Corul de Copii Radio în Christmas Fantasy la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-de-copii-radio-in-christmas-fantasy-la-sala-radio/

Sâmbătă, 7 decembrie (19.00) Corul de Copii Radio va concerta la Sala Radio.

Un articol de Andrada Văsii|6 decembrie 2013

Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 19.00, Corul de Copii Radio va concerta la Sala Radio.

Sub titlul Christmas Fantasy, veţi fi într-adevăr purtaţi pe aripile imaginaţiei, în faţa şemineului unde cu suflet de copil veţi aştepta ca Moşul să vă lase în cizmuliţe cântece de Crăciun de peste hotare, laolaltă cu ale noastre colinde tradiţionale!

Sub bagheta dirijorului Voicu Popescu şi sub îndrumarea pianistei Camelia Chiţibea, prin Corul de Copii Radio veţi primi O, ce veste minunată!, veţi afla ce s-a întâmplat La Vitleem colo-n jos, vă veţi bucura de minunea Naşterii Mântuitorului cu Joy to the World, veţi păşi în atmosfera de basm a sărbătorilor cu Stille Nacht sau Ave Maria.

Evenimentul se va desfăşura cu participarea Romanian Radio Brass Quintet (cvintetul de alămuri Radio România) şi a sopranei Cecilia Ganovici.

Corul de Copii Radio

Posterul concertului susţinut de către Corul de Copii Radio

Şi pentru ca supriza să fie completă, la ora 18.45, înaintea concertului, în foaierul central, Editura Casa Radio vă invită la vernisaj şi lansare de carte şi CD pentru copii.

Expoziția cu titlul „Voci şi poveşti colorate. 85 de ani de artă radiofonică în 15 ani de cover art pentru copii’’ este o retrospectivă care include cele mai frumoase cărți ilustrate pentru cei mici. Atelierele artiștilor își dezvăluie secretele: vor fi expuse schițe, desene originale, secvențe de benzi desenate, decupaje –  tot ce a dus la produsul final: cartea ilustrată, de la Prinț și cerșetor, la Cippolino, Capra cu trei iezi, Nils, Münchausen, David Copperfield, Apolodor și Motanul Arpagic.

Cu această ocazie, va avea loc lansarea noilor apariții destinate celor mici, în prezența artistului Alexandru Ciubotariu. În Colecția „Radio-Prichindel” s-au pregătit pentru cei mici următoarele surprize: Ion Lucian – Cocoşelul neascultător, Charles Perrault – Motanul încălţat, Ion Creangă – Trei poveşti citite de Mihail Sadoveanu, Dumitru Furdui, Alexandrina Halic, iar în Colecția „Noapte bună, copii!”: Ana Blandiana – Întâmplări cu şi fără Arpagic, în lectura autoarei şi Gellu Naum – Cartea cu Apolodor, în lectura Alexandrinei Halic.

Foto credit: Corul de Copii Radio

30
/03
/15

Primăria Sectorului 3 organizează, pentru al treilea an consecutiv, un eveniment dedicat omului de cultură Florian Pittiș, cel care a fost un “one man show”, un “uomo universale” al României. Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș va avea loc pe 18 aprilie, începând cu ora 17.00, în Parcul Titan. Accesul publicului este liber.

27
/03
/15

Ziarul Metropolis, cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București, împlinește doi ani de existență astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului. Zi de zi, publicația a încercat să-și ridice standardul și să ocolească valul de tabloidizare care a afectat chiar și cele mai prestigioase site-uri quality din România.

23
/03
/15

Vineri, 27 martie (19.00), pe scena Sălii Radio va avea loc un eveniment special de talie internaţională! Un public potenţial de milioane de ascultători se va alătura - pe calea undelor şi online - celor aproximativ o mie de spectatori prezenţi în sala de concerte bucureşteană pentru a-i aplauda pe trei tineri muzicieni laureaţi ai unor prestigioase competiţii, organizate sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret.

20
/03
/15

Astăzi, 20 martie, s-au lansat noile abonamente pentru ultimele trei luni de stagiune (aprilie-iunie) la Sala Radio. Trei luni în care iubitorii muzicii se pot întâlni cu Alexandru Tomescu, Mircea Albulescu, cu Luiza Zan şi Teodora Enache, cu Grigore Leşe şi Artur Șahnazarian sau cu Richard Galliano şi Sarah Nemţanu.

20
/03
/15

La finalul lunii martie, Orchestra de Cameră Radio adresează publicului său o invitaţie la o seară muzicală într-o formulă inedită: două concerte ce aparţin barocului muzical, unul semnat de Vivaldi - celebrul creator al Anotimpurilor - şi cel de-al doilea aparţinând lui Händel, vor fi interpretate în versiunea pentru nai!

18
/03
/15

Bono a cântat pentru prima dată în public după accidentul de bicicletă suferit în noiembrie 2014, alături de colegii săi din trupa U2, luni, la înmormântarea DJ-ului irlandez Tony Fenton.

17
/03
/15

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski - Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

14
/03
/15

Ce au în comun samba, Massive Attack, Radiohead şi pianul clasic? Răspunsul îl dă Brad Mehldau, unul dintre cei mai talentați pianişti ai lumii, care vine în România pe 26 noiembrie, în cadrul unui concert marca Jazz Night Out.

13
/03
/15

Urmăresc cu același interes ca întotdeauna actualitatea discografică internațională ce rezervă în ultima perioadă surprize dintre cele mai frumoase, așa cum sunt aparițiile a două albume pe care, personal, le-am apreciat foarte mult: “Cinci contratenori” care va fi lansat în 16 martie și “Journey East” lansat în 16 februarie, semnat de violonistul Nemanja Radulovic. Sunt două discuri legate, într-un fel de România. Neașteptat, nu?