Criticul de film Irina-Margareta Nistor a văzut peste 13.000 de filme
https://www.ziarulmetropolis.ro/criticul-de-film-irina-margareta-nistor-a-vazut-peste-13-000-de-filme/

Criticul de film Irina-Margareta Nistor a vorbit despre pasiunea sa pentru cinema şi a alcătuit un top personal al producţiilor cinematografice autohtone din toate timpurile, într-un interviu acordat publicaţiei ProTV Magazin. În interviul acordat ProTV Magazin, criticul de film a făcut şi o aproximaţie a numărului de pelicule pe care l-a văzut în timpul vieţii. […]

Un articol de Andrada Văsii|30 ianuarie 2013

Criticul de film Irina-Margareta Nistor a vorbit despre pasiunea sa pentru cinema şi a alcătuit un top personal al producţiilor cinematografice autohtone din toate timpurile, într-un interviu acordat publicaţiei ProTV Magazin.

În interviul acordat ProTV Magazin, criticul de film a făcut şi o aproximaţie a numărului de pelicule pe care l-a văzut în timpul vieţii. „De contabilizat nu le-am contabilizat, că am stat prost la matematică de când mă ştiu. Dar, când sunt întrebată, încep să fac calcule. Şi cu aproximaţie am trecut de 13.000, dar sper să nu-mi cereţi şi o listă…”, a spus Irina Margareta Nistor.

Aceasta a mai spus că filmul a fost, pentru ea, la început, un mijloc de evadare dintr-o realitate gri a perioadei comuniste. „Cum nu am nicio certitudine că am putea trăi mai multe vieţi, am găsit o soluţie alternativă, iar în faza iniţială, adică până în ’89, era singura posibilitate de a călători, fără paşaportul mult visat”, a mai spus ea, adăugând că lumea filmului a făcut mereu parte din viaţa ei.

„Cu cinematograful (viaţa mea, n.r.) n-avea cum să nu se intersecteze, pentru că am mers cu mama şi mai apoi cu tata şi bunicii încă de la 2 ani să văd filme, la Cumpătul şi după, la Sala Palatului. În schimb, întâlnirea karmică, decisivă, a fost cea cu domnul Cinema: maestrul D.I. Suchianu şi Cinemateca. Altfel, probabil că m-aş fi concentrat pe lingvistica poetică a limbii franceze”, spune ea.

De asemenea, criticul de film a spus că ea crede că marele câştigător al premiilor Oscar de anul acesta va fi, „din păcate”, „Lincoln”. „Aş prefera net «Argo», «Django» sau «Scenariu pentru happy-end/ Silver Linings Playbook”, adaugă ea.

„La Globurile de Aur, Michael Haneke, regizorul cutremurătorului «Amour», a mulţumit înainte de toate celui care i-a făcut promoţia, adică lobby pentru filmul său în America. Până nu vom găsi şi noi pe cineva care să se ocupe de asta, degeaba avem şansa unor cineaşti remarcabili. Nu cred în teorii ale conspiraţiei şi categoric se judecă şi din punct de vedere estetic filmele pentru Oscarul peliculelor într-o limbă străină. Există nenumărate argumente. Caz cu caz”, a spus criticul, referitor la absenţa românilor la nominalizările pentru Oscar.

De asemenea, Irina-Margareta Nistor a spus că filmului românesc îi lipseşte publicul autohton „şi iubirea reciprocă dintre regizori şi spectatori”.

Un Top 13 al filmelor româneşti preferate ale Irinei-Margareta Nistor arată astfel: 1. „Pădurea spânzuraţilor”, 2. „Filantropica”, 3. „Visul unei nopţi de iarnă”, 4. „A fost sau n-a fost?”, 5. „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, 6. „Croaziera”, 7. „Despre oameni şi melci”, 8. „Codin”, 9. „Darclée”, 10. „De-aş fi… Harap-Alb”, 11. „Secvenţe”, 12. „Occident” şi 13. „Şobolanii roşii”.

 

Sursa: mediafax

20
/03
/17

Fotograful Mircea Albuțiu vă prezintă 10 imagini din seria de 40, numită New Energy. Seria a fost expusă la Arcade 24 în Bistrița Năsăud în septembrie 2015; în 28 aprilie 2017 va fi vernisată la Teatro Jose Lucio da Silva din Leiria, Portugalia iar în august 2017 la sediul ICR din Lisabona.

20
/03
/17

Au mai rămas doar 80 de zile până la startul celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), 9-18 iunie, desffășurat sub genericul IUBIRE. Programul FITS 2017 va fi anunțat în 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului și tot atunci se va pune și primul set de bilete în vânzare.

20
/03
/17

Maggie MacDonnell, o profesoară care lucrează cu adolescenții cu probleme dintr-o comunitate inuită izolată din regiunea arctică a Canadei, a primit duminică distincția Global Teacher Prize și suma de 1 milion de dolari în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Dubai.

20
/03
/17

Într-o zi de 20 martie se năşteau poetul George Topîrceanu, autorul volumului Balade vesele şi triste și pictorul Theodor Aman, întemeietorul primelor şcoli româneşti de arte frumoase. Tot într-o zi de 20 martie se stingea din viaţă fizicianul Isaac Newton, iar Albert Einstein, unul dintre cei mai străluciţi oameni de ştiinţă din istoria omenirii, publica teoria relativităţii.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

19
/03
/17

La Ateneul Român, la Sala Mare, duminică, 19 martie, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (1917 - 1950), va avea loc, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de Camerata Regală şi dirijat de maestrul Horia Andreescu.

18
/03
/17

În perioada 28 martie - 8 aprilie 2017, Opera Comică pentru Copii organizează cea de-a treia ediție a Festivalului “Hänsel și Gretel”, ce va cuprinde nu mai puțin de 40 de evenimente. În cele 12 zile de festival, copiii se vor putea bucura de o mulțime de spectacole dintr-o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau operă, până la musical și concerte lecție. Majoritatea reprezentațiilor programate sunt deja sold out.

17
/03
/17

Ambasadoare a campaniei „Artiștii pentru artiști”, inițiată de UNITER, Dorina Chiriac vă invită la teatru. Ea joacă rolul principal în “Micul Prinț”, la Teatrul de Comedie, în seara aceasta, de la ora 19.00. Cumpărând bilete la spectacol, contribuiți la fondul de ajutorare a artiștilor în vârstă și în dificultate.

17
/03
/17

JAZZ™ 2017 anunță încă o premieră pentru Timișoara: China Moses, artista americană care va umple de energie scena din Parcul Castelului. Reinventează vocal jazz-ul, rupe limitele și contrângerile, iar vocea ei transmite emoție, pasiune și profunzime, odată cu fiecare cuvânt.

16
/03
/17

Scris şi regizat de Paul Negoescu, „Două lozuri” a arătat că o comedie de mic buget poate avea succes la public (şi în bună parte şi la critică) fără a face apel la cele mai facile instrumente (şi cu o inspirată campanie de promovare).