Corul Madrigal – Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-madrigal-ambasador-al-libertatii-sperantei-si-pacii/

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt”. Distincţia a fost acordată la Palatul Naţiunilor Unite – Geneva, la Summitul Global de Religie, Pace şi Securitate.

Un articol de |24 noiembrie 2016

„Este o mare onoare să primim această distincţie şi să fim consideraţi oficial Ambasadori ai Libertăţii, Speranţei şi Păcii.” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Premiul este un simbol important pentru activitatea noastră şi pentru tradiţia Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care a pus întotdeauna muzica în slujba valorilor multiculturale şi a păcii, desfiinţând graniţele de orice fel. În realitatea prezentului, în care conflictele dezbină chiar şi mari puteri ale lumii, un astfel de premiu este o dovadă că oamenii de pretutindeni îşi doresc să trăiască într-o lume în care muzica aduce pace”, a mai precizat Pantelimon.

Pe 24 noiembrie, corul dirijat de Anna Ungureanu, va concerta în prezenţa a peste 140 de miniştri şi ambasadori ai ONU, în marea sală a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (World Intellectual Property Organization). Concertul este organizat de Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Ambasadorul României la ONU, Excelenţa Sa, domnul Adrian Vieriţă, şi de Asociaţia Internaţională pentru Apărarea Libertăţii Religioase (International Association for the Defense of Regious Liberty), prin responsabilul său, domnul Liviu Olteanu.

Evenimentul se va desfăşura în onoarea liderilor mondiali de pace, a oamenilor politici, diplomaţilor şi figurilor emblematice din mediul academic, precum şi a ONG-urilor care sunt invitate să participe la summit.

Cu ocazia summit-ului, Asociaţia Internaţională pentru Apărarea Libertăţii Religioase a marcat sărbătorirea a 70 de ani de existenţă.

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, cel mai apreciat ansamblu coral profesionist autohton, este o emblemă a vieţii muzicale româneşti şi universale.

Din momentul înfiinţării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925-2011), Corul Madrigal a susţinut peste 4100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de ţară”.

Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renaşterea europeană, muzica bizantină şi creaţia contemporană românească şi universală. Astăzi, dirijorul corului este Anna Ungureanu.

Foto: Corul Madrigal – facebook.com/MadrigalOficial

15
/12
/21

Miercuri, 22 decembrie, de la ora 19.00, ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO și CORUL ACADEMIC RADIO vă invită la un concert de Crăciun, derulat la SALA RADIO sub bagheta dirijorului JÓZSEF HORVÁTH.

10
/12
/21

Festivalul SoNoRo a aniversat retroactiv 15 ani de existență, împliniți anul trecut, în 2020. Din cauza restricțiilor cunoscute, concertul programat la Carnegie Hall a fost reprogramat anul acesta, la începutul lunii decembrie, susținut și în contextul Zilei Naționale a României.

03
/12
/21

La 100 de ani de la momentul istoric, în care George Enescu a dirijat „Lohengrin” la Opera Națională București, în seara de 8 decembrie 2021, va avea loc principalul eveniment al stagiunii „Opera 100”: premiera cu „Lohengrin” de Richard Wagner, în regia lui Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, conducerea muzicală Tiberiu Soare, ce va avea trei reprezentații: pe 8, 10 și 12 decembrie, ora 18:30.

02
/12
/21

Mâine, 3 decembrie 2021, de la ora 17:00, se deschide CLASSICAL CHRISTMAS MARKET, primul Târg de Crăciun în aer liber din România, care va aduce în prim plan muzica clasică a sărbătorilor de iarnă. Poziționat pe Esplanada Operei Naționale București (Bulevardul Mihail Kogălniceanu 70-72), CLASSICAL CHRISTMAS MARKET va fi deschis publicului în perioada 3 – 31 decembrie, între orele 10.00 și 21.00.

02
/12
/21

Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea semnează primul eveniment cultural românesc de anvergură de la Expo 2020 Dubai, solişti fiind laureaţii Concursului Internaţional “George Enescu” 2021, violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu. Concertul va avea loc în onoarea Zilei Naţionale a României pe scena Millenium Amphitheater din cadrul Expoziţiei Mondiale Dubai 2020, fiind programat în seara de 6 decembrie, de la ora 18. În data de 7 decembrie, formaţii camerale din cadrul Orchestrei Române de Tineret vor susţine micro-recitaluri în pavilionul României la Expo 2020.

02
/12
/21

Evenimentul Gheorghe Zamfir - 80 invită publicul din România la o întâlnire inedită cu legendarul naist Gheorghe Zamfir, în trei concerte ce vor avea loc între 9 şi 11 decembrie la Găeşti – localitatea natală a artistului – pe 9 decembrie, de la ora 19, la Casa de cultură, la Târgovişte, pe 10 decembrie, de la ora 19, la Sala Independenţa, şi la Bucureşti pe 11 decembrie, de la ora 19, la Sala Radio.

30
/11
/21

Opera Națională București prezintă pe 1 decembrie, ora 18:30, în Foaierul Galben spectacolul dedicat Zilei Naționale a României. În programul serii se vor regăsi un recital de piese românești în interpretarea soliștilor acompaniați de pian și „Dixtuorul pentru suflători în re major op. 14” de George Enescu în interpretarea ansamblului de suflători al Operei Naționale București, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Conceptul regizoral poartă semnătura Claudiei Machedon.

29
/11
/21

„Muzică clasică așa cum nu ați mai ascultat până acum, dedicată sută la sută regelui instrumentelor: pianul, în toate ipostazele sale, de la clasic, la modern și jazz” – este invitația pe care Festivalul Hoinar 2021 o lansează publicului între 2 și 14 decembrie, la Brașov și la București.