Cripta & America, venim! Evadări din realism
https://www.ziarulmetropolis.ro/cripta-america-venim-evadari-din-realism/

CRONICĂ DE FILM Comedia dezinvolt-naivă „America, venim!”, debutul lui Răzvan Săvescu, este un film de public croit după model american, la care se adaugă inspirate note româneşti. În schimb, „Cripta”, regizat de Corneliu Gheorghiţă, testează timid un gen puţin căutat – filmul-parabolă (în registru lejer).

Un articol de Ionuţ Mareş|17 septembrie 2014

Este un an cu puține filme românești (majoritar proaste) și cu unul singur aparținând regizorilor deja vechiului Nou Cinema – documentarul-experiment „Al doilea joc” al lui Corneliu Porumboiu (plus noul Nae Caranfil, „Closer to the Moon”).

Prin urmare, atenția este captată de tot mai dezinhibate încercări de filme de public, așa cum este și „America, venim!”, debutul în cinema al regizorului de seriale de televiziune Răzvan Săvescu („La bloc”), sau desprinderi de realism, așa cum se prezintă „Cripta”, al doilea film al lui Corneliu Gheorghiță, regizor lansat în lungmetraj cu atipicul „Europolis” (2010).

Realizate în registre tematice, narative și vizuale diferite, cele două filme sunt departe de a schimba percepția asupra cinemaului, dar nici nu insultă inteligența spectatorului.

Există câteva motive pentru care „Cripta” și „America, venim!” merită o șansă de a fi văzute în sala de cinema (deși regia le recomandă mai mult ca producții de televiziune).

Cripta

● Poveste ușor clișeistică despre un om de afaceri francez care, venit la Băile Herculane să dezvolte, cu cinism și superioritate occidentală, un proiect imobiliar, rămâne blocat în subsolul și curtea unei clădiri abandonate. Filmul se vrea o parabolă a transfigurării, însă meritul lui Corneliu Gheorghiță este că marșează mai puțin pe relevarea directă și gălăgios-filosofică a sensurilor (așa cum se întâmpla prin filmele românești ale anilor `90) și că acordă mai mare atenție încercărilor protagonistului de a rezista, fizic și psihic.

● Tentația simbolurilor și a metaforelor inutile este temperată (deși nu complet eliminată), în favoarea unui stil frust de a povesti cinematografic. Filmul nu mizează pe suspansul obișnuit al filmelor cu personaje în momente dificile. Iar asta e, în acest caz, un lucru bun, pentru că ținta lui Corneliu Gheorghiță pare a fi observarea transformării protagonistului (și a poziționării spectatorului față de acesta).

● Jocul convingător al lui Serge Riaboukin în rolul afaceristului. Actorul francez trece cu credibilitate de la siguranța vest-europeanului debarcat într-o lume pe care o consideră inferioară la neputința și epuizarea omului ajuns într-o situație limită (Bonus – o scurtă apariție a actriței Sanda Toma).

Distribuit de Paradox Film, „Cripta” a intrat în cinematografe la 12 septembrie

Rating: ●●○○○

America, venim!

● „America, venim!” nu-și propune mai mult decât ceea ce poate oferi: un divertisment agreabil pornit de la o premisă cu iz de film de Billy Wilder – o trupă de actori de provincie ajunge să-și încerce norocul chiar la New York și printre comunitățile de români din SUA. Bun prilej de ciocniri culturale și civilizaționale.

● Deși are ca model comediile simple de peste Ocean, „America, venim!” reușește să aclimatizeze acest tipar, oferindu-i, pe fond american, o colorată notă românească. Una care nu sună fals, în ciuda aspectului glossy. Iar asta funcționează cel mai bine în dialoguri.

● Situațiile comice sunt ok construite, iar Răzvan Săvescu apasă pe butoanele corecte pentru a obține adeziunea publicului. Însă filmul se susține în primul rând pe distribuție, din care se evidențiază dezinvoltura arătată de Adrian Văncică, Gheorghe Ifrim sau Tania Popa, remarcabili actori de comedie. Potriviți pe rolurile lor par a fi și ceilalți actori centrali – Mihai Călin, Ion Sapdaru, Ioana Blaj sau Alexandru Bindea.

Distribuit de Transilvania Film și Ro Image, „America, venim!” poate fi văzut în cinematografe din 19 septembrie

Rating: ●●○○○

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.