Dana Rotaru şi Diana Dumitrescu joacă în comedia muzicală „Hârca se întoarce“, inspirată din povestea „Baba Hârca” de Matei Millo. Spectacolul va avea premiera pe 29 aprilie, la Teatrul Elisabeta din Bucureşti. Actriţele au intrat în jocul propus de Ziarul Metropolis şi şi-au pus, una alteia, câte trei întrebări.
Un articol de Ziarul Metropolis|5 aprilie 2015
Transpusă în zilele noastre, povestea Hârcăi vorbește despre dragoste, iluzii şi manipulare. Adaptarea propusă de regizorul Cătalin Rotaru păstrează, în spatele situațiilor comice, o parte din tipologiile pe care le regăsim în povestea originală, transmise însă sub „masca“ satirei şi umorului.
Inspirat din mitologia românească, textul „Baba Hârca“ a fost scris în 1851 de Matei Millo, unul dintre cei mai importanţi artişti ai teatrului românesc, marcând începutul istoriei literaturii muzicale româneşti. Compozitorul de renume Alexandru Flechtenmacher a transformat textul în prima operetă românească.
Cel mai recent, textul a fost pus în scenă în 1984 de regizorul Alexandru Dabija la „Teatrul Tineretului” din Piatra Neamț, rolul Hârcăi fiind atribuit actorului Constantin Ghenescu. În 1986, Anda Călugăreanu intra în rolul Babei Hârca pe scena bucureșteană, într-o adaptare muzicală semnată de Nicu Alifantis.
Adaptarea textului realizată acum de Cătălin Rotaru și de Gabi Virginia Șarga păstrează multe elemente din povestea originală, transformând-o însă într-o comedie muzicală savuroasă.
Mai mult, Baba Hârca devine o Hârcă a lumii moderne, o femeie abilă şi seducătoare din lumea interlopă, avidă de putere și bani, manipulatoare a slăbiciunilor celorlalți. Alături de Dana Rotaru si de Diana Dumitrescu din distribuţie mai fac parte Bogdan Talasman, Alexandru Suciu, Orest Pâslaru si Vladimir Drăghia.
Diana Dumitrescu: Cum a fost prima ta întâlnire cu teatrul? Ce te-a atras cel mai mult la teatru sau la ideea de a face teatru?
Dana Rotaru: (râde) A fost dragoste la prima vedere. Se întâmpla în gimnaziu, la serbările la care participau toți copiii din școala mea. Sala de la UREMOAS era plină de părinți, frați și surori și prieteni. Pe vremea aceea eu recitam cu patos poezii adresate conducătorului iubit. Aș fi vrut să spun și altceva, dar ăsta era repertoriul.
Când îmi venea rândul să-i recit tovarășului, fondul muzical era Balada lui Ciprian Porumbescu, iar asta mă emoționa cel mai mult …si recitam din tot sufletul. Aș fi vrut să am curajul fratelui meu (Cătălin Rotaru, regizorul spectacolului Hârca se întoarce) – el a propus să spună scheciuri comice la serbare. Și asta făcea la toate serbările.
Publicul ne iubea. Așa ne-a descoperit o profesoară de la Cercul Copiilor și Șoimilor Patriei al Sectorului 6 și asa am ajuns într-o trupă de teatru.
Dana Rotaru
Ani mai târziu, eu eram deja studentă la Actorie, la clasa domnului Grigore Gonța, el era student la ASE, dar scria noaptea poezii și piese de teatru. Așa că i-am propus să dea la Teatru. Și a intrat din primul foc la clasa profesorului Mircea Albulescu. Așa am ajuns să facem din pasiunea noastră o meserie. Cel mai mult m-a atras publicul – pentru el vroiam să fiu pe scenă și lui voiam să-i adresez orice.
Eram extrem de timidă și doar acolo mă simțeam bine. Am dat la teatru pentru că am fost tot timpul neliniștită, pentru că voiam să mă iubească cineva. M-am gândit că pe scenă ai ocazia să oferi iubire și să primești iubire. Cam asta e!
Cum vezi noul val de actrițe/actori? Au același entuziasm pentru teatru? Mai există printre ei dorința pură pentru artă sau consideră actoria doar o rampă de lansare pentru a fi „vedete“?
La UNATC sunt lector universitar doctor si lucrez în echipa de la Masterat, dar aproape 10 ani am lucrat cu studenții de la Arta actorului. Studenții mei sunt foarte pasionati de meseria de actor. Dacă unii ajung să fie și recunoscuți de public, cu atât mai bine! Și asta este o nevoie a unui actor.
Este chiar o confirmare a faptului că este unde trebuie și face bine ceea ce face. Fiecare generație de actori aduce cu ea un suflu nou, o sensibilitate aparte. Sunt foarte fericită că particip la zborul unor actori, cum foarte frumos îmi spunea Ana Maria Nistor într-un interviu.
Mă simt împlinită și îmi zburdă sufletul de bucurie când studenții mei și ai echipei de profesori cu care lucrez fac încă un pas în această meserie de anduranță.
De ce Hârca? Ce te-a atras la proiect? Care din cele două fețe ale ei crezi că va cuceri publicul? Hârca escroaca sau Hârca „femme fatale”?
Hârca mea are foarte multe fețe (râde). Eu nu am făcut niciodată cursuri de clowning, de exemplu. Pentru un actor ele sunt foarte importante. Noi, actorii, purtăm în noi clownul nostru.
