„Crulic – Drumul spre dincolo” de Anca Damian, în competiţia oficială a Festivalului Anima Bruxelles
https://www.ziarulmetropolis.ro/crulic-drumul-spre-dincolo-de-anca-damian-in-competitia-oficiala-a-festivalului-anima-bruxelles/

Lungmetrajul „Crulic – Drumul spre dincolo”, de Anca Damian, va rula în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film Anima Bruxelles, care se desfăşoară între 8 şi 17 februarie. Anima este unul dintre cele mai importante festivaluri de animaţie din lume, informează cineuropa.org. „Crulic – Drumul spre dincolo” spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un […]

Un articol de Andrada Văsii|21 ianuarie 2013

Lungmetrajul „Crulic – Drumul spre dincolo”, de Anca Damian, va rula în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film Anima Bruxelles, care se desfăşoară între 8 şi 17 februarie.

Anima este unul dintre cele mai importante festivaluri de animaţie din lume, informează cineuropa.org.

„Crulic – Drumul spre dincolo” spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ţinut în închisoare în ciuda probelor ulterioare care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla la Cracovia, şi abandonat de toată lumea până la moartea provocată de greva foamei.

Filmul „Crulic – Drumul spre dincolo” este narat de actorul Vlad Ivanov. La realizarea lui a participat echipa formată din Dan Panaitescu, Raluca Popa, Dragoş Ştefan, Roxana Benţu, Ţuliu Oltean şi editorul Cătălin Cristuţiu.

Regizat, scris şi produs de Anca Damian, „Crulic – Drumul spre dincolo” a primit o menţiune specială din partea International Federation of Film Societies, la Festivalul de la Locarno. Pelicula a mai primit Amnesty Award la Festivalul CPH DOX din Copenhaga, menţiunea specială a juriului Festivalului de la Varşovia, menţiunea acordată de juriul ecumenic, în Polonia, ţara în care s-a petrecut drama relatată. La Istanbul i-a fost acordat premiul special al juriului, iar la Cottbus (Germania) – menţiunea specială a juriului internaţional. Palmaresul peliculei include trofeul Silver Eye, la Jihlava (Cehia), şi premiul pentru cel mai bun documentar românesc la Festivalul Astra de la Sibiu, dar şi marele premiu al Festivalului Internaţional de la Annecy.

Sursa: Mediafax
08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.