Săptămâna aceasta revenim cu o nouă poveste din cadrul proiectului „Dăruieşte ziua ta”. De data aceasta, Diana Bădica a scris o poveste, iar aceasta a fost rescrisă de unul dintre cititorii ei.
Un articol de Ziarul Metropolis|26 mai 2020
Proiectul „Dăruieşte ziua ta”, încearcă să rescrie povestea din care facem cu toţii parte. Mai mulţi scriitori s-au alăturat demersului şi au împărtăşit poveşti ce nu aveau mereu cel mai frumos final, dar şi-au provocat cititorii să rescrie povestea şi să transforme finalul într-unul fericit şi plin de curaj.
#ziuatarescriepovestea. Doar împreună putem schimba tabloul în care trăim cu toţii.
Poveste scrisă de Diana Bădica:
„Când am ajuns în stradă, am înțeles mai bine cât de singure eram. Dacă n-ar fi burnițat, orașul ar fi părut încremenit. Era prea devreme să ne simțim salvate. Încercam să ne asigurăm că nu e nimeni ascuns după mașinile parcate de-a lungul străzii sau în scările de bloc, dar tot de tata ne temeam cel mai mult. Tata era alcoolic, dar nu prost. Dacă nu ne-ar fi găsit acasă, ar fi putut să vină după noi în stradă, deoarece știa că nici un vecin nu ne-ar fi primit în casa lui peste noapte. Oamenii îl evitau pe tata. Faptul că îl salutau sau că schimbau câteva vorbe la intrarea în bloc nu înseamnă că ar fi fost dispuși să ne ajute. Mama era la mijloc și nu ne ținea de mână pentru că nu avea mănuși. Nu-mi amintesc ca mama să fi avut vreodată mănuși până pe la 40 de ani. La fel cum nu aveam nici măcar o umbrelă în casă. Era inutil să dăm bani pe umbrelă când locuiam într-o zonă în care ploua rar. Am tăcut tot drumul. Nu ne unea nimic, dar trebuia să rămânem împreună. Pașii noștri, deși ne-am fi dorit să nu se audă, vorbeau în locul nostru.”
Poveste rescrisă de Ana Duță:
Când am ajuns în stradă, am înțeles mai bine cât de libere eram. Dacă n-ar fi burnițat, orașul ar fi părut și mai frumos. Era prea devreme să ne simțim obosite. Am întrebat-o pe mama: „unde mergem?” “Către siguranță, dragile mele, către siguranță. Uite, a venit și taxiul”. „Bună seara, urcați repede, sunteți ok?” a întrebat taximetristul. Știam că mama a folosit aplicația „ride to safety” care îți găseste taxiuri care să te ducă la cel mai apropiat adăpost. Tata era alcoolic, dar nu prost. Nu ar fi putut suna după un taxi sau poliție că s-ar fi trezit și ar fi încuiat ușa. Așa, odată ieșite, oricum nu ar fi putut să vină după noi în stradă, deoarece știa că orice vecin ar fi intervenit sau ne-ar fi primit în casa lui peste noapte. Oamenii nu îl evitau pe tata, dar faptul că îl salutau sau că schimbau câteva vorbe la intrarea în bloc nu înseamnă că ar fi fost dispuși îl lase să facă ce vrea cu noi. Ar fi chemat poliția imediat. În taxi, mama era la mijloc și ne ținea între brațele ei pe amândouă. Nu-mi amintesc ca mama să fi părut vreodată atât de puternică. Deși nu aveam nimic, am plecat doar cu hainele de pe noi, simțeam că aveam totul, mama zâmbea și ne spunea „o să fie bine!”. Când am ajuns la adăpost, am crezut-o! O poartă mare de metal s-a deschis și de după ea a ieșit o doamnă extrem de drăguță. A vrut să plătească cursa taximetristului, dar acesta a refuzat: „Nu pentru bani fac asta, când eram copil mama a vrut de multe ori să fugă, dar nu avea unde, acum fac ce pot să ajut!”. Aleea care ducea către casă era luminată de felinare ce ardeau precum lumânările, așezate de o parte și de cealaltă. În rest, era întuneric, dar ceva îmi spunea că este un loc sigur, simțeam asta. Când am ajuns la ușă, câteva doamne ne așteptau și ne-au îmbrățișat. I-au spus mamei: „Haideți să beți câte un ceai, apoi vă fac turul casei”. După ceai și câteva discuții între adulți (timp în care noi ne-am jucat cu cele mai noi jucării) ni s-a arătat camera noastră: un pat mare și unul mic, un șifonier mare și multe jucării! Doamna care ne-a întâmpinat la poartă ne-a spus: „Aveți în șifonier tot ce vă trebuie, măsurile ar trebui să fie bune, prosoapele sunt la baie. Dacă aveți nevoie de orice, veniți în camera de zi, ne sunați sau ne scrieți pe chat-ul aplicației. Dacă vreți să vorbiți cu cineva acum, uitați aici numerele consultanților noștri psihologici deschiși 24/7, totul este gratuit, nu vă faceți griji!” Era la fel ca într-un hotel, dar foarte prietenos! O să îmi placă aici, deja mi-am făcut prietene la locul de joacă!
Mai multe detalii pe: ziuata.galantom.ro sau pe pagina de Facebook Galantom
