Cristian Mungiu apreciază festivalul Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mungiu-apreciaza-festivalul-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Regizorul Cristian Mungiu invită publicul român să vadă filmele din cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, precizând că un astfel de eveniment este „ceva foarte rar pentru un teritoriu mic cum este România” şi pentru o ţară foarte puţin consumatoare de film de artă.

Un articol de Andrada Văsii|26 octombrie 2013

Regizorul Cristian Mungiu invită publicul român să vadă filmele din cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, precizând că un astfel de eveniment este „ceva foarte rar pentru un teritoriu mic cum este România” şi pentru o ţară foarte puţin consumatoare de film de artă.

Evenimentul Les Films de Cannes à Bucarest a debutat vineri, la Cinema Studio, de la ora 20.00, şi la CinemaPRO, de la ora 20.45, cu lungmetrajul distins anul acesta cu premiul pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, „Heli”, în prezenţa cineastului mexican Amat Escalante.

La deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest au fost prezenţi şi iniţiatorul evenimentului, regizorul Cristian Mungiu, şi redactorul-şef al prestigioasei reviste britanice Sight & Sound, Nick James.

În acest context, Cristian Mungiu a spus că speră ca publicul român să reacţioneze cu mult interes faţă de acest eveniment, „pentru că ce poţi să îţi doreşti mai mult dacă eşti cinefil decât să vezi 20 dintre filmele care au fost în selecţia oficială la Cannes, anul acesta”.

Totodată, Cristian Mungiu a subliniat că prezenţa în România a delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, este „un gest de curtoazie, de respect şi încurajare” pentru cinematografia română.

Cristian Mungiu îşi doreşte ca publicul să vină la filme

De asemenea, Cristian Mungiu a declarat că este complicat de realizat un astfel de festival, cu titluri atât de importante. Regizorul a spus însă că ediţia de anul acesta a fost mai uşor de organizat având în vedere că el a făcut parte din juriul Festivalului de la Cannes.

Citiţi şi: Cannes-ul se mută pentru o săptămână la Bucureşti

„E complicat, se face totul pe bază de relaţii personale. A fost un pic mai simplu anul acesta pentru că eu am fost în juriu la Cannes, am văzut filmele, am avut ocazia să mă întâlnesc cu oamenii şi a fost ceva mai simplu. Pentru noi cel mai complicat lucru şi cel mai important este să comunicăm publicului din Bucureşti. Nu îmi este atât de greu şi nu ne este atât de greu să organizăm festivalul, să obţinem filmele, să găsim banii să plătim drepturile cât ne este să comunicăm ce şansă deosebită ar trebui să fie pentru publicul din România să vină să vadă aceste filme”, a adăugat acesta.

Cristian Mungiu regizor

Cristian Mungiu, regizor

Pe de altă parte, regizorul mexican Amat Escalante a fost prezent, vineri seară, la deschiderea festivalului Les Films de Cannes à Bucarest. El şi-a prezentat filmul „Heli”, care a fost premiat anul acesta pentru regie la Festivalul Internaţional de la Cannes şi care a deschis evenimentul de la Bucureşti.

După proiecţia filmului, Amat Escalante a afirmat că a scris la scenariul peliculei timp de cinci ani, existând multe surse de inspiraţie pentru „Heli”. El a mai spus că Mexicul este într-un război permanent cu traficanţii de droguri, în această luptă 70.000 de persoane pierzându-şi viaţa în ultimii şapte ani.

„Am vrut să spun o poveste, să merg dincolo de imaginile şi ceea ce vedem în presa din Mexic. În fiecare zi vedem imagini ca în film, oameni decapitaţi, oameni spânzuraţi de poduri, oameni arşi, orice fel de moarte. Am vrut să explorez povestea unei familii şi să spun povestea personală a unor persoane care suferă această situaţie. (…)

Unde locuiesc, cu ani în urmă, a fost construită fabrica americană General Motors şi foarte multe familii au venit să locuiască în această zonă şi s-au format mici comunităţi. Am vrut să fac un film despre una dintre aceste familii, dar şi despre copiii care îşi pierd copilăria şi adolescenţa pentru că se căsătoresc foarte repede, fetele rămân însărcinate la o vârstă foarte fragedă”, a spus Amat Escalante.

„Să ştiţi că nu vine aşa de des la un festival pe cât vine la noi. Vine aşa, ca un gest de curtoazie, de respect şi de încurajare pentru cinematografia noastră, pentru că avem destul de multe probleme. Ştie că prin acest festival încercăm să readucem publicul către acest gen de filme.

