Corul Armatei Roșii, primul concert după accidentul de avion
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-armatei-rosii-primul-concert-dupa-accidentul-de-avion/

Corul Armatei Roşii, decimat într-un accident de avion în luna decembrie, a susţinut joi primul său concert, la Moscova, după ce şi-a refăcut rândurile printr-un concurs la nivel naţional.

Un articol de Petre Ivan|17 februarie 2017

Într-un teatru din Moscova deținut de armata rusă, corul a intonat cele mai cunoscute cântece patriotice și populare în fața rudelor victimelor, a ofițerilor superiori ai armatei ruse și a 100 de militari în termen entuziaști.

„Din copilărie am visat să fac parte din acest cor”, a declarat un Alexei Martirossian, un tânăr corist care a crescut într-o familie de militari.

Alături de alte peste 2.000 de persoane, Alexei a participat la un concurs organizat la nivel național de către Corul Armatei Roșii, fondat în 1928 și alcătuit din două formațiuni: Ansamblul Alexandrov și Ansamblul academic al Gardei Naționale Ruse.

Pe 25 decembrie 2016, corul Armatei Roșii a pierdut 64 din membri, printre care și pe directorul său, Valery Khalilov, într-un accident al unui avion militar care s-a prăbușit în Marea Neagră.

Repertoriul său, care include în prezent peste 2.000 de piese, uneori acompaniate de o coregrafie acrobatică, este cunoscut în întreaga lume prin nenumăratele turnee ale corului în străinatate, în timpul și după epoca sovietică, notează Agerpres.

După o serie de concerte la Moscova, corul Armatei Roșii se va afla în Franța pentru un turneu în perioada 21-26 martie, care va debuta la Lyon și se va încheia la Paris.

Foto: Corul Armatei Roșii – facebook

 

30
/05
/23

Miercuri, 31 mai 2023, de la 19.00, copii, părinți, bunici - altfel spus, copiii de toate vârstele! - sunt invitați la Sala Radio la un concert dedicat Zilei Internaționale a Copilului.

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.