OPINIE Cinematografia din întreaga lume a fost puternic zguduită de pandemie în 2020. Cum va arăta lumea filmului după această criză, al cărei final e încă greu de anticipat?
Un articol de Ionuţ Mareş|8 decembrie 2020
Lansări de filme amânate sau desfășurate cu foarte puțini spectatori. Producții oprite sau organizate cu restricții. Festivaluri și gale de premiere date peste cap. Cinematografe închise sau cu proiecții restrânse. Distribuitori aproape de faliment. Cineaști angoasați. Critici aproape lăsați fără obiectul muncii. Și un consum exploziv de filme online.
Cinematografia din întreaga lume a fost puternic lovită de efectele pandemiei de coronavirus în 2020. Întregul circuit pe care și-l consolidase de mai mulți ani industria filmului, devenită tot mai mare, a fost pus sub semnul întrebării. Iar urmările nu pot fi deocamdată decât intuite, pentru că nu e clar cât va mai dura situația actuală.
Se întrevede totuși o schimbare majoră, care era deja în derulare și care e confirmată de o informare recentă făcută de unul din marile studiouri de la Hollywood. Gigantul Warner Bros. a anunțat că toate filmele sale pentru 2021, în număr de 17, printre care „The Matrix 4” și „Dune”, vor fi lansate atât în cinematografe, cât și pe HBO Max, în paralel.
Până recent, filmele erau livrate publicului pe scară largă mai întâi în cinematografe (în cazul celor de autor, după ce treceau și prin festivaluri) și abia ulterior ajungeau pe o platformă sau la o televiziune.
E adevărat, de când Netflix a luat avânt în ultimii ani, s-a mai întâmplat ca unele din filmele produse sau doar achiziționate de ei să aibă parte în SUA și de o lansare în câteva cinematografe odată cu difuzarea online. Mai ales dacă voiau ca ele să fie luate în considerare la Premiile Oscar.
Însă decizia Warner Bros. e importantă prin amploare și prin consecințele pe care le-ar putea genera. În aprilie, însăși Academia Americană de Film a anunțat că va ține cont și de titlurile lansate exclusiv online, dar cu condiția ca ele să aibă programată o dată de distribuție și să fie arătate și în cinematografe atunci când se va putea.
Deși au fost prezentate ca decizii provizorii, s-ar putea că ele să se permanentizeze și să fie simptomele unor reașezări tectonice pe care criza pandemică doar le-a accelerat și accentuat.
Cea mai mare transformare va fi legată de modul în care vedem filme. Întrebarea din mintea multora din industrie e următoarea: Va mai merge publicul la cinematograf după atâtea luni de stat acasă și de vizionat filme online și la televizor? Va mai reveni acest reflex, care oricum era pus la încercare de mai mulți ani?
Bineînțeles, sălile de cinema nu vor dispărea, oamenii vor mai dori să aibă parte de această experiență, însă ceea ce s-ar putea schimba va fi numărul celor dispuși să dea confortul canapelei pe întregul ritual al ieșitului la cinema, care implică timp și bani. Mai ales că, și în cazul unei reveniri la normalitate, plaformele de streaming – atât cele mari, cât și cele mici, nou apărute sau care au luat avânt peste tot în lume – nu vor dori să renunțe la poziția pe care și-au întărit-o în ultimul an. Ele influențaseră deja obieceiurile de consum în avantajul lor, prin subminarea ideei că cinematograful e locul ideal de a vedea un film, și chiar felul de a scrie și realiza filme, prin tot mai răspândita prezență a poveștilor în serie.
Totuși, nu trebuie să dramatizăm. Cinematograful a rezistat multiplelor revoluții tehnologice (de exemplu, răspândirea digitalului în urmă cu peste 20 de ani), dar mai ales războaielor, crizelor sociale profunde, dictaturilor și apariției televiziunii și internetului. Va trece și peste pandemie. Dar e greu de crezut că nu vor fi urmări (mai mulți cineaști de la Hollywood au făcut în octombrie un apel la un ajutor al guvernului american pentru cinematografe, din cauză că altfel ele riscă să dispară). Nu ne rămâne decât să le identificăm și să le înțelegem. Iar noi, cei care încă ne simțim mai bine în sala de cinema decât în fața ecranului de acasă, va trebui să ne obișnuim. Sperăm doar că momentul în care cinematograful va deveni exclusiv cinematecă, un OZN doar pentru nostalgici, va întârzia cât mai mult.
După acest punct de răscruce, blockbusterele, adică acele produse în care studiourile investesc cei mai mulți bani, vor ieși probabil mai puțin șifonate decât cinematografia de autor, care era oricum fragilizată, adică își găsea mai greu drumul spre public. Iar lansarea în rețelele de cinematografe dedicate lor era esențială pentru supraviețuirea distribuitorilor și a producătorilor de filme de artă.
E adevărat în același timp că industria filmului de autor, întreținută de tot mai numeroasele festivaluri și de sistemele publice de finanțare din majoritatea țărilor, în special europene, devenise într-atât de stufoasă, încât era imposibil chiar și pentru critici să țină pasul cu toate noile apariții relevante.
Deși regizorii și productorii se plângeau de cât e de greu să strângi bani, numărul filmelor a crescut de la an la an, iar multe festivaluri (de exemplu, cel de la Berlin) au devenit coloși cu nenumărate secțiuni, în care era loc cam pentru toată lumea. E posibil ca, per total, tot mai mulți oameni, din diverse țări, să privească filme, însă acestea au ajuns să aibă un public mai fragmentat, împărțit în nișe. Puțini mai sunt autorii cu rezonanță mondială, care să treacă dincolo de rețelele de cinefili înrăiți. Va aduce criza din 2020 o resetare și a acestei zone? Un lucru e cert: într-o primă fază, cel puțin, numărul de noi titluri va scădea, din cauza reducerii fondurilor de finanțare.
O întrebare inevitabilă vizează și festivalurile, evenimente care prin definiție și prin origine presupun proiecții fizice și întâlniri între cineaști și public. În 2020, unele s-au suspendat, cele mai multe s-au mutat exclusiv online, iar câteva au optat pentru versiuni hibrid – proiecții în cinematografe și virtuale. Deși toate sunt dornice să revină cât mai repede la forma de până la pandemie, cred că unele vor păstra o parte din evenimentele lor online – unele proiecții, dar și unele discuții cu cineaști.
O altă schimbare majoră va fi în plan estetic. Nu se îndoiește nimeni că în anii următori vom vedea nenumărate filme – de ficțiune sau documentare – despre criza prin care trecem. Startul a fost deja dat, pentru că au apărut câteva titluri.
Însă explozia lor va fi începând cu 2021 și va dura câțiva ani. E firesc să se întâmple așa, pentru că cinematografia e o artă a timpului său, iar orice eveniment istoric major este subiect de interes pentru artiști, chiar și la foarte mult timp după desfășurarea sa. Sigur, puține vor fi cu adevărat mari filme, însă toate vor face parte din acea reflecție globală pe care cineaștii o vor face asupra a ceea ce trăim. Evident, o parte a publicului, dornică să uite cât mai repede perioada asta, va fi reticentă în fața avalanșei care se pregătește.
Și chiar dacă nu vor vorbi direct despre pandemie și despre urmările ei, unele din filmele viitoare vor aminti de acest moment fie și doar prin prezența măștilor de protecție pe care le vor purta personajele. Iar asta va rămâne ca un semn pentru totdeauna al vremurilor de acum.
