De ce radem la teatru?
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-radem-la-teatru/

Miercuri, 23 martie, de la ora 19.00, editura Nemira lansează în cadrul Întâlnirilor Yorick cartea De ce râdem la teatru. O explorare practică a comediei fizice, scrisă de multi-premiatul regizor John Wright. Evenimentul are loc la ceainăria Serendipity, de pe strada Dumbrava Roşie, nr. 12 (la câteva minute de mers pe jos de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu).

Un articol de Petre Ivan|17 martie 2016

Volumul De ce radem la teatru? apare în colecția Yorick, în traducerea Mariei Aciobăniței și cu un Argument semnat de regizoarea Theo Herghelegiu.

Participă  Theo Herghelegiu și Victor Scoradeț, iar actorii Adelaida Zamfira și Cosmin Șofron vor citi fragmente din carte.

Acest volum este un manual de comedie fizică – un breviar al jocurilor și exercițiilor teatrale care dau formă comediei și umorului pe scenă, scris din perspectiva regizorului, creatorului și profesorului de teatru.

Dar nu este o carte ce propune o metodă, ci mai degrabă investighează formule precum Jocul cu sensurile, Delicata artă a idioțeniei sau a Ridicolului.

„Cartea e teribil de incitantă; atât de incitantă, încât după lectură îţi vine să te apuci să faci tot ce scrie acolo… Lucru care, dacă s-ar întâmpla, ar propulsa teatrul românesc pe un next level incontestabil.“ Theo HerghelegiuDe ce radem la teatru

Comedia înflorește într-o atmosferă degajată și plăcută: trebuie să fim convinși că suntem într-un loc unde putem să facem orice. Actoria de calitate are nevoie de exact aceleași condiţii. Jocul nu înseamnă că munca e frivolă. Nici pe departe. Nu înseamnă decât că luăm jocul în serios. Jocul încălzește sufletul și liniștește mintea. E distractiv, eliberator, mobilizator și ne oferă acea combinaţie captivantă de implicare și obiectivitate care ne permite să creăm sensuri, să ne asumăm riscuri și să descoperim lucruri. – John Wright

Despre John Wright

John Wright este regizor și un foarte cunoscut profesor de teatru, a cărui activitate e la mare căutare în toată lumea. A fost cofondator al companiei teatrale Trestle la începutul anilor 1980 și a regizat multe dintre spectacolele acesteia.

La începutul anilor ’90, a înființat compania teatrală Told by an Idiot, la care a rămas regizor artistic, împreună cu Paul Hunter și Hayley Carmichael.

Foto: De ce radem la teatru – yorick

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

19
/04
/17

Peste aproximativ o lună, în capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

19
/04
/17

George Bălăiţă unul dintre marii scriitori români contemporani, s-a stins din viață sâmbătă, cu o zi înainte de a împlini vârsta de de 82 de ani. În iunie 2008, în cadrul Târgului Bookfest, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat lui George Bălăiță Premiul Naţional pentru Literatură pentru întreaga operă.

11
/04
/17

Într-o zi de 11 aprilie se stingea din viaţă Ion Minulescu, autorul memorabilelor "Romanţe pentru mai târziu". În acea zi, într-un Bucureşti ruinat de bombardamentele aliaţilor, poetul de 63 de ani aniversa 30 de ani de căsnicie cu poeta Claudia Millian. Tot într-o zi de 11 aprilie era prezentat în România Visul lui Tănase, un film-scheci de N. Kirițescu, realizat la Berlin, avându-l pe Constantin Tănase în rolul principal şi avea loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu.

07
/04
/17

Viaţa mea, cel mai nou volum semnat de Nicolae Breban, unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani, a apărut în această săptămână la Editura Polirom, în ediţie cartonată, şi în format digital.

07
/04
/17

Salonul Internaţional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo, în perioada 24 - 28 mai, iar Suedia este ţară învitată de onoare şi propune 20 de evenimente cu accent pe educaţie şi literatură pentru copii, egalitatea de gen, incluziunea socială şi promovarea diversităţii.