Damian Crâşmaru: „Dacă aş putea să mai trăiesc încă 82 de ani, tot în teatru aş suferi sau aş fi fericit“
https://www.ziarulmetropolis.ro/damian-crasmaru-daca-as-putea-sa-mai-traiesc-inca-82-de-ani-tot-in-teatru-as-suferi-sau-as-fi-fericit/

Actorul Damian Crâşmaru împlineşte astăzi 82 de ani şi îşi face timp să vorbească despre cel mai frumos cadou pe care i l-a oferit viaţa, zi de zi: teatrul.

Un articol de Andrada Văsii|10 mai 2013

Actorul Damian Crâşmaru împlineşte astăzi 82 de ani şi îşi face timp să vorbească despre cel mai frumos cadou pe care i l-a oferit viaţa, zi de zi: teatrul.

Damian Crâșmaru și-a păstrat bucuria actorului care joacă pentru public și care a acumulat experiență pe scenă în peste 250 de roluri. Aniversat în 2011 pe scena Teatrului Metropolis prin „Floarea de Cactus“, Damian Crâșmaru a continuat să joace cu aceeași pasiune în acest spectacol.

Întrebat de Ziarul Metropolis ce face de ziua lui, actorul a declarat, cu umor: „mai nimic şi mă feresc de foarte mulţi oameni“.

După sute de roluri și o viață pe scenă, actorul Damian Crâșmaru sesizează o diferență importantă între teatrul din momentul debutului său și teatrul de acum.

A fost teatru. Nu mai este. Atunci a fost „El Dorado“ al teatrului românesc. În urmă cu 63 de ani, când am intrat eu în Teatrul Național, erau niște actori extraordinari, numai pentru teatru. Astăzi sunt răspândiți prin fel de fel de ciubucuri și mişmaşuri aşa-zis artistice, care strică gustul, pentru teatru, în special, al generaţiilor tinere.

Damian Crâșmaru

Diferențele, în viziunea maestrului, se fac simțite și în momentul în care încercăm să deslușim diferite tipologii de actori, deoarece „în urmă cu 63 de ani,  la majoritatea teatrelor din București și din țară se jucau piese uriașe, cu actori uriași. Astăzi nu putem vorbi decât despre amintirea acestor uriași. Cei care încearcă să facă teatru, oarecum clandestin, în mici grupuri, induc în eroare măreția ideii de teatru.“

Roluri prea grele pentru actori chinuiți

Cu o lungă tradiție pe scena teatrelor și în spatele microfonului, Damian Crâșmaru observă cu finețe diferențe atât în modul de interpretare, cât și în felul în care publicul receptează mesajul actorului: ,,Există o diferență și la public, din pricina unor grupișoare din acestea de așa-ziși actori care folosesc niște piese de teatru uneori de faimă mondială. Ei nu pot acoperi sarcinile lor și prezintă niște spectacole care strică, nu formează, gustul pentru teatrul imperial.“

Teatrul este arta artelor în sensul că în el se găsesc toate celelealte arte: literatura, filosofia, geografia, poezia. Tot ce este viața. Arghezi spunea că teatrul e viața în pilule. Extraordinar de bine a spus acest lucru, probabil că mulți nu ştiu sau n-au ajuns să audă şi să înțeleagă această frază atât de scurtă, dar atât de larg încăpătoare.

Damian Crâșmaru

Chiar dacă are peste 197 de roluri jucate „la teatrul lui“ și aproximativ 100 la televiziune, actorul își amintește cu plăcere de momentele în care repeta pentru acestea, dar și de lungul drum pe care îl avea de parcurs:

Repetai două-trei luni. Şi jucai numai o dată, live. După aceea, nu mai jucai pentru că nu se mai puteau strânge oamenii din echipă. Radioul era la fel. Eu am avut piese pe care le repetam câte două luni. Bineînțeles că le-am tras la o imprimare și au rămas. În ultima vreme, te duci azi, faci o lectură de la 8 la 10 şi de la 10 la 12 imprimi.

Damian Crâșmaru

Cu toate acestea, actorul nu poate să nu sesizeze, pe alocuri, calitatea slabă a actului teatral din zilele noastre. Superficialitatea este vizibilă şi lumea nu mai așteaptă emisiunile de teatru. „Mi se pare că nici nu mai sunt ca înainte. Înainte, ţara, la anumite ore, stătea să asculte teatru la microfon. Nu mai vorbesc de televizior. În urmă cu 63, 50 sau 40 de ani erau seri de teatru, iar când se anunțau, orașul era tot mai puțin umblat. Oamenii se duceau în unele case unde erau televizioare și părăseau străzile pentru teatru. Astăzi nu se mai întâmplă asta!“.

