Ingenua Danielle Darrieux a fost cea mai fotografiată actriţă din Franţa anilor ’40. Nimeni nu-şi putea închipui cum două temperamente vulcanice, care au avut o colaborare ideală în film, marcând o epocă, au ajuns pe acelaşi buletin, iar – după opt ani – au divorţat, în secret.
Un articol de Monica Andrei|4 decembrie 2015
Regizorul german Wilhelm Thiele ajunge în Franța ca să turneze filmul “Balul”, după o nuvelă scrisă de Irène Némirovsky. O familie bogată cu o fiică de 14 ani dădea un bal la care trebuia să participe notorietățile orașului. Jignită de faptul că n-a fost invitată la bal, fetița – în loc să ducă plicurile cu invitații la poștă – le aruncă în râu.
Balul însemna intrarea familiei în marea societate, iar în seara evenimentului nu vine nimeni. Pentru rolul principal – fetiţa de 14 ani -, se căuta cu disperare o ingenuă. Danielle Darrieux ajunge la casting în urma anunțului găsit în ziar de către mama sa.
Danielle Yvonne Marie Antoinette Darrieux s-a născut la Bordeaux într-o familie de melomani, la 1 mai 1917. “Tatăl meu era medic oftalomolog. În 1918 părăsea cu mama, sora, fratele meu și cu mine regiunea Gironde, pentru a se instala la Paris”.
Avea șapte ani când tatăl său moare. Copilăria, cu anotimpurile ei, școala cu hoinărelile prin grădinile din Parc Monceau, vacanțele petrecute la bunici, la Saint Palais și Royan, nu le va uita niciodată.
La nouă ani, este înscrisă de mama sa, profesoară de canto, la școala de muzică, la clasa de violoncel, unde trebuia să se pregătească pentru intarea la Conservator. “Mulţmesc lui Dumnezeu că am fost respinsă. Asta avea să pună, din fericire, capăt, carierei mele de violoncelistă. În schimb, am continuat să studiez pianul. Îmi plăcea mult și mi-a fost util mai târziu, când aveam să repet cântecele din filme, așa cum mi se întâmplă să cânt destul de des pentru plăcerea mea personală”.
Puștoaica drăguță, malițioasă, pusă pe șotii pătrunde în lumea filmului la 14 ani. Nu știa ce înseamnă film, aparat de filmat, iar despre arta actorului – nici atât. Proaspătă, naturală, fără inhibiții, apare în fața camerei de luat vederi uimind regizorul. Thiele o ia deoparte, îi explică ce înseamnă cinematograful, precum și ce trebuia să facă în timpul filmărilor, ce dorea de la ea. Adolescentei i se părea nostim să ajungă zilnic pe platoul de filmare, iar regizorul era mulțumit că poate lucra ușor cu ea. „Cred că abia după o săptămână mi-am dat seama că am lângă mine un microfon. Sincer, eu n-am luat deloc în serios ceea ce făceam și eram convinsă că după acest film mă voi întoarce la pensionul pe care-l frecventam”.
Premiera filmului „Balul” a fost un succes. Filmul este bine primit de critică și public. Minora fermecătoare cucerise Parisul, Franța, Europa, apoi America. Debutase în film, ca adolescentă, și tot de atunci a fost declarată “copil minune”. Era pe gustul tuturor.
Un gazetar fascinat de lumea cinematografului
Henri Decoin s-a născut la 18 martie 1890, la Paris, și a murit la 4 iulie 1969 la Neuilly-sur-Seine. În timpul studiilor, la 19 ani, este înrolat într-un regiment. Rănit în Primul Război Mondial, este transferat la aviație, unde, în urma unor acțiuni eroice, este avansat. La finalul războiului este decorat cu Legiunea de Onoare.
