Corul Madrigal, în Țările Baltice
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-madrigal-in-tarile-baltice/

Corul Naţional de Cameră Madrigal îşi continuă deplasările internaţionale la începutul săptămânii viitoare în Țările Baltice (Lituania şi Letonia). Turneul va atinge, până la sfârşitul lunii octombrie, şi ţări precum China (Beijing), Austria (Viena) şi Ungaria (Budapesta).

Un articol de Liliana Matei|4 iulie 2014

În perioada 8-10 iulie, Corul Madrigal, ansamblu cameral fondat în 1963 de către muzicianul Marin Constantin, va susține 4 concerte în Vilnius și Riga. Evenimentele se desfășoară în cadrul Olimpiadei Internaționale a Corurilor de la Riga și a Festivalului de vară Christopher din Vilnius.

Programul pe care Corul Madrigal îl la prezenta în cadrul acestui turneu este dirijat de Anna Ungureanu și conține muzică clasică, bizantină și populară românească și universală. Turneul este susținut de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Ministerul Culturii.

“După succesul pe care l-am obținut în luna mai la Bruxelles, ne pregătim de alte 5 capitale ale lumii: Vilnius, Riga, Beijing, Viena și Budapesta. Este un an plin pentru Madrigal, iar interesul din ce în ce mai crescut pentru muzica corală, în general și, pentru corul nostru, în particular, nu poate decât să ne bucure și să ne facă să călcăm cu încredere pe urmele marelui vizionar și om de cultură, cel care ne-a dat viață și care s-a îngrijit de atingerea perfecțiunii prin muzică, inegalabilul Marin Constantin.”, a declarat Maria Stoica, managerul Corului Național de Cameră Madrigal.

Corul Madrigal a fost înființat în anul 1963 de către reputatul dirijor Marin Constantin, susținând până în prezent peste 4100 de concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și Asia. În anul 1992, după înregistrarea a peste 40 de discuri și promovarea artei la cele mai înalte nivele, corul a fost inclus pe lista valorilor Patrimoniului imaterial UNESCO.

În cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu” (2013), Corul Madrigal a primit din partea Federației Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO din Europa și America de Nord, în semn de omagiu și recunoaștere a întregii activități desfășurate, Diploma și Trofeul UNESCO „50 de ani de excelență în patrimoniul muzical universal”.

Foto: arhiva corul madrigal

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.

24
/08
/23

Două zile de muzică energică, concerte și activări i-au electrizat pe spectatorii care au participat la festivalul Summer in the City care a avut loc în incinta Romexpo. Zeci de mii de fani ai muzicii de calitate au venit într-un număr mare în cele două zile ale festivalului să îl revadă la București, pe Robbie Williams, unul dintre cei mai mari entertaineri ai momentului, pe showman-ul Jason Derulo, dar și artiști tineri și talentați: Abby Roberts, Calum Scott, Editors, Nicole Cherry, Mario Fresh, DJ Orkun și DJ Riche.

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.

22
/08
/23

Gala Salbek Opera Festival va avea loc duminică, 27 august, de la ora 20:00, în Piața Primăriei din Arad, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijată de David Crescenzi, soliştii Ruxandra Donose, Ramón Vargas, Leontina Văduva şi o parte dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

21
/08
/23

Organistul Eduard Antal va interpreta un aranjament inedit al celebrei Bohemian Rapsody, hitul trupei Queen din 1975 , pe orga din Biserica Neagră din Brașov, sâmbătă, 26 august, de la ora 18:00, în cadrul stagiunii Organ Nights.Programul concertului conține și alte lucrări scrise pentru ”Regina instrumentelor” compuse de Joseph Rheinberger, Maurice Duruflé, Jean Langlais sau Rachmaninov.