Craciunul regal – o carte specială, lansată la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/craciunul-regal-o-carte-speciala-lansata-la-ateneul-roman/

Astăzi, de la ora 17.00, Curtea Veche Publishing vă invită la o lansare de gală alături de membrii Familiei Regale, pentru volumul Crăciunul regal.

Un articol de Andrada Văsii|10 decembrie 2013

Astăzi, de la ora 17.00, Curtea Veche Publishing vă invită la o lansare de gală alături de membrii Familiei Regale, pentru volumul „Craciunul regal“.

Autorii cărţii, Principesa Margareta şi Principele Radu ai României, vor participa la evenimentul dedicat cărţii „Crăciunul regal“ – o carte-bijuterie despre cea mai personală sărbătoare a oricărei familii: Crăciunul, aşa cum a fost petrecut în Familia Regală a României timp de aproape o sută cincizeci de ani.

Evenimentul va avea loc în prezența autorilor, în foaierul Ateneului Român (Str. Franklin nr. 1-3, București), iar intrarea va fi liberă.

Volumul completează armonios colecţia de cărți regale ce apare începând cu anul 2011 la Curtea Veche Publishing, oferind publicului volume despre evenimentele publice şi momentele mai puţin cunoscute care se petrec în mijlocul Familiei Regale a României.

Povestea tradiţiilor care fac parte din Craciunul regal 

Craciunul regal vă invită la o călătorie de un secol şi jumătate în care vehicul nu sunt o trăsură, un vagon de tren sau o maşină, ci reşedinţele regale.

În calendarul Familiei Regale, sărbătorile de Crăciun reprezintă fila cea mai bogată în înţelesuri, în tradiţii şi credinţă, iar totul are un început mult mai îndepărtat, în decembrie 1866, când tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Crăciun în România.

Volumul este structurat în funcţie de locul în care au fost găzduite sărbătorile de iarnă şi bogat ilustrat cu fotografii din fiecare perioadă. În primul capitol, se vorbeşte despre Crăciunul din vremea Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai, petrecut, pe de o parte, la Bucureşti: la Palatul Regal din Calea Victoriei, la Palatul Cotroceni, la reşedinţa princiară din Şoseaua Kiseleff şi la Palatul Elisabeta, iar pe de altă parte, la Sinaia (Castelele Peleş, Pelişor şi Foişor), locul care rămâne, prin excelenţă, Scaunul Casei Regale.

Craciunul regal

Invitația la lansarea cărţii „Craciunul regal“

Cel de-al doilea capitol cuprinde Crăciunul regal din exil (în principal reşedinţele Bramshill şi Ayot St Lawrence din Anglia, Villa Fantasia şi Villa Serena de la Versoix, Elveţia, şi Villa Sparta, casa Reginei Elena din Florenţa, Italia), precum şi sărbătorile petrecute în România în anii 1989–2001, când Familia Regală nu se întorsese definitiv.

Al treilea capitol este dedicat Crăciunului regal din zilele noastre, petrecut la Săvârşin de Regele Mihai şi de familia sa, care, din anul 2001, au reluat tradiţiile dinainte de plecarea Regelui în 1948. Ultima parte a cărții cuprinde mesajele de Crăciun ale Regelui Mihai, din anul 2001 încoace.

Foto credit: Principele Radu al României, Curtea Veche, Craciunul regal

07
/05
/13

CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris, are la bază o întâmplare reală – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, în contextul crizei datoriilor suverane din Grecia

26
/04
/13

Miercuri, 24 aprilie, a avut loc o nouă seară japoneză la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul a fost dedicat scriitorului Yasushi Inoue şi lansării nuvelei „Puşca de vânătoare“ în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction.

26
/04
/13

Gala Bun de Tipar şi-a desemnat câştigătorii în cadrul celei de-a doua ediţii, joi, 25 aprilie, în Aula Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Filip Florian, Ion Ianoşi şi Lucian Boia s-au numărat printre cei premiaţi

24
/04
/13

CRONICĂ DE CARTE „Puşca de vânătoare“, de Yasushi Inoue, este o nuvelă diafană, de o sensibilitate translucidă, prin care discernem cele mai diverse nuanţe ale iubirii. Stilul suav, îngreunat cu o tristeţe aproape ireală, aminteşte de profunzimea psihologică a nuvelelor lui Stefan Zweig.