„Crazy Horse“ – celebrul cabaret parizian, sub lupa unui mare cineast
https://www.ziarulmetropolis.ro/crazy-horse-celebrul-cabaret-parizian-sub-lupa-unui-mare-cineast/

O trupă de tinere care prestează cele mai spectaculoase dansuri erotice din lume poate fi, în sine, un subiect suficient de ofertant vizual şi tematic pentru un film care cere să fie văzut. Documentarul americanului Frederick Wiseman va fi proiectat la Cinema Elvira Popescu, pe 22 şi 29 mai

Un articol de Ionuţ Mareş|20 mai 2013

CRONICĂ DE FILM O trupă de tinere care prestează cele mai spectaculoase dansuri erotice din lume poate fi, în sine, un subiect suficient de ofertant vizual şi tematic pentru un film care cere să fie văzut.

Însă, atunci când cel care investighează modul de funcţionare al unui astfel de ansamblu este regizorul american Frederick Wiseman (n. 1930), veteran al cinematografiei mondiale şi autor a circa 40 de documentare, rezultatul este mai mult decât un film reuşit. Într-un astfel de caz avem de-a face cu o stimulare la meditaţie despre fantasme, vise, dorinţe, frumuseţe sau, de ce nu, raportul dintre aparenţă şi realitate, dintre spectacol şi construcţia sa, care sintetizează însăşi esenţa cinematografului.

Prezentat la numeroase festivaluri de top, „Crazy Horse“ (2011), documentar ce va putea fi văzut la Cinema Elvira Popescu la 22 şi 29 mai, de la ora 19.00, este cea mai recentă realizare a lui Wiseman, cunoscut pentru înclinaţia de a observa, în filme care au stârnit uneori controverse puternice, felul în care funcţionează instituţiile. Tot un fel de instituţie este şi celebra trupă pariziană de dansuri de noapte ambalate în creative jocuri de lumini, culori şi coreografie.

Marketingul erotismului

Adept al unui cinema pur observaţional, manifestat prin documentare lipsite de comentariu din off, de intervenţia directă a regizorului sau chiar de interviuri cu persoanele aduse pe ecran, Wiseman oferă o cât mai mare libertate spectatorului de a-şi canaliza eforturile de interpretare în funcţie de propriile sensibilităţi.

În „Crazy Horse“, camera de filmat surprinde, neobservată, imagini din spectacole, de la repetiţii, din public şi, reprezentativ pentru stilul lui Wiseman, din discuţiile despre organizarea şi administrarea celebrului cabaret parizian. Implicarea cineastului este pe cât posibil redusă şi, în acest sens, până şi explicaţiile reprezentanţilor Crazy Horse despre ce înseamnă o astfel de trupă sunt selectate din interviurile pe care ei le dau presei.

Totuşi, amprenta lui Wiseman este puternică în faza de selecţie şi montare a celor mai stimulative imagini. Fiecare cadru are o încărcătură proprie, vizuală sau narativă. Cele mai impresionate secvenţe sunt, inevitabil, cele din spectacole. Wiseman le alătură însă momente de la repetiţii, din discuţiile organizatorice sau de la o preselecţie, deconstruind sau echilibrând ingenios acel glamour din jurul apariţiilor scenice ale tinerelor.

Wiseman nu creează conflicte sau tensiuni false şi nici nu cedează tentaţiei la îndemână de a pătrunde în viaţa fetelor, intervievându-le şi individualizându-le. Aşa cum a arătat în lunga sa carieră, începută în 1967 cu filmul cult şi interzis „Titicut Follies“, cineastul este preocupat de funcţionarea instituţiilor, grupurilor, colectivităţilor şi foloseşte aparatul de filmat nu pentru a brusca realitatea (deşi spectatorul este de multe ori bruscat), ci pentru a o observa şi investiga, pătrunzându-i şi relevându-i astfel cele mai ascunse sensuri.

INFO

Crazy Horse (documentar, SUA/Franţa, 2011)

Regia: Frederick Wiseman
Cu: Naamah Alva, Daizy Blu, Philippe Decouflé, Philippe Katerine
Durata: 2h 24′

Cinema Elvira Popescu, Bucureşti, 22 şi 29 mai, de la ora 19.00

Rating: ●●●●○

Foto: Photo by Antoine Poupel.  Courtesy of Zipporah Films.

02
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Bogaţii sunt o ţintă uşoară în filme. De la începuturile cinematografiei a fost aşa. De câte ori nu le-aţi văzut viaţa reprezentată satiric ca cel mai nasol lucru din lumea asta? „Cuibul” („The Nest”, 2020), al doilea film scris şi regizat de cineastul canadian Sean Durkin, după hitul festivalier „Martha Marcy May Marlene” (2011), ar putea părea din aceeaşi tradiţie.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

28
/06
/21

Marți, 29 iunie, Gala Premiilor Gopo sărbătorește cele mai importante realizări ale cinematografiei românești ale anului 2020, desfășurat sub semnul pandemiei de coronavirus. În ciuda dificultăților cu care s-au confruntat, câteva din filmele lansate în cursul anului trecut au avut parte de întâlniri cu spectatorii români, participări la festivaluri de top, nominalizări și premii importante.

28
/06
/21

Vă invităm și în 2021 la o vară la cinema în aer liber: în fiecare joi, timp de două luni, de pe 08 iulie până pe 02 septembrie, ne petrecem seara împreună în curtea de pe I.L. Caragiale 32, în compania câtorva capodopere din întreaga lume. Cinevara #3 prezintă o selecție de 9 filme clasice, realizate între 1939 și 1997, bijuterii ale cinematografiei internaționale, restaurate recent cu eforturi considerabile, pentru a reda publicului larg o perspectivă cât mai bogată și diversă asupra cinemaului mondial.

28
/06
/21

În încheierea atât a retrospectivei dedicate cineastei Ulrike Ottinger, cât și a celei dedicate activității mai puțin cunoscute de militantă feministă a lui Delphine Seyrig, One World Romania va proiecta luni, 28 iunie, de la orele 19.30, la Cinema Elvire Popesco, colaborarea finală dintre cele două, care a fost și ultimul film al actriței franceze: „Ioana D’Arc a Mongoliei”.