VIDEO Cum l-a descoperit Radu Jude pe actorul Alexandru Dabija
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-l-a-descoperit-radu-jude-pe-actorul-dabija/

Regizorul de teatru Alexandru Dabija îşi face debutul în actorie în scurtmetrajul lui Radu Jude „O umbră de nor”, selecţionat la Festivalul de Film de la Cannes (16-26 mai)

Un articol de Adina Scorţescu|23 aprilie 2013

Prin scurtmetrajul lui Radu Jude „O umbră de nor“, selecționat la Festivalul de Film de la Cannes (16-26 mai), regizorul de teatru Alexandru Dabija își face debutul în actorie.

Filmul prezintă, în 30 de minute, povestea unui preot care, într-o zi toridă de vară, este chemat la căpătâiul unei muribunde pentru a-i spune o rugăciune. „Sunt numeroase sensuri posibile care pot fi găsite în acest film. Poate că cel mai important este exprimat într-un fragment din rugăciunea rostită de personajul principal: «ticăloasa mea viață ca un somn a trecut, ca o umbră de nor»“, crede Radu Jude (foto stânga).

Regizorul a povestit, pentru Ziarul Metropolis, că în urmă cu doi ani termina lucrul la „Toată lumea din familia noastră“ (lungmetrajul care a luat Marele Premiu al Festivalului de la Sarajevo). În vara următoare, citind Cehov, a dat peste „multe povești cu popi“. Și, ca într-un fel de emulație – dar și pornind de întâmplări adevărate, relatate de preoți, a început să scrie scenariul, împreună cu Florin Lăzărescu.

În toamnă, la Festivalul Național de Teatru, Radu Jude a văzut spectacolul „Despre iubire la om“. Şi, pentru că i-a plăcut foarte mult, a vrut să afle mai multe lucruri despre regizorul lui – Alexandru Dabija. Când i-a văzut poza, și-a dat seama că preotul din film „ar fi cineva cam ca ăsta“. Așa că l-a chemat la o probă, neștiind că Dabija chiar visează la actorie (într-un interviu dat pentru Adevărul, în 2012,  acesta spunea că își dorește să joace alături Marcel Iureș).

Am primit multe sfaturi, pentru care îi sunt recunoscător lui Alexandru Dabija.

Radu Jude,
regizor

Proba a fost luată, iar regizorul Dabija a devenit actorul principal din filmul lui Jude.  Întâlnirea a fost importantă nu doar din punct de vedere profesional, ci și uman. Iar relația cu un regizor transformat în actor n-a fost problematică, tocmai pentru că „există un respect pentru munca unui regizor în sine“.

Rampă de lansare pentru cineaşti

Din distribuția scurtmetrajului (o comedie neagră) mai fac parte Șerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Olga Taisia Podaru, Gabriel Spahiu, Adina Cristescu, Marilena Chelaru, Mihaela Alexandra Anton, Silviu Mircescu. Imaginea a fost realizată de Marius Panduru, iar scenografia și costumele poartă semnătura Augustinei Stanciu. Producătorul este Ada Solomon.

„Quinzaine des Réalisateurs“, în cadrul căreia a fost selecționat „O umbră de nor“este o secţiune specială a Festivalului de Film de la Cannes, care are ca scop prezentarea varietăţii de expresie din cinematografia mondială. De-a lungul timpului, în cadrul ei au fost prezenți regizori precum Werner Herzog, Martin Scorsese, Michael Haneke, Jim Jarmush, Luc și Jean-Pierre Dardenne.

Scurtmetrajul lui Radu Jude va fi difuzat în România de către HBO.

Foto: Hi Film, Art Act Magazine

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.

10
/05
/22

Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max. „România sălbatică”, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, va putea fi vizionat de abonații platformei de streaming din 12 mai, pe parcursul a trei episoade. În iulie, miniseria va fi difuzată și pe HBO.

09
/05
/22

Walter Robinson, jurnalistul care a condus echipa Spotlight din cadrul publicației Boston Globe în investigația care a primit în 2003 premiul Pulitzer pentru Public Service vine la București, pentru cea de-a 11-a ediție Superscrieri.

29
/04
/22

CRONICĂ DE FILM "Spioni de ocazie" (2021), noul documentar al Oanei Giurgiu, disponibil în cinematografe, aduce în atenţie o poveste fascinantă de spionaj din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a vizat şi România. Formal, însă, filmul nu se ridică la înălţimea subiectului său.

18
/04
/22

Selecția de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural și este gândită ca un ecosistem în sine, secțiunile dezvoltându-se ca niște ramuri care cresc din același trunchi și care doar împreună formează un întreg.