Curs de scriere creativă, cu Alexa Băcanu şi Ana Cucu Popescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/curs-de-scriere-creativa-cu-alexa-bacanu-si-ana-cucu-popescu/

Luni, 23 martie, de la ora 17.00, la Reactor se dă startul, cu o întâlnire gratuită, de probă, unor şedinţe săptămânale de gimnastică intelectuală: un write-out session în timpul căruia vor fi antrenate exprimarea, creativitatea, şi cei care vor participa vor avea posibilitatea să îşi confrunte scrisul cu reacţiile celorlalţi.

Un articol de Liliana Matei|19 martie 2015

Unul dintre cele mai importante condiţii ale unui scris constant este un mediu potrivit, cu oameni care îţi împărtăşesc interesul şi te ajută să creşti. Nu trebuie să vrei să fii Hemingway, doar să ai o dorinţă puternică de a te exprima într-un mod creativ.

„Vom învăţa împreună să ne adunăm gândurile şi să le transformăm în cuvinte, să privim cu atenţie în jur şi în oglindă, să ne asumăm roluri şi să ne folosim imaginaţia. Pentru noi, scrisul e un mod de comunicare cu ceilalţi şi cu noi înşine, e terapie şi joacă şi generator de empatie“, spun organizatorii.

Întâlnirile săptămânale următoare se vor desfăşura în fiecare luni, de la ora 19.00, la Reactor de creaţie şi experiment Reactor (Str. Petofi Sandor, nr 4, Cluj-Napoca) şi vor fi urmate de lecturi publice semestriale.

Mai exact, CINE?

ANA CUCU POPESCU, absolventă a secţiei Teatrologie din cadrul Facultăţii de Teatru şi Televiziune şi a masteratului de Dramaturgie-Filmologie din cadrul aceleiaşi facultăţi, este în prezent doctorand în teatru şi activează ca damaturg atât în mediul independent, cât şi în teatrul de stat.

Printre cele mai notabile colaborări din ultima perioadă se numără cea cu Leta Popescu la spectacolul 9 din 10, găzduit de Reactor de creaţie şi experiment şi cea cu Alexandru Dabija la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu.

Pe lângă spectacolele menţionate, Ana Cucu Popescu a scris numeroase texte de teatru şi adaptări pentru scenă adresate atât adulţilor, cât şi celor mici, unele dintre ele fiind montate în trecut sau prezentate sub formă de spectacole lectură.

ALEXA BĂCANU, absolventă de Teatrologie la Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul UBB Cluj-Napoca. Între 2008-2011, ocupă funcţia de secretar şef de redacţie al trimestrialului de cultură Man.In.Fest, în care publică cronici de teatru şi film, reportaje, interviuri şi piese de teatru.

Publică piese de teatru în volumele „Studii de teatru şi film: Piese şi scenarii 2008-2009” şi „Studii de teatru şi film: Piese de teatru 2009-2010”, editura Limes. Multe dintre aceste texte au beneficiat de puneri în scenă sau spectacole lectură. Cea mai recentă colaborare este cea cu regizorul Ovidiu Caiţa la spectacolul În 4D, producţie a Reactor de creaţie şi experiment.

INFO

Patru şedinţe lunare, a câte 25 lei/şedinţa.

Înscrieri şi detalii:
0748.940.531
sau
[email protected]

08
/02
/22

Una dintre cele mai așteptate traduceri ale acestui început de an, Numele celălalt. Septologie I-II – primul roman în ediție românească al lui Jon Fosse, cel mai jucat dramaturg european în viață – se află de scurt timp în librăriile fizice și online din întreaga țară. Cartea a apărut în traducere din limba norvegiană, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

08
/02
/22

În iarna și primăvara anului 2022, Editura Humanitas Fiction așază pe rafturile cititorilor săi peste 20 de titluri dintre cele mai frumoase ficțiuni din literaturile lumii, toate selectate de Denisa Comănescu: bestselleruri internaționale de neratat și apariții editoriale de excepție din colecția „Raftul Denisei“, proiecte de portofoliu și noi cărți din seriile de autori străini, precum și reeditări mult așteptate.

07
/02
/22

Editura Humanitas Fiction ne invită să descoperim cea mai nouă carte semnată de scriitoarea Isabel Allende. Lansat simultan în limbile spaniolă, engleză şi română pe 25 ianuarie 2022, romanul „Violeta” surprinde 100 de ani de istorie, din 1920, când gripa spaniolă ajunge pe continentul sud-american, până în 2020, când pandemia de Coronavirus răvăşeşte întreaga lume.

03
/02
/22

În toți și în toate există o parte întunecată, necunoscută, amenințătoare. Umbra fiecărui om și a fiecărui lucru atrage cu o forță magnetică scriitorii.

30
/01
/22

În proza scurtă rigoarea și libertatea se întâlnesc de multe ori în chip fericit. Uneori, reușita atinge cele mai înalte niveluri, iar literatura ajunge în noi teritorii și cucerește milioane de cititori. Este și cazul unor scriitori renumiți, de diverse origini, care au publicat proză scurtă, accesibilă și în limba română.

29
/01
/22

Apărut în limba română în colecția „Cărți cult” la Editura ART (traducere de Petre Solomon, 2021), romanul „Fahrenheit 451” de Ray Bradbury reuşeşte performanţa de a fi deopotrivă o capodoperă a literaturii universale, un clasic al genului şi un bestseller.