traducătoare de poezie. În restul Spaniei, pur și simplu nu știu ce să spun. Dacă aș spune că a fost trecută cu vederea, nu aș avea dreptate. Cred că a fost apreciată de anumite persoane din lumea poetică spaniolă și asta a fost pentru mine un motiv suficient de a ști că sunt pe un drum bun. A doua mea carte de poeme, Intermitențe, tocmai am publicat-o la o editură de la Madrid, Sabina Editorial. Aștept să văd care va fi soarta ei. Oricum elogiile sau buna primire nu sunt barometrul meu în ceea ce privește scrisul.

Prima dumitale carte (sper să nu greșesc) – O mie și una de morți – a apărut la Școala Ardeleană la Cluj. Ecouri dinspre Ardeal cu privire la poezia ta?
Da, tocmai a apărut O mie și una de morți, o traducere-rescriere a mea și cu o prefață scrisă de Dinu Flămând. Cred că poezia mea își are originea într-un mic sat din Ardeal, unde îmi petreceam trei luni de vară în fiecare an. Nimic nu poate fi mai poetic decât acel loc, decât amintirea acelui loc. Cred că toată forța mea vine de acolo, și nu exagerez. Chiar dacă scriu într-o altă limbă, spațiul transilvan este un fel de centru al lumii mele poetice.

De câți ani ai nu ai mai fost în capitala țării noastre? Cum crezi că o vei găsi? Ce așteptări ai de la bietul nostru București?
Cred că n-am mai văzut Bucureștiul de mai mult de douăzeci de ani. Pentru mine, Bucureștiul este un oraș literar, orașul lui Mircea Cărtărescu, marele nostru scriitor care, cum spunea criticul literar catalan Sam Abrams, bun cunoscător al literaturii române, a reușit prin opera sa să plaseze Bucureștiul pe mapa marilor orașe literare, așa cum a făcut-o Joyce, de pildă cu Dublin. Mă aștept la un București plin de literatură și de poezie, de o bună doză de suprarealism și de frumusețe amestecată cu gustul amar pe care l-au lăsat în oameni și în locuri atâția ani de comunism. Prea mulți ani!

Te-am cunoscut în cadrul CELA, un frumos program european care se îndeletnicește cu construirea de poduri între diferite literaturi de pe bătrânul nostru continent, lucru imposibil fără traducători. Dumneata ai tălmăcit pentru publicul de limbă spaniolă (dar și pentru cel de limbă catalană) diferiți mari autori români. Care e traducerea la care ții cel mai mult din opera dumitale?
CELA! O echipă de oameni minunați. Eu încerc să contribui la construirea unui pod trainic între literatura română și cea spaniolă. Participă trei autori din România: Anna Kalimar, Cătălin Pavel și tu însuți. Cum spuneam înainte, am tradus până acum din română în catalană. Catalana, ca și româna, este o limbă mică, și limbile mici au nevoie de noi pentru a avea o viață prelungă și sănătoasă. Am tradus în catalană Poemele luminii ale lui Lucian Blaga, o antologie din poezia lui Marin Sorescu (în co-traducere), Patria mea A4 și Spaima de literatură ale Anei Blandiana, ceva din Norman Manea. În spaniolă tocmai s-a publicat Athanor, cartea lui Gellu Naum. Inclusiv am îndrăznit să traduc din engleză în catalană, o minunată poetă americană, Mary Oliver. Traducerea în catalană la care țin foarte mult este Patria mea A4 a Anei Blandiana. Prima dată când am citit cartea, am simțit nevoia de a o traduce, de a o citi în profunzime. În fond asta este traducerea. Când am terminat lectura aceasta atât de personală, am prezentat-o la unul dintre cele mai prestigioase premii de traducere poetică de la Barcelona, premiul Jordi Domenech. Traducerea a fost distinsă cu acest premiu în 2015, iar acum am onoarea să fac parte din juriul acestui premiu.

