Creative Arts organizează atelier de papioane
https://www.ziarulmetropolis.ro/creative-arts-organizeaza-atelier-de-papioane/

Duminică, 14 aprilie, de la ora 13, Creative Arts îi invită pe pasionaţii de lucru manual la Caffé D`Arthé (Str. Popa Nan, nr. 7), pentru un atelier de papioane.

Un articol de Judy Florescu|10 aprilie 2013

Duminică, 14 aprilie, de la ora 13, Creative Arts îi invită pe pasionații de lucru manual la Caffé D`Arthé (Str. Popa Nan, nr. 7), pentru un atelier de papioane.

Folosind resturi de material textil şi dantelă, participanții vor putea realiza papioane simpatice, numai bune de accesorizat cămăşi serioase, tricouri lejere şi topuri pretenţioase.

Papillon reprezintă cel de-al zecelea atelier din platforma de creativitate numită Proiect13 care cuprinde 13 ateliere pe teme legate de modă şi stil de viaţă, organizate în perioada toamnă 2012-primăvară 2013. Atelierul este ținut de Anca Spiridon.

 Cred că accesoriile fac mai mult parte din noi decât ţinutele care pot fi preluate dintr-o vitrină sau de pe catwalk fără să le filtram prin propria personalitate. Un accesoriu, în schimb, trebuie să fie o prelungire a propriului eu astfel încât să nu arate ridicol. Cred că ne exprimăm şi ne purtam sufletul pe dinafară cu ajutorul acestor manifestări mai marunte sau statement care sunt accesoriile. (Anca Spiridon, trainer de accesorii şi accesorizare Creative Arts)

 În cadrul acestui atelier, participanții vor avea la dispoziție resturi de material, din care vor realiza două papioane, unul textil şi jucău, celălalt delicat, din dantelă. La final, fiecare își va lua acasă papioanele realizate.

Workshop-ul se va desfăşura în atmosferă boemă, specifică ceainăriei Caffé D`Arthé. Toţi participanţii se vor delecta cu ceaiuri, cocktail-uri nonalcoolice, sortimente variate de ciocolată caldă numai bună pentru sezonul rece, cu dulciuri și dulceţuri homemade delicioase.

Cursul durează două ore și costă 40 de lei. Înscrierea se poate face, între orele 10 şi 20, prin e-mail ([email protected]) sau la telefon 0721.321.890. Data limită este 14 aprilie, ora 10.

Foto: Cătălina Flămânzeanu

05
/07
/23

Therme Forum pentru Teatru și Arhitectură, eveniment înscris pe agenda FITS și la această ediție aniversară, i-a avut invitați pe unii dintre cei mai importanți arhitecți și critici de arhitectură din lume, printre care Tateo Nakajima, Heidi Ramsvik, Robert Hanea, Adam Flatto, Robbie Hammond, Ricky Burdett, Richard Florida, Arthur Mamou-Mani și Paul Goldberger.

04
/07
/23

Cămașa cu altiță iese din spațiul convențional de expunere și ajunge, pentru prima dată la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziție intitulată „Umăr la umăr – Sărbătorirea comunității și a artei țesutului bluzelor tradiționale din România și Republica Moldova”.