Dan C. Mihailescu – aniversare cu evenimente surpriză la Librăria Humanitas
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-c-mihailescu-aniversare-cu-evenimente-surpriza-la-libraria-humanitas/

Joi, 12 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu puteţi asista la o seară de lecturi surpriză cu Dan C. Mihailescu.

Un articol de Andrada Văsii|12 decembrie 2013

Joi, 12 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu puteţi asista la o seară de lecturi surpriză cu Dan C. Mihailescu.

Criticul literar îşi va petrece o parte a zilei de naştere împreună cu cei care îi împărtăşesc dragostea pentru cărţi.

Unul dintre cei mai populari critici şi istorici literari, Dan C. Mihailescu şi-a început cariera ca cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” şi a editat suplimentul cultural Litere, arte & idei de la Cotidianul.

Obţine Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor pentru volumul Perspective eminesciene. A publicat 16 volume de eseuri (printre care Stângăcii de dreapta, Îndreptări de stânga, ciclul Viaţa literară, Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu), a tradus din Jean-François Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski ş.a.

Citiţi şi: Dan C. Mihăilescu: „În literatura noastră nu avem beţivi monumentali“

Acesta a deţinut rubrici în revistele Luceafărul, Transilvania, 22, Idei în dialog, România literară, Ziarul de duminică, Dilema veche, precum şi în Evenimentul zilei şi Jurnalul Naţional. Din anul 2000 este realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV.

Dan C. Mihailescu

Afişul evenimentului cu Dan C. Mihailescu 

Printre preocupările sale constante se află literatura memorialistică şi epistolară. Cele mai recente cărţi ale sale sunt „I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii: Despre eul din scrisori” (Humanitas, 2012), „Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş” (Humanitas, 2012), „Cartea ca destin. Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu” (Humanitas, 2013) şi „Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare” (Humanitas, 2013).

Foto credit: Razvan Socol, Humanitas, Dan C. Mihailescu

12
/04
/13

Citești „ca să înţelegi cum merge treaba, pentru că o carte nu-ți cere nimic și nu te bate la cap...“. Într-o prezentare neobişnuită, jurnalistul Tudor Călin Zarojanu le-a răspuns studenților la Marketing, cu ocazia centenarului ASE, la întrebarea „De ce-aș citi?“

01
/04
/13

În perioada 3-7 aprilie, Grupul Editorial ALL va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film DaKINO, ediţia a 22-a, cu o ofertă de 50 de titluri, majoritatea având ecranizări nominalizate şi premiate la importante festivaluri internaţionale de film.

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu