„D’ale noastre” va deschide a 22-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/dale-noastre-va-deschide-a-22-a-editie-a-festivalului-national-de-teatru/

Spectacolul „D’ale noastre” Caragiale via Căciuleanu, va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti pe 26 octombrie în deschiderea celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Potrivit unui comunicat, spectacolul „D’ale noastre” este unul ieşit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – […]

Un articol de |4 octombrie 2012

Spectacolul „D’ale noastre” Caragiale via Căciuleanu, va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti pe 26 octombrie în deschiderea celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru.

Potrivit unui comunicat, spectacolul „D’ale noastre” este unul ieşit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – chiar şi pe cei familiarizaţi cu universul inclasabil al lui Gigi Căciuleanu. Dansat de tineri actori, membri ai Companiei „Gigi Căciuleanu Romania Dance”, „D’ale noastre” întrupează un vis mai vechi al coregrafului de origine română, rescriind în insolitul limbaj al „teatrului coregrafic”, pe care el îl practică, tipologii şi relaţii definitorii pentru opera lui Caragiale. Spectacolul este realizat în parteneriat de Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” (sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”) şi de Fundaţia „Art Production”, cu sprijinul JTI şi al Bibliotecii Naţionale a României.

Iubitorii de teatru vor avea ocazia să urmărească, în perioada 26 octombrie – 4 noiembrie, 32 de spectacole grupate în şase secţiuni care vor fi prezentate pe nouă dintre scenele capitalei – Teatrul Naţional Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Odeon, Teatrul „Bulandra”, Teatrul Metropolis, ArCuB, Teatrul ACT, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, Club „La Scena”.

Organizatorul principal al Festivalului Naţional de Teatru este Uniunea Teatrală din România – UNITER.

Începând din 2011, FNT are un nou logo, semnat de Dragoş Buhagiar, şi un nou selecţioner, criticul de teatru Alice Georgescu.

În 2011, festivalul a fost deschis cu spectacolul „Trei surori”, după A.P. Cehov, în regia lui Andrei Şerban, şi a oferit publicului un regal cehovian – dramaturgul rus fiind patronul ediţiei din 2011 a manifestării -, dar şi spectacole româneşti, colocvii şi lansări de carte.

 

Sursa: Agerpres

05
/09
/14

Recitesc, la nici jumătate de deceniu de la apariție, “Harta și teritoriul”, de Michel Houellebecq. Nu obișnuiesc să recitesc atât de repede. Și atunci, de ce?

04
/09
/14

Miercuri, 3 septembrie, în Festivalul Undercloud au fost prezentate spectacolele "Suntem ceea ce iubim", "Dumnezeu iubește" și "Iluzii" în săli diferite ale Muzeului Țăranului Român, la ore apropiate; amatorii de cultură au parcurs o întreagă călătorie, la propriu și la figurat, cu fiecare reprezentație.

04
/09
/14

Cele mai bune 100 de cărţi din toate timpurile au fost alese de 100 de autori din 54 de ţări, la iniţiativa Norwegian Book Clubs şi a Institutului Nobel din Norvegia. Deşi alegerile nu au fost organizate sub forma unui clasament, "Don Quijote" a primit cu 50 la sută mai multe voturi decât orice altă carte.

04
/09
/14

Cripta, al doilea lungmetraj regizat de Cornel Gheorghiță, va avea premiera de gală din București vineri, 12 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema Studio, în prezența regizorului și a echipei filmului.

04
/09
/14

Revista People a publicat primele fotografii de la nunta cuplului Angelina Jolie - Brad Pitt, care a avut loc pe 23 august, în Franţa, coperta publicaţiei prezentând-o pe actriţa americană în rochie de mireasă, o ţinută care a fost decorată de cei şase copii ai cuplului.

03
/09
/14

Dan Piţa şi-a pus amprenta inconfundabilă pe nenumărate filme de referinţă ale cinematografului românesc. Cel mai recent exemplu este filmul său “Kyra Kyralina”, după Panait Istrati şi un scenariu de Ioan Grigorescu, a cărui premieră are loc pe 5 septembrie la cinematograful Elvira Popesco din Capitală.

03
/09
/14

Actorul Benicio del Toro va fi recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (19 - 27 septembrie), au anunţat marţi organizatorii evenimentului.

03
/09
/14

E dificil, de multe ori, să identificăm originea exactă a unui cuvânt. Lingviștii și istoricii au ipoteze și explicații pentru „nașterea” oricărui termen, însă, uneori, nu există prea multe modalități de a le verifica. Așa se întâmplă și în cazul cuvântului „mujdei”.

03
/09
/14

Ultimele două avioane deţinute de cântăreţul american Elvis Presley, denumite "Lisa Marie" şi "Hound Dog II", au fost scoase la vânzare şi nu vor mai fi expuse la Graceland începând din aprilie 2015.