Ştie că avem mari probleme de distribuţie în România şi vine să facă ce poate să facă, adică să ofere un fel de gir al respectului de care filmul românesc se bucură în afară, în speranţa că va începe să capete aceeaşi stimă, încetul cu încetul, şi în România, ceea ce deocamdată nu e cazul“, a declarat Cristian Mungiu, referitor la venirea lui Thierry Fremaux, pentru agenţia Mediafax .

Regizorii Abdellatif Kechiche şi Amat Escalante, actorii Sandrine Bonnaire şi Christophe Paou, producătoarea Sylvie Pialat şi delegatul general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, sunt vedetele ediţiei din acest an a evenimentului Les Film de Cannes à Bucarest.

Info: 

Peste 60 de filme vor rula, între 25 şi 31 octombrie, la CinemaPRO, Cinema Studio şi Cinema „Elvira Popescu”, în cadrul acestui eveniment cinematografic.

Dintre acestea, 20 de pelicule au fost proiectate la Festivalul de la Cannes 2013, iar 13 dintre ele au câştigat premii importante, inclusiv Palme d’Or. Majoritatea peliculelor vor putea fi vizionate în premieră în România.

Foto credit: Cinemagia, poze cu Cristian Mungiu

13
/11
/17

Sute de persoane au mărșăluit duminică la Hollywood în sprijinul victimelor hărțuirii și agresiunilor sexuale - inspirate de campania #MeToo de pe rețelele de socializare. Marșul a avut loc pe fondul unui val de acuzații privind hărțuirile sexuale și violurile care vizează mai multe persoane publice, după dezvăluirile cu privire la producătorul hollywoodian Harvey Weinstein.

10
/11
/17

Până în martie, anul trecut, nimeni nu putea înțelege această nedreptate a Hollywoodului: Ennio Morricone, cel mai influent și prolific compozitor de muzica de film, omul care a revoluționat muzica de film, a creat coloana sonoră a peste 500 de filme şi a compus peste 100 de melodii devenite clasice, să nu primească niciodată prestigioasa statuetă Oscar pentru o coloană sonoră.

09
/11
/17

Cel de-al doilea sezon al unuia dintre cele mai titrate seriale ale toamnei, „Un Comportament Adecvat/ Good Behavior”, se lansează în România pe 20 noiembrie, de la ora 22.00. Cu această ocazie postul de televiziune TNT va declara Ziua Națională a Comportamentului Adecvat.

09
/11
/17

"Ayrton Senna, comedia muzicală" a avut premiera pentru presă, marţi seară, la Teatrul Riachuelo, din Rio de Janeiro, iar realizatorii speră ca prin acest spectacol să păstreze vie în memoria brazilienilor legenda pilotului triplu campion mondial de Formula 1.

08
/11
/17

"Îmi pare rău să o spun, dar nu mai există diferenţe, nu mai este respect. Nu am nimic împotriva persoanelor gay, dar, noi, bărbaţii, suntem făcuţi pentru a iubi femeile" - Alain Delon. Unul dintre simbolurile cinematografiei franceze împlinește, astăzi, 82 de ani!

06
/11
/17

THE VR CINEMA, primul cinema de realitate virtuală din România, din cadrul Veranda Mall, găzduiește în premieră secțiunea Experiențe în Realitatea Virtuală, din cadrul Festivalul Filmului Francez. Ajuns la cea de-a 21-a ediție, Festivalul este organizat de Institutul Francez din București.

06
/11
/17

Lungmetrajul ''Borg McEnroe'', al realizatorului danez Janus Metz Pedersen, a obținut duminică la Festivalul de Film de la Roma Premiul Publicului - BNL cea mai importantă distincție a acestui festival cinematografic. În cadrul evenimentului, regizorul american David Lynch a primit premiul pentru întreaga carieră.

05
/11
/17

Festivalul Internațional de Film pentru publicul tânăr a anunțat că Ambasador al acestei ediții este Mirela Retegan, cunoscuta creatoare a fenomenului „Zurli”, o prietenă a tuturor copiilor, dar și a părinților, care de mai bine de zece ani împletește educația cu voia bună în numeroase spectacole și evenimente dedicate celor mici (și nu numai).

05
/11
/17

Ia-ţi viza de cinefil de la singurul festival de film de călătorie din România, HipTrip Travel Film Festival, care va avea loc anul acesta în perioada 23-26 noiembrie la Cinema Union și Cinemateca Eforie din București. Peste 15 filme din toate colțurile lumii, în premieră în România, vor fi prezentate publicului iubitor de călătorii și cinema.