Poveste de iarnă – Poveştile lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/poveste-de-iarna-povestile-lui-dedes/

În vremea în care în satele de pe malul Argeşului, portocalele şi bananele erau semn clar că se sfârşeşte anul, curentul electric era un adevărat lux, la fel ca şi pâinea, iar o noapte de program TV reprezenta un miracol, oamenii încă erau legaţi cu fire nevăzute de obiceiuri străvechi. Și ce obicei putea fi mai de căpătâi în acea perioadă de mare puţinătate a hranei decât tăiatul porcului.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|21 Decembrie 2015

În anul acela, din motive pe care istoria nu le-a reținut, familia mea nu crescuse un porc. Dar cum pentru tatăl meu cea mai cruntă înjurătură era „nenorocitule fără porc de Crăciun”, prin octombrie a mers la vărul lui cu poreclă de târâtoare și a arvunit un porc pe care urma să-l ridicăm cu o zi sau două înainte de Ignat. Satul nostru era exact ca o săgeată lipsită de taina deplasării care stătea pe loc perfect paralel cu râul Argeș. Exista o singură uliță: ulița cimitirului, în rest totul era drept, mai puțin câțiva oameni și câteva garduri.

Dacă nu știți, vă spun eu, foamea copilului e mult diferită de foamea omului matur, are mai multe meandre, nu e atât de simplă. Și cel mai rău îi e foame de „ceva bun”. Pentru mine șoriciul era ceva bun, tocmai de aceea de pe la Sfântul Nicolae începeam să am o privire de lup hulpav ori de câte ori povestetreceam pe lângă un porc. Porc, porc, pe patru picioare, ca să nu existe confuzii și bănuieli nefondate. Tăierea porcului era pe primul loc în topul evenimentelor speciale, cu repetiție anuală, la egalitate cu ziua mea de naștere. Tocmai de aceea în anul respectiv trăiam o ușoară emoție, nu știam cât de fermă era înțelegerea dintre tata și vărul lui. Habar nu aveam că între timp porcul fusese plătit integral și că noi trebuia să mergem să-l luăm.

Finalul unei așteptări încordate a venit într-o seară de vineri: „Dănuță (asta eram eu, acum sunt altul), hai să luam porcul!”. Am sărit imediat în ghete, dar când l-am văzut pe tata în mijlocul curții cu o sfoară pusă peste umăr și o nuia de corcoduș în mână, viermele neliniștii a început să-mi dea târcoale. „Îl luăm așa pe jos, la plimbare. Că în căruță nu avem cu cine să-l urcăm și riscăm și să-i rupem un picior”. Până la văru acasă era maxim un kilometru. Am plecat mai spre seară, ca să nu ne vadă chiar tot satul cu porcul la plimbare. Înțeleaptă decizie! În câteva minute eram în ograda omului, iar tata a exclamat „ S-a făcut cam mare!”, iar eu am tradus „Are o grămadă de șorici”. Am legat porcul de piciorul din spate, cu sfoara adusă de acasă, și am ieșit cu el în stradă. Nu era nici lumină, dar nici întuneric, era fix vremea când umbrele se joacă libere.

Eu tata și porcul

Soarele se culcase, luna abia se trezea, drumul era drept, pe el ne aflam, la vedere, eu tata și porcul. Nu trebuia să fi cântărit multe lucruri la viața ta ca să-ți dai seama că porcul era mai greu decât noi doi la un loc cu cel puțin 50 de kilograme. Așa stând lucrurile, noi ne închipuiam că ducem porcul acasă, el știa că ne duce unde vrea el. După câțiva metri, suina a decis că nu-i place drumul drept, așa că a făcut brusc stânga și ne-a băgat pe ulița cimitirului, unde nu se afla nicio casă. Încă optimist, tata îmi zice: „E deștept, asta a simțit ceva”. După 30 de minute prin noroaie și gropi, am reușit să revenim la strada principală. O socoteală simplă ne arăta că parcursesem deja 5 metri pe drumul drept. Încă vesel, tata spune: „Peste două zile e Ignatul, dacă mergem în ritmul asta cred că îl tăiem pe la Tite la povstepoartă”, poartă care se afla cam la jumătatea distanței. Am preluat nuiaua de corcoduș și am zis să impulsionez puțin lucrurile. Amabil, porcul a început să meargă mai repede, doar că o făcea în cerc. În următoarea jumătate de oră am traversat strada de 6-7 ori, tur retur, fără să înaintăm mai mult de 10 metri. Din fericire în acele vremuri mașinile erau mult mai rare, benzina mai greu de procurat, așa că nu riscam prea tare, puteam cel mult să ne sfârșim de epuizare.]

Obiceiuri străvechi, moștenite de la strămoși

Soarele se culcase definitiv. Era întuneric. Întuneric adevărat, nu ca ăsta de acum, sfâșiat de tot felul de becuri și neoane. Curentul electric era păstrat pentru lucruri mai importante, oamenii satului puteau să-și culce visele vegheați de lumina unei lămpi pe gaz, care, firesc pentru nefirescul vremurilor, nu se găsea.

Eram plecați de acasă de mai bine de o oră și jumătate și porcul părea dispus să ne familiarizeze cu toate șanțurile din sat. Cum în vremurile acelea un om fără o lanternă nu era om, tata a pornit-o pe a lui, una rusească, dotată cu patru baterii. Și miracolul s-a produs, porcul a început să fie interesat de fasciculul de lumină proiectat pe pământ. Îl urmărea, în fond nu era primul porc dornic să înghită lumina altora. După două ore și câteva minute am introdus porcul în curte. Obosise și el. Noi deja trecusem lejer de această stare. „Îți dai seama că dacă leșina asta pe drum trebuia să-l aducem în brațe?”, a mai zis tata când în sfârșit terminaserăm călătoria. Am crezut că vorbește cu porcul. Ce a urmat? Obiceiuri străvechi, moștenite de la strămoși!

Foto: Poveste de iarnă – Poveştile lui Dede’s – arhiva Dede’s

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

28
/12
/18

OPINIE Scris și regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat și s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneția, unde a obținut, fără rezerve, Leul de Aur.

13
/12
/18

Vă mai amintiți scena finală din "Smoke" / "Fum de țigară" (1995), filmul regizat de Wayne Wang, după scenariul lui Paul Auster, faimosul scriitor new-yorkez? Aceea în care Auggie (Harvey Keitel) îi dăruiește prietenului său Paul Benjamin (William Hurt), scriitor, o minunată poveste de Crăciun. Întreaga scena este însoțită de melodia lui Tom Waits, "Innocent when you dream".

11
/12
/18

Au între 70 și 80 de ani. Sunt un cuplu. Ea vorbește, îl ghidează, îl ceartă și îl așează. El tace. Ea mă calcă de două ori pe picior, o dată se scuză, a doua oară consideră că noroiul mă prinde bine, așa că așteaptă să-i mulțumesc.

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

Page 1 of 1012345...10...Last »