Cum s-a văzut FNT-ul la Teatrul Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-s-a-vazut-fnt-ul-la-teatrul-nottara/

După Fest(in) pe Bulevard, un festival iniţiat şi organizat de Teatrul Nottara, pentru Teatrul Nottara a urmat a 24-a ediţie a Festivalul Naţional de Teatru, organizat de UNITER, în care au fost selectate două producţii ale teatrului – Noul locatar de Eugène Ionesco şi Aniversarea de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov.

Un articol de Petre Ivan|4 noiembrie 2014

Regizorul Gábor Tompa a montat Noul locatar (Teatrul Nottara), piesă scrisă de Eugène Ionesco (traducerea: Vlad Russo și Vlad Zografi), care a avut premiera pentru presă în deschiderea stagiunii, în zilele de 20 şi 21 septembrie 2014.

Piesa Noul locatar a fost scrisă în trei zile, pe când însuşi Eugène Ionesco se muta, de la un număr la altul, pe aceeaşi stradă. Este un text mai puţin montat, care însă a avut câteva realizări memorabile, printre care şi cea de la Northern Stage Ensemble din Newcastle, în anul 2004, în regia aceluiaşi Gábor Tompa.

Aniversarea de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov, în traducerea şi regia lui Vlad Massaci, continuă să se joace cu sălile pline la cinci ani de la premieră. În rolul

Alexandru Repan si Eduard Epure in Aniversarea

Alexandru Repan si Eduard Epure in Aniversarea

principal: maestrul Alexandru Repan.

Pe lângă participarea la Festivalul Naţional de Teatru, Teatrul Nottara a fost şi gazda a două producţii ale Naţionalul clujean: Amalia respiră adânc de Alina Nelega, în regia lui Tudor Luncanu şi Trilogia Aureliu Manea de Aureliu Manea, în regia lui Gábor Tompa.

Amalia respiră adânc este un text puternic prin amintirile dureroase pe care le evocă din perioada comunistă. Anca Hanu s-a pliat pe această partitură actoricească cu dăruire şi credinţă, dând naştere unui one-woman show emoţionant.
Trilogia Aureliu Manea este un spectacol inedit prin toate datele sale: scrise de Aureliu Manea, adaptate de András Visky, sub îndrumarea regizorală a lui Gábor Tompa, în spaţiul imaginat de scenografa Carmencita Brojboiu.

Despre acest spectacol, regizorul mărturiseşte: Piesele lui Aureliu Manea trebuie luate ca atare, ca nişte viziuni extraordinare, care de fapt nu vorbesc despre un singur obiect, ci vorbesc despre un eu, dar şi despre un univers. În acest eu e cuprins întreg universul. (…)”

Foto: Nottara, ,,Noul locatar” (Mihaela Marin), ,,Aniversarea” (Ciprian Duică)

04
/08
/17

“Cred că am devenit, astăzi, persoana care mi-am dorit să fiu. Am învăţat că, indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi prin cuvinte calde. S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi… Am învăţat să iubesc ca să pot fi iubită!” - Cezara Dafinescu. Una dintre cele mai îndrăgite doamne ale teatrului românesc împlineşte, astăzi, 69 de ani.

04
/08
/17

Între 22 și 31 august 2017, teatrul independent va fi în sărbătoare. ARCUB - Gabroveni, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, va găzdui ediția aniversară a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean spectacole românești, invitate sau în competiție, dar și spectacole din străinătate.

04
/08
/17

Celebrul coregraf israelian, stabilit în Spania, Sharon Fridman este invitatul special la cea de-a III-a ediție Bucharest International Dance Film Festival (7-10 septembrie 2017). Prezent pentru prima oară în România, Fridman va aduce pe scena singurului festival de film de dans experimental din România, spectacolul care l-a consacrat – „Cădere liberă”/„Free Fall”/„Caida Libre”.

03
/08
/17

Asociația Sinaptica anunță începerea taberei de arhitectură din cadrul proiectului cultural 'Palatul Pleșa - Neoclasic și țărani', realizat în parteneriat cu Consiliul Local Obârșia de Câmp, Mehedinți, și Liceul de Artă 'I.Șt. Paulian' din Drobeta Turnu-Severin și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

03
/08
/17

În puțin peste o săptămână va începe a șasea ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, care va avea loc între 10 și 13 august, la Biertan, județul Sibiu. Pe parcursul celor patru zile, cinefilii vor avea parte de o selecție terifiantă de 13 lungmetraje, 19 scurtmetraje și un cine-concert.

03
/08
/17

La 25 de ani de la infiintare si la peste 250 de filme artistice le lung metraj realizate in aceasta perioda, Castel Film are placerea de a va anunta o premiera in istoria filmului! Serialul de televiziune “Comrade Detective” produs de catre compania Americana A24 (Channing Tatum) pentru platforma Amazon Prime va avea premiera mondiala pe 4 august. Pentru inceput serialul va fi disponibil doar in SUA, Marea Britanie, Australia si Noua Zeelanda.

02
/08
/17

O întâlnire cu un actor este un moment de creaţie în sine. Dacă nu se creează acest sentiment. totul se transformă într-o formă goală de conţinut. Fondul, energia şi în final creaţia sunt etapele unui interviu care se transformă într-o întâlnire, acel gen de întâlnire. Actorul Dani Popescu este un astfel de om şi actor care nu este interesat de PR, în sensul general al cuvântului, ci de poveşti. Poveşti cât mai reale, cât mai fireşti, poveşti adevărate.

02
/08
/17

Joi, 3 august, de la orele 20:00, Teatrul Arte dell’Anima ii așteaptă pe iubitorii de teatru la spectacolul „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, in regia lui Florin Liță, la sediul său din strada Făinari, nr. 17D.

01
/08
/17

Idolul tuturor femeilor în interbelic a plecat din această lume de ziua băieților lui gemeni. Ionel Teodoreanu a fost un mare avocat și orator în epocă. Scriitorul romanelor copilăriei s-a format în cercul „Vieții Românești” și a fost directorul Teatrului Național din Iași.

01
/08
/17

Românul celebru în străinătate care a descoperit Legea Constructală, Membru de Onoare al Academiei Române din 2011, Doctor Honoris Causa a 18 universități din lume este printre primii 100 cei mai citați din inginerie. Profesorul universitar la Duke University, universitatea particulară de elită în SUA, ține prelegeri pe tot globul și a publicat 30 de cărți.

01
/08
/17

Anul 2017, anul metamorfozelor Festivalului Internațional de Teatru „Miturile cetății”, coincide cu anul în care se împlinesc 2000 mii de ani de la moartea poetului Ovidiu. Început cu un an în urmă, festivalul continuă periplu prin mitologiile clasice, ajungând în acest an la douăzeci de trupe invitate și artiști care au performat în șase spații de joc, timp de nouă zile, în perioada 19 – 27 iunie.