Cursa. Estetica firescului
https://www.ziarulmetropolis.ro/cursa-estetica-firescului/

Apărut în 1975, „Cursa” era debutul în lungmetraj al lui Mircea Daneliuc. Un debut proaspăt şi incisiv, care lansa un regizor cu un stil ce se va dovedi unic în cinematografia română. În distribuţie, Constantin Diplan, Mircea Albulescu şi Tora Vasilescu, aceasta din urmă aflată la început de carieră.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 ianuarie 2016

„Cursa” se baza pe un scenariu de Timotei Ursu după o idee de Petru Vintilă, iar premisa narativă era una de comandă: doi şoferi experimentaţi sunt însărcinaţi să transporte pe o distanţă de 600 de km un utiliaj gigant, de 80 de tone. Intenţia oficială a aparatului de cenzură era probabil de a se certifica, prin încă o operă cinematografică, priceperea muncitorilor şi succesele industriei.

Cei doi şoferi îşi arată, într-adevăr, abilităţile şi îşi îndeplinesc în cele din urmă misiunea, nu fără unele obstacole. Însă nimic ideologic nu răzbate din acest film, a cărui formă finală nu este totuşi cea pe care şi-ar fi dorit-o Mircea Daneliuc.

Interesul major al tânărului cineast, reconfirmat în lungmetraje ulterioare, se arăta cel pentru raportul polemic dintre realitate şi fals, dintre firesc şi artificial, dintre adevărul vieţii oamenilor simpli şi minciuna propagandei atotdevoratoare.

În debutul filmului, un reporter de televiziune (jucat de însuşi Daneliuc) îl păcăleşte pe unul dintre cei doi şoferi care urmau să plece în teribila cursă, spunându-i că interviul pe care tocmai îl fac pentru un reportaj menit a fi glorificator nu este înregistrat, doar pentru a scoate de la el naturaleţea pe care prezenţa camerei de filmat o inhiba.

În perioada comunistă, televiziunea nu era doar vehicul de propagandă, ci şi un instrument al puterii, căruia cei desemnaţi să iasă în faţă trebuiau să i se supună. De unde şi atitudinea timorată, aerul solemn şi discursul bombastic al celor filmaţi – câţiva dintre cei implicaţi în pregătirea transportului dificil.

Însă ceea ce înregistrează aparatul operatoarei de televiziune este arătat într-un cadru mai mic, în mişcare, dar pe cât posibil păstrat în centrul ramei filmice. Două discursuri opuse într-o singură imagine – cel formal, limitativ şi manipulator, surprins de camera TV, şi cel imprevizibil şi incontrolabil, al spaţiului din jurul realităţii contrafăcute. Ambele sunt parte a diegezei, însă ciocnirea lor dă tonul limbajului cinematografic eliberat de constrângeri adoptat de Daneliuc.

cursa_play

„Cursa” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Ceea ce urmează se transformă într-un adevărat road-movie, în care timpul petrecut pe drum devine, ca într-un scenariu clasic, catalizatorul unor transformări personale profunde pentru cei doi colegi – jucaţi de Constantin Diplan şi Mircea Albulescu, capabili de un excelent echilibru între exteriorizarea şi ţinerea sub control a emoţiilor şi sentimentelor – şi pentru tânăra pe care o iau cu ei, interpretată de debutanta Tora Vasilescu.

Personajul frumoasei fete – amestec de naivitate, bunătate şi mister – îi tulbură pe cei doi şi chiar le pune în pericol legătura de prietenie. Ambiguitatea relaţiei fiecăruia dintre ei cu tânăra pasageră de ocazie iese din tiparele cinematografiei vremii şi apropie filmul de ţinta sa subînţeleasă: căutarea unui realism necosmetizat şi a complexităţii şi autenticităţii observaţiei psihologice.

Tot în această direcţie – care va deveni un program estetic la Daneliuc – se înscriu şi dialogurile veridice şi naturale, semne ale unor personaje vii, nu ale unor clişee şi tipare. În timp ce apelativul atotprezent în filmele româneşti ale perioadei era celebrul „tovarăşu`”, protagonistul lui Albulescu i se adresa prietenului său cu un patern-persiflator „iepuraş”.

Filmul are un ritm susţinut, cu o desfăşurare narativă punctată cu momente de suspans şi de încordare, dar şi de respiro, cu incursiuni în locaţii reale pe care camera de filmat a directorului de imagine Florin Mihăilescu le surprinde cu acuitate, redându-le în simplitatea lor impunătoare şi tot mai emoţionantă odată cu trecerea timpului.

Articol apărut și pe blogul lui Ionuț Mareș.

Sursă foto: http://pseudokinematikos2.blogspot.ro.



20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.