„Dancer”, de Steven Cantor, va deschide BIDFF 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/dancer-de-steven-cantor-va-deschide-bidff-2018/

Lungmetrajul documentar „Dancer”, regizat de Steven Cantor, va deschide, pe 6 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema „Elvire Popesco”, cea de-a de-a patra ediţie a Bucharest International Dance Film Festival, în cadrul căruia spectacolul „IRIS” al finlandezei Johanna Nuutinen va fi prezentat în premieră în România.

Un articol de Liliana Matei|9 august 2018

Dancer” vorbește despre Sergei Polunin, care a revoluționat lumea dansului, devenind cel mai tânăr solist al Royal Ballet. Înzestrat cu o putere uimitoare și echilibru, aflat la apogeul carierei sale, la vârsta de 25 de ani, Polunin s-a retras din lumea dansului, celebritatea aducându-l aproape de autodistrugere. Documentarul este o explorare fără precedent a unui artist complex, care a făcut ca baletul să devină viral. Dar virtuozitatea are prețul ei.

Recunoscut la nivel mondial, Sergei Polunin și-a definit viața prin arta sa, doar pentru a pune sub semnul întrebării existența lui, având în vedere oportunitatea de a deveni legendar. «Dancer» este o reflecție intimă a unui star al baletului, talentat și fermecător, complex și enigmatic, aflat la răscruce”, spune regizorul Steven Cantor.  

Steven Cantor, nominalizat la Oscar pentru primul lui documentar, „Blood Ties: The Life and Work of Sally Mann” (1993), despre un controversat fotograf, este cunoscut pentru serialul documentar „Devils Playground” și lungmetrajele „Willie Nelson: Still Is Still Moving”, „I Am an Animal” și „Chasing Tyson”.

Bucharest International Dance Film Festival 2018 va avea loc la Cinema Elvire Popesco (Institutul Francez din România), Centrul Național al Dansului București, LINOTIP-Centru Independent Coregrafic, DESCHIS Atelier, DESCHIS Gastrobar și Qreator.

La CNDB, sala Stere Popescu, va fi prezentat în premieră în România – pe 9 septembrie, de la ora 18.30 – spectacolul „IRIS”, creat de coregrafa și dansatoarea finlandeză Johanna Nuutinen.

Pornind de la 17 interviuri cu persoane trecute de 80 de ani, spectacolul pune mai multe întrebări: „Ce anume am vrea să vorbim atunci când sfârșitul se apropie. Ce ne amintim cel mai mult? Ce poate să ne spună o persoană cu atât de multă experiență, dacă ne oprim și ascultăm?”.

Fiecare dintre cele 17 persoane intervievate este un erou, care dezvăluie din înțelepciunea lui. Interviurile sunt baza a 5 povești suprarealiste, care compun o călătorie la granița dintre spațiul sensibil al scenei și peisajele sălbatice din film.

IRIS” aduce pe scena Centrului Național al Dansului București doi dansatori – Nathalie Ruiz și Yvan Auzely – care au colaborat cu renumite companii internaționale precum Cullberg Ballet, Martha Graham și Mats Ek Company.

Spectacolul multidisciplinar explorează teme precum puterea, dorința și supraviețuirea prin dans, film și fotografie. „IRIS” vine cu o propunere inedită pentru public, prin sincronizarea a cinci filme de dans cu performance-ul celor doi dansatori.

IRIS. Foto: Jukka-Rajala-Granstubb

Bucharest International Dance Film Festival este un proiect al Asociației Tangaj Dance, realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Institutului Cultural Român, Consulatului Onorific al Republicii Islanda la București, British Council și Institutului Balassi, 4 Proof Film.

IRIS

Informații suplimentare pe Bidff.ro și pe pagina de Facebook a festivalului.

 

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.