-->

Dan Puric, Gheorghe Zamfir, Victor Eftimiu şi 80 de interpreţi. Sau inaugurarea Sălii Mari a TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-puric-gheorghe-zamfir-victor-eftimiu-si-80-interpreti-adica-ianugurarea-salii-mari-a-tnb/

Înşir’te mărgărite este spectacolul care redeschide Sala Mare şi marchează finalizarea amplului proces de reconstrucţie, reabilitare şi modernizare a Teatrului Naţional “I.L.Caragiale” din Bucureşti. Premieră oficială (intrare pe bază de invitaţii) are loc pe 18 aprilie. Publicul larg va putea să vadă spectacolul pe 19, 21, 29 şi 30 aprilie.

Un articol de Petre Ivan|9 aprilie 2015

Spectacolul regizat de Dan Puric are o distribuţie impresionantă – 80 interpreţi, nume consacrate şi actori foarte tineri – şi beneficiază de 300 de costume , de o mulţime de pălării impresionante, dar şi de muzica (originală) semnată de Gheorghe Zamfir.

La rândul ei, coregrafia inlcude elemente de pantomimă, step, dans popular românesc şi contemporan, balet, tango, flamenco şi mişcări inspirate din artele marţiale.

Feeria dramatică a lui Victor Eftimiu s-a jucat pentru prima dată pe scena Teatrului Național din București în 1911. De atunci, textul a suferit modificări şi a fost montat în numeroase versiuni pe scenele ţării.

Noua viziune, cu care vă veţi întâlni pe scena Teatrului Național București este o provocare și pentru actorul și regizorul Dan Puric.

El realizează și de această dată o versiune nouă şi modernă a unui text foarte cunoscut, transfigurând feeria într-un regal scenic închinat iubirii, construit în repetiţii susţinute în care crează, împreună cu echipa sa, de mai multe luni.

Nu ştiu cum, dar Eftimiu a făcut un basm modern fără să-l modernizeze. I-a păstrat sănătatea sufletească, inocenţa şi frumuseţea. Într-o societate confuză în care lipsesc reperele morale, iar axul valoric este perturbat, basmul clarifică, limpezeşte. El nu poate să mintă pentru că e făcut pentru copii. Nevoia de basm o consider azi necesară pentru că lumea se urâţeşte, iar basmul e un reflex de igienă sufletească…Acest spectacol este profund românesc şi, de aceea, poate fi oricând internaţional.- Dan Puric.

Înşir’te mărgărite ne conduce pe firul poveştii, către noi înşine. „Povestea” lui Dan Puric copleşeşte prin monumentalitate tragică, dar şi prin duioşie, atribut care o apropie de substanţa basmului românesc, de adevărul fundamental al vieţii.

Scenografia și costumele sunt semnate de Doina Levința al cărei concept pune în valoare un univers impresionant de forme și culori.

În rolurile principale: Constantin Dinulescu, Dan Puric, Lari Giorgescu/Ștefan Ruxanda, Beatrice Rubică/Maria Dinulescu, Silviu Biriş/Gavril Pătru, Irina Cojar, Carmen Ionescu, Ovidiu Cuncea, Alexandru Hasnaş, Axel Moustache , Eduard Adam, Oana Vânătoru, Afrodita Androne, Iuliana Moise, Tatiana Constantin, Erika Băieşu, Violeta Huluba, Florin Roșu, Silviu Oltean.

2 3 4
Sala Mare. Foto TNB

Foto : Dan Puric, Înşir-te mărgărite – tnb.ro

22
/05
/26

Festivalul Internațional Shakespeare s-a deschis la Craiova pe 21 mai și va rămâne în desfășurare până pe data de 31 mai 2026, cu tema „WILL matters | Voința naște materie” - o invitație de a descoperi voința ca energie creatoare, într-un oraș care, timp de 11 zile, se transformă într-o scenă deschisă!

21
/05
/26

Svetlana Cârstean, Tatiana Țîbuleac, Dan Lungu se numără printre laureaţii celei de-a XX-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, 19 mai, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat poetei Ioana Ieronim. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

21
/05
/26

În această vară, Asociația Cinemascop și compania de distribuție Voodoo Films colaborează pentru a aduce publicului din București, Brăila, Craiova și din alte orașe ale țării filme românești și producții internaționale, în spații alternative sau în zone unde ele ajung rar, unde nu mai există cinematografe sau unde obiceiul de a vedea un film la cinema a dispărut treptat.

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

20
/05
/26

Institutul Cultural Român de la New York prezintă, în perioada 21 mai – 19 iunie 2026, în Galeria Brâncuși, expoziția colectivă „Cartea râsului și a uitării”, un proiect curatorial care reunește artiști din România, Mexic și Statele Unite într-un dialog dedicat memoriei, identității și transformărilor istorice și sociale contemporane.

20
/05
/26

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București se alătură ediției 2026 a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor și invită publicul sâmbătă, 23 mai, la o seară dedicată artei contemporane, cu acces gratuit la două expoziții găzduite la ARCUB – Hanul Gabroveni: „Lia și Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectivă comună și No Filter”.

19
/05
/26

Pentru al șaselea an consecutiv, clădirea istorică ce găzduiește Primăria Municipiului București va putea fi vizitată gratuit, sâmbătă, 23 mai, în cadrul evenimentului „Primăria Deschisă” #6, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor.

18
/05
/26

Între 11 și 22 iunie, scena Operei Naționale București devine spațiul marilor povești de iubire: tragice, pasionale, imposibile sau salvatoare. A cincea ediție a Bucharest Opera Festival aduce 12 seri consecutive de operă, balet și teatru muzical, în care marile „love affairs”capătă expresii artistice spectaculoase, prin producții semnate de companii din România și din întreaga lume.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

13
/05
/26

Anul în care revista Observator cultural sărbătorește două decenii de când oferă premii pentru literatura română contemporană, în cadrul unei gale ce a devenit un punct de reper în spațiul nostru cultural, este și anul cel mai provocator în privința alegerilor: în ciuda vremurilor tulburi în care trăim, literatura română a înregistrat un număr record de titluri excelente, astfel că lista nominalizărilor este și ea generoasă.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

11
/05
/26

Fără a deveni un simbol al exprimării formelor sociale beligerante pe care le trăim și pe care ne închipuim că le depășim fără a ne slăbi sufletește, Gala Premiilor UNITER de anul acesta se înscrie în seria manifestărilor culturale care oferă timp și spațiu de reflecție asupra felului în care ne raportăm la realitatea imediată, chiar și pe tărâmul artei.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.