La 22 de ani, brunetul frumos devine campion la înot și polo pe apă, intră în gazetăria sportivă franceză. Publică o carte, primește un premiu, devine cunoscut în lumea literară. Debutează ca scenarist, apoi scrie piese de teatru, semnează libretul unei operete, şi, în timp, devine un dialoghist de rară finețe care descoperă în cinematograf o lume nouă ce-l atrage, mai ales când apare filmul cu sonor. Se remarcă din 1930, când scrie scenarii pentru regizorul italian Carmine Gallone și face asistență de regie de film. Scenaristul mai fusese căsătorit de două ori, dar niciuna din fostele soții n-a lăsat vreo umbră de regret în inima și mintea lui.
O întâlnire la Berlin, un mariaj la Paris şi divorţ în secret
La acea vreme, în Europa, Berlinul era socotit orașul cinematografului european. Studiourile de film aveau activitate intensă, erau bine dotate, turnau filme în franceză și germană, pe platourile lor își dădeau întâlniri actori mari ai cinematografiei: Jean Gabin, Anabella, Elvira Popescu, Fernandel, Viviene Romance.
După succesul din „Balul”, Danielle Darieux primește invitațiile caselor de producție străine. De timpuriu, are o atracție pentru bărbații mult mai în vârstă ca ea, iar presa îi asociază numele cu tot felul de idile. Seducătorul artist și sportiv Decoin avea 38 de ani și făcea asistență de regie pentru filmul “Inima mea te cheamă”, în regia lui Carmine Gallone, când tânăra care nu făcuse nicio școală de actorie este distribuită în filmul amintit. Filmul avea la bază o dramă în Parisul unui sfârșit de Belle Époque, unde Danielle interpreta o îndrăgostită de un critic de artă însurat. Juca alături de mari actori: Charles Venel, Maurice Escande și românca Ruxandra Vlădescu Olt. Când o vede pe Danielle, se îndrăgostește de ea la prima vedere.
Întorși la Paris, după filmare, se căsătoresc în secret. Decoin era cu 21 de ani mai în vârstă, iar Danielle găsea în el bărbatul fermecător și tatăl pe care-l pierduse când avea șapte ani. Capricioasă, imprevizibilă, dar generoasă, era conștientă că trebuie să-și asculte docilă soțul. La acea vreme, Danielle a fost cea mai fotografiată actriță din Franța. Fetele îi copiau coafura, dezinvoltura, manierele, îmbrăcămintea.
Frumoasă, grațioasă şi zveltă, cu o voce cristalină lucrată datorită mamei sale, cu ochii mari și fața tristă, juca în filme şi își apăra căsnicia în fața lumii, cu multă înțelepciune. Se lăsa ghidată de către soțul său. Pacea și seninătatea în viața de familie sunt cucerite în urma unui efort intens. Contrastele între soți sunt inevitabile. Nu erau firi mondene, iar în timpul liber fugeau de lume făcând mici excursii în doi. Decoin este solicitat să scrie un scenariu după un roman despre povestea unei gheișe implicată într-o afacere de spionaj. În rolul principal este distribuită soţia sa.
În 1937, soții se îmbarcă din portul Le Havre cu destinaţia Hollywood, unde erau invitați. În America sunt primiți cu entuziasm, dar se întorc după un an deoarece actriţa nu are succes ca la Paris. În 1939, în Europa mirosea deja a război, când “Ambasadoarea Parisului”, așa cum este numită la întoarcerea din SUA, joacă în ultimul film regizat de Henri Decoin, în Franța.
Nu mai formau un cuplu, iar în 1942 cei doi hotărăsc să se despartă discret, după opt ani de mariaj, fără să dea declarații pentru presă.
Neliniștea afectivă a dus-o pe Danielle la căsătoria prea rapidă cu ambasadorul argentinian la Paris. După doar un an, divorțează și se recăsătorește cu un actor, partener într-un film. Echilibrul sufletesc și-l găsește lângă al patrulea soț, Georges Mitsinkidès. Împreună au un fiu, Mathieu Mitsinkidès. Astăzi, actriţa trăieşte în Franţa şi are 98 de ani.
Henri Decoin a murit în 1969, la 73 de ani, după o carieră cu filme remarcabile. În 2009, Cinematrografia franceză l-a omagiat prin programarea a 90 de filme din filmografia sa.
