Cum l-am salvat pe Pintea de la moarte / Poveştile lui Dedes
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-l-am-salvat-pe-pintea-de-la-moarte-povestile-lui-dedes/

Recunosc din start că am o slăbiciune pentru actorul Florin Piersic. Am devenit ţinta glumelor familiei pentru că ori de câte ori îl văd la TV, într-un film, o piesă de teatru, emisiune de vorbăraie, suspend orice activitate, confisc telecomanda şi mă lăţesc pe canapea.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|27 ianuarie 2016

Contează mai puțin că filmele cu el le-am mai văzut de 15-20 de ori, la fel și piesele. În fond, există un număr maxim de ocazii în care te poți reîntoarce cu gândul în copilărie? Cred că nu. Pintea, Mărgelatu, Anghel Șaptecai… sunt o parte dintre prietenii din copilărie, verii mai mari, la care puteam apela ori de câte ori purtam câte-o bătălie dramatică pe câmpiile verzi ale minții mele de copil.

Există însă și un moment când am decis să-l ajut și eu pe Pintea, salvându-l de la moarte. La începutul anilor 80, într-o sâmbătă – era un noiembrie cețos -, televiziunea unică a programat filmul Pintea. Un adevărat prilej de sărbătoare pentru toți copiii din satul meu, îndrăgostiți iremediabil de poveștile cu haiduci. Orice întâlnire cu Piersic reprezenta și pentru mine un prilej de mare bucurie, dar de această dată simțeam o ușoară strângere de inimă.

Cu câteva luni înainte, în vacanță, văzusem filmul la o grădină de vară de pe litoral, iar moartea lui Pintea mi-a ruinat o noapte de somn, în care am plâns aprig pe interior. Revenind la acel noiembrie cețos-ploios,  pe la jumătatea filmului s-a întrerupt livrarea energiei electrice. Lucru mai puțin obișnuit pentru o seară de sâmbătă, căci în restul săptămânii becul și televizorul existau doar de decor în casă, lampa, lumânarea și radioul cu baterii aflându-se la putere.

A doua zi am decis să le povestesc prietenilor de joacă restul filmului, care știau că îl văzusem. Evident că nu mă lăsa inima să-l omor pe Pintea, așa că am modificat scenariul din mers. Am șters brutal finalul, când Grigore Pintea urma să fie răpus de un glonț mișelesc, și am mai introdus o luptă cu ușoare influențe western, din care haiducul a ieșit victorios. Finalul a fost pe placul tuturor, iar eu am reușit să-l țin în viață pe Pintea până la următoarea difuzare a filmului, cu prețul propriei credibilități.

Pintea a ajuns la 80 de ani și, uneori, mă gândesc că mințind nevinovat într-un colț de univers, într-un noiembrie cețos-ploios-copilăros, am contribuit puțin la acest lucru.

Foto: Poveştile lui Dedes, Pintea Florin Piersic – dedes.ro

26
/07
/15

Filmele "Aferim!", de Radu Jude, "Comoara", de Corneliu Porumboiu, "Un etaj mai jos", de Radu Muntean, "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, şi "Ramona", de Andrei Creţulescu, au fost selectate la cea de-a 64-a ediţie a Melbourne International Film Festival din Australia (30 iulie - 16 august).

24
/07
/15

Peter Sellers a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie. Nominalizat la Cannes şi la Globurile de Aur, filmul lui Staphen Hopkins, “Eu, Peter Sellers”, cu Geoffrey Rush în rolul principal, constituie o biogafie tulburătoare şi fascinantă a celui care a rămas în memoria cinefililor prin interpretările sale de geniu.

23
/07
/15

Woody Harrelson, nominalizat de două ori la Oscar şi câştigător al unui premiu Emmy, împlineşte astăzi 54 de ani.

23
/07
/15

Weekendul acesta toate drumurile duc spre Grădina Botanică, cea mai accesibilă destinație urbană de vacanță. Marele Picnic ShortsUP prinde viață la a 2-a ediție cu două seri de film, muzică și relaxare pe insula de evadare preferată a cinefililor. Startul se dă la ora 18.00 iar filmele încep de la 21.30, respectiv 22.00 în seara de sâmbătă. 

22
/07
/15

Toamna acesta se lansează pe marile ecrane cel mai recent film al prolificului regizor chilian Patricio Guzmán. The Pearl Button, filmul premiat cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu în 2015 prezintă o poveste despre relația milenară a omului cu apa și despre căile misterioase prin care apa ne pune în legătură cu universul.

21
/07
/15

Videoclipul noului single al trupei Voltaj, intitulat "Din toată inima", include imagini cu locuri spectaculoase din România şi secvenţe dintr-un documentar de promovare a ţării prin sporturi extreme şi acrobaţie, "Transylvania Dragon", realizat de regizorul Sabin Dorohoi.

21
/07
/15

Privim întotdeauna spre Vestul Europei pentru repere, inclusiv filmice. Însă vecinătatea pe nedrept ignorată poate oferi surprize plăcute. Aşa cum o face mica cinematografie maghiară a momentului, diversă tematic şi cu cineaşti îndrăzneţi stilistic, care nu sunt prizonieri ai realismului pur.

21
/07
/15

Robin Williams, unul dintre cei mai populari şi apreciaţi actori de comedie din ultimele decenii, ar fi împlinit, astăzi, 64 de ani. Chinuit de depresie, actorul s-a sinucis în august 2014 în locuinţa sa din Tibourn, în apropiere de San Francisco.

20
/07
/15

Actorul Alexandru Papadopol joacă rolul principal în lungmetrajul românesc, "Acasă la tata", un film nou, în regia lui Andrei Cohn, apreciat de critici de specialitate și de public. Filmul  a avut avanpremiera în luna mai, când a rulat în deschiderea celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Filmului European (FFE).

20
/07
/15

„Întoarcere în Havana,” în regia lui Laurent Cantet (premiat în 2008 cu Palme d'Or pentru Entre les Murs) va avea premiera în România pe 14 august. Filmul este distribuit în cinematografele autohtone de Independenţa Film.