Ce planuri ai cu viitorul tău poetic? Rămâi doar poetă, se poate trăi doar din poezie, fie și în Barcelona unde te-ai stabilit (și bine ai făcut) acum două decenii?
Îmi câștig existența predând limba engleză tinerilor catalani. Eu am terminat filologie engleză și spaniolă la Cluj. Poezie sper că voi scrie în continuare. Întotdeauna când scriu un poem am o teamă teribilă că nu voi mai scrie altul niciodată. Acum o să încerc să public un al treilea volum de poezie, Exerciții de alteritate. Îmi rezerv dreptul de a-i schimba titlul! Am o anumită tendință spre eclectism. Sper că voi publica în curând un volum de proză la care lucrez de câtva timp. De asemenea, mă lupt să traduc Luceafărul în catalană, în toamnă voi publica o traducere din poezia lui Dinu Flămând și aș vrea să fac o antologie de poete românce. Și multe altele…

Pentru mine, Bucureștiul este orașul lui Mircea Cărtărescu, marele nostru scriitor care, cum spunea criticul literar catalan Sam Abrams, bun cunoscător al literaturii române, a reușit prin opera sa să plaseze Bucureștiul pe mapa marilor orașe literare, așa cum a făcut-o Joyce, de pildă cu Dublin. Mă aștept la un București plin de literatură și de poezie, de o bună doză de suprarealism și de frumusețe amestecată cu gustul amar pe care l-au lăsat în oameni și în locuri atâția ani de comunism. Prea mulți ani! (Corina Oproae, poetă)

Foto: Festivalul Internațional de Carte Transilvania



25
/05
/18

Joi, 31 mai 2018, ora 19:00, la Apollo 111 Teatrul, are loc ceremonia de decernare a Premiului IOCAN pentru proză scurtă, ediția I. Evenimentul se desfășoară în prezența nominalizaților, autorilor Iocan (scriitori, fotografi, traducători) și a membrilor juriului, precum și a cititorilor de proză scurtă, se deschide și se închide cu un concert Adam's Nest.

24
/05
/18

Mihail Vakulovski este un extraordinar scriitor, traducător din limba rusă și, nu în ultimul rând, unul dintre cei mai iubiți librari din România. Are un doctorat în literatură. Originar din Basarabia, Mihail Vakulovski este stabilit la Brașov. Alegerile sale pentru lecturile lunii: Harms, Sorokin, Prilepin.

23
/05
/18

Scriitorul Mircea Cărtărescu numeşte moartea autorului american Philip Roth „încă una dintre catastrofele prin care trece literatura azi” şi spune că nu numai cărţile contează, ci şi prezenţa fizică a scriitorilor. Philip Roth, premiat de patru ori cu Man Booker International Prize și o dată cu Pulitzer, a murit marţi, la vârsta de 85 de ani.

23
/05
/18

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, s-a stins din viață, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură.

20
/05
/18

Luni, 21 mai, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la ora 19.00, va avea loc lansarea romanului „Șarpele din Essex”, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, a Editurii Nemira, un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii, printre care cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017.

20
/05
/18

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanți autori contemporani de limbă arabă, se va afla la București în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”.

18
/05
/18

Cartea „Ion Vinea, un scriitor între lumi și istorii”, de Sanda Cordoș, a fost publicată la Editura Școala Ardeleană, în Cluj-Napoca, în anul 2017.

18
/05
/18

Teatrul Metropolis si Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită astăzi, 18 mai, de la ora 18.45, la lansarea cărții „Măria Sa Actorul. Exerciții de admirație” de Eugen Comarnescu, ediție alcătuită de Gabriela Tarabega Comarnescu. Evenimentul va avea loc în Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis, din str. Mihai Eminescu nr. 89, București.

16
/05
/18

INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuiește de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internațional de Poezie de la București. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.

15
/05
/18

Pasionații de literatură sunt așteptați în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas, unde António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, își va lansa romanul “Pe râurile ce duc...”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

10
/05
/18

Volumul „GIGI CĂCIULEANU – Omul Dans”, de Ludmila Patlanjoglu, lansat zilele trecute, este o carte-album în trei versiuni - română, franceză, engleză, o călătorie în viaţa unui creator cu un bookpress impresionant.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"