Lucrând la Hârca am descoperit că pot să îmi explorez clownii interiori (râde). Și asta îmi place cel mai mult. Mă și tem, îmi și place. E foarte intim să explorezi ipostaze ale eului tau. Asta îmi place acum la acest rol: sunt atâtea posibilități pe care mi le oferă lucrul la acest rol ca descoperire interioară, ca mijloace de expresie. Sigur că cel mai tare îmi place că asta se întâmplă într-o comedie muzicală. Iubesc teatrul muzical și tot ceea ce este legat de el.
Și, nu în ultimul rând, sunt fericită că lucrez cu parteneri atât de pasionați, talentati. Mă simt în siguranță pe scenă cu Bogdan, Sandu, Orest, Vladimir și, nu în ultimul rând cu tine, Diana. Iar cu fratele meu, Cătălin Rotaru, regizorul spectacolului, fac o echipă aparte – este o colaborare care durează de mai bine de 20 de ani. Eu și Cătălin am avut întotdeauna o legătură specială.
Dana o întreabă pe Diana
Dana Rotaru: Ai devenit actriță de foarte tânără, pe platourile televiziunii. Care au fost plusurile și care sunt minusurile acestei experiențe care au creat-o pe Diana Dumitrescu de azi?
Diana Dumitrescu: Sunt atât de multe încât nici nu știu de unde să încep. În primul rând, am avut o șansă, pe care mulți o condamnă, dar eu cred cu tărie că în telenovele mi-am făcut meseria de actriță. Și am făcut-o cu dăruire, cu credință și sacrificii, ca și cum aș fi fost pe „scândură.”
Este un mare plus să poți să joci zi de zi timp de aproape 10 ani. O șansă pe care generațiile care vin din urmă nu o au, azi. Pe platourile de filmare m-am căsătorit, tot acolo am divorțat, acolo mi-am făcut prieteni, acolo am râs și am plâns, platourile televiziunii au fost casa mea.
Acolo am crescut, acolo m-am format ca om, ca femeie. Și, fără nici un fel de modestie, pot să spun că îmi place omul care sunt azi. Minusuri vor fi întotdeauna, în orice meserie am face, dar este ceva ce ne asumăm întotdeauna. Eu mi-am asumat tot și le duc în spate. Nu au fost atât de multe, pentru că încă merg dreaptă, nu-s cocoșată.
Ești o vedetă? Ești o actriță? Ce înseamnă asta pentru tine? Ce îți dorești profesional și uman azi?
Vedetă nu m-am considerat niciodată. Am spus mereu că sunt actriță și dacă asta înseamnă să mă cunoască lumea și să dau autografe, este ceva ce vine odată cu meseria. Iubesc această meserie. Cu tot ce are ea. Bune și rele. Și o fac pentru că îmi place la nebunie.
Diana Dumitrescu
Îmi plac emoțiile, îmi place să descopăr mereu ceva nou la personajele la care lucrez, să le formez, să le conturez, să le înțeleg, să mi le asum. Ca actor ai o libertate nebună de a avea o viață la care unii doar visează. Avem aripi și nebunie la un loc. Știi ce înseamnă asta? Vise devenite realitate, pentru că toți visează mai devreme sau mai târziu la viețile noastre și le vor.
Acum, nu spun că totul este numai glamour și viața e roz! Din contră. E greu să te afirmi, e și mai greu să te menții și foarte greu să te întreții din meseria asta. Dar e o vorbă, cât se poate de adevărată: „Fă ce-ți place și nu vei munci o zi în viața ta!” Noi nu spunem: „Mă duc la muncă.” Noi spunem: „mă duc la repetiții, sau la filmări, sau la teatru”.
E altceva. E frumos. E un vis pe care puțini îl trăiesc și îl respectă cu adevărat. Îmi doresc foarte mult să îmi pot face meseria fără teama că mâine nu voi avea bani să îmi plătesc chiria sau să îmi iau de mâncare. Și mi-ar plăcea ca lumea să reînvețe să respecte și să iubească ceea ce facem noi, așa cum făcea odată și să dea șanse noilor generații. Să umple sălile și la spectacolele cu tinerii noii generații, chiar dacă pe afiș nu apare un „nume”.
Ești Viorica din Hârca se întoarce. Ce înseamnă acest proiect pentru tine? Care sunt provocările pe care ți le oferă? Ce îți dorești de la el și ce aduce nou în viața ta?
Este cu totul nou. Este acel „altceva” pe care îl așteptam de mult timp. Provocarea de a juca și cânta în același timp. Asta da provocare! Este un proiect la care lucrez cu tot sufletul și pentru care folosesc tot ce am ca să iasă bine.
„Hârca se întoarce” este o piesă foarte frumoasă iar mesajul pe care îl transmite este și un semnal de alarmă, dacă vrei, pentru generația de astăzi, care a uitat valoarea sentimentelor adevărate, care a uitat să iubească și care poate nici măcar nu știe ce înseamnă să iubești cu adevărat.
Iubirea pură și adevărată pe care cu toții o visăm. E o piesă care amintește foarte clar de valori și de iubire. Și cu toată iubirea noastră, a echipei „Hârca se întoarce” o să iasă ceva frumos! Dana, Sandu, Vladimir, Bogdan, Orest, Cătălin și Adina, vă mulțumesc pentru acest proiect, pentru că lucrăm împreună și pentru că sunteți niște oameni minunați de la care învăț zi de zi câte ceva!
