Cum va fi organizat TIFF 2020: proiecții exclusiv în aer liber, în peste 10 locații din Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-va-fi-organizat-tiff-2020-proiectii-exclusiv-in-aer-liber-in-peste-10-locatii-din-cluj/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august 2020) se reconfigurează, într-un an în care măsurile siguranţă şi cele de distanţare socială sunt prioritare, şi propune o ediţie cu proiecţii exclusiv în aer liber, în peste 10 locaţii din Cluj-Napoca şi din împrejurimi.

Un articol de Petre Ivan|17 iulie 2020

Măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus vor fi obligatorii atât pentru echipă, cât și pentru public și invitați, și vor fi afișate vizibil în toate locațiile TIFF. 

A 19-a ediție se va deschide vineri, 31 iulie, în Piața Unirii Open Air, cu La Belle Époque, o comedie franceză cu Daniel Auteuil, Guillaume Canet și Fanny Ardant pentru care biletele s-au epuizat în prima zi. Filmul va putea fi vizionat în paralel și în alte două locații, iar biletele vor fi puse în vânzare curând. Peste 130 de titluri selectate de directorul artistic Mihai Chirilov vor rula de-a lungul celor 10 zile. Proiecțiile vor începe la ora 21.30, cu excepția câtorva locații, în care startul se va da la ora 19.00. Pentru cei mici, filmele EducaTIFF vor fi difuzate dimineața, de la ora 10.00, în curtea Muzeului de Artă. 

În programul TIFF intră cinci dintre locațiile cu tradiție, precum Piața Unirii Open Air, Castelul Bánffy de la Bonțida, Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, Muzeul de Artă Cluj și Iulius Parc Open Air, și altele noi, care vor fi amenajate special pentru festival. 

Locațiile TIFF 2020:

  • PIAȚA UNIRII OPEN AIR
  • MUZEUL DE ARTĂ, str. Piața Unirii, nr. 30
  • BÁTHORY, Curtea Liceului Teoretic „Báthory István”, str. Mihail Kogălniceanu nr. 2
  • COȘBUC, Curtea Liceului Național „George Coșbuc”, str. Avram Iancu, nr. 70-72
  • APÁCZAI, Curtea Liceului Teoretic „Apáczai Csere János”, str. Ion I. C. Brătianu, nr. 26
  • JÁNOS ZSIGMOND, Curtea Liceului Unitarian „János Zsigmond”, B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 9
  • USAMV, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Calea Mănăștur 3-5 
  • IULIUS PARC OPEN AIR, str. Alexandu Vaida Voevod, nr. 53 B,
  • BAZA TRANSILVANIA, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 41
  • HOIA, Aleea Muzeului Etnografic
  • VLAHA, Arkhai Sculpture Park
  • BONȚIDA, Castelul Bánffy

 

Măsuri de acces. În fiecare locație de proiecție, vor exista fluxuri de intrare și ieșire vizibil marcate, iar membrii echipei TIFF vor ghida în permanență accesul. La intrare, se vor scana biletele, se va efectua un triaj observațional și se va verifica temperatura (non-contact). Astfel, persoanele care au temperatura mai mare de 37,3°C sau prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree), cât și cele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. Purtarea măștii și respectarea distanței de minimum 1,5 metri între persoane vor fi obligatorii pe tot parcursul evenimentului. Scaunele vor fi aranjate în două moduri, pentru o persoană și pentru 2 persoane care vor viziona filmul împreună, și vor fi dezinfectate după fiecare proiecție, cu substanțe avizate. Regulile detaliate vor fi publicate pe site-ul tiff.ro și vor fi afișate în locații. 

Bilete

Biletele vor fi puse în vânzare online, după 21 iulie, pe tiff.eventbook.ro și prin TIFF Official App (disponibilă în Google Play și App Store). Va exista un singur punct de vânzare a biletelor, în Piața Unirii, spectatorii fiind îndemnați să opteze pentru achiziția lor online. Anul acesta, vor fi două tipuri de tichete pentru proiecțiile obișnuite: bilet de intrare single, de 20 de lei (valabil pentru o singură proiecţie, pentru o singură persoană) și bilet de intrare combo (valabil pentru două persoane), de 35 de lei. Prețul unui bilet pentru gala de deschidere și evenimentele speciale este 30 de lei, iar cel pentru Gala de închidere, din Piața Unirii, pe 8 august, de 50 de lei. Numărul locurilor va fi limitat, doar în câteva locații fiind posibil numărul maxim de 500 de participanți admis prin lege pentru evenimentele în aer liber.

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.