Oamenii au nevoie de povești

Fiind la curent cu noile proiecte din lumea culturală, Damian Crâșmaru a sesizat importanța teatrului în viața de zi cu zi și a subliniat impactul modelator al acestuia: „Oamenii nu pot trăi fără povești. Viața lui Irod este o poveste, viața lui Hristos este o poveste, viața lui Othello este o poveste, viața lui Richard al III-lea este o poveste. Oamenii au nevoie de povești și uneori au nevoie chiar de poveștile lor. Adică românii au nevoie de poveștile lor.“

Dacă s-ar întâlni cu actorul debutant Damian Crâșmaru, l-ar sfătui să joace cu aceeași intensitate și cu la fel de multă dăruire: ,,I-aș spune ubi bene, ibi patria. Să se ducă acolo unde poate să își dăruiască sufletul până la ultima răsuflare. Am visat teatru de mic, l-am făcut de mic, acum am o vârstă de 82 de ani și dacă aș putea să mai trăiesc încă 82 de ani, cu toate supărările și tristețile acestui fenomen divin, eu tot în el aș suferi sau aș fi fericit.“

Foto: Facebook

09
/02
/17

Astăzi începe cea de-a 67-a editie a Berlinalei. România participă în competiţia principală cu lungmetrajul „Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer, câștigătorul unui Urs de Aur, cu „Poziția copilului” (2013).

08
/02
/17

21 de lungmetraje de ficțiune, 15 documentare și 52 de scurtmetraje au intrat oficial în cursa pentru nominalizările la Premiile Gopo 2017. Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc pe 21 martie 2017, în București.

08
/02
/17

Luna februarie aduce o nouă premieră pe scena Operei Comice pentru Copii, musicalul Micuța Dorothy, de Marius Țeicu, în regia Antoanetei Cojocaru, pe libretul Silviei Kerim. Premiera are loc sâmbătă, 11 februarie, de la ora 17:00, și duminică, 12 februarie, de la ora 11:00, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii.

08
/02
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivașcu, propune, la zece ani de la înființare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectați de maeștri ai scenei românești de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

08
/02
/17

Ambasada Republicii Islamice Iran și Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” organizează vineri, 10 februarie, de la ora 14.30, la Sala de Sticlă din Șoseaua Kiseleff nr. 30, vernisajul expoziţiei de artă persană și artizanat organizată în cadrul programului Zilele Culturii Iraniene în România.

08
/02
/17

Editura Humanitas Fiction lansează, astăzi, de la ora 19.00, la Librăria din Cişmigiu, volumul de nuvele istorice Firmanul orb de Ismail Kadare, recent publicat în colecţia Raftul Denisei. La eveniment participă scriitorii Ana Barton şi Vlad Zografi, traducătorul Marius Dobrescu şi editorul Denisa Comănescu.

07
/02
/17

Corul „Preludiu” condus de maestru Voicu Enachescu concertează în proiectul Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica. Evenimentul va avea loc duminică, 19 Februarie 2017, între orele 11:00 – 13:00, la Sala Mare a Ateneului Român.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

07
/02
/17

Într-o zi de 7 februarie Charlie Chaplin debuta în rolul care îi va aduce celebritatea, micul Vagabond - Charlot. Tot într-o zi de 7 februaraie  faimosul cuplu Stroe şi Vasilache prezenta în premieră "Bing-bang", primul film sonor realizat la Bucureşti cu o aparatură construită de inginerul roman Argani.

06
/02
/17

Dublă aniversare pe TVR 2, în această seară (6 februarie), de la ora 21.10: "Insula", de Mihail Sebastian a avut premiera în 1947, an în care s-a născut Vladimir Găitan, actor în distribuţia spectacolului. "Insula" a avut premiera acum 70 de ani, în 1947, la Teatrul Municipal, în regia lui Mircea Șeptilici.

06
/02
/17

INIȚIATIVĂ. Teatrul Metropolis, condus de George Ivașcu, propune, la zece ani de la înființare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în treizeci de ani. Ei au fost selectați de maeștri ai scenei românești de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

06
/02
/17

Cele peste două mii de cărți din casa mea au pornit un miting neautorizat, supărate ca de cinci zile nu am mai citit un rând, lucru care nu s-a mai întâmplat de două ori în ultimii treizeci de ani.

06
/02
/17

Cineastul Damien Chazelle a fost recompensat cu marea distincție acordată la cea de-a 69-a ediție anuală a premiilor Sindicatului Regizorilor Americani - The Directors Guild of America (DGA Awards) pentru comedia muzicală romantică "La La Land". Premiul obținut de regizorul filmului "La La Land" consolidează poziția de favorită la Oscar a peliculei din distribuția căreia fac parte Ryan Gosling și Emma Stone.

06
/02
/17

După o lungă pauză, “Două loturi”, unul din cele mai premiate spectacole ale Teatrului Național din Bucureşti, va putea fi văzut din nou de spectatori, de astă dată pe scena Sălii Pictura, joi 9 și vineri 10 februarie 2017, de la ora 20.00.