De pe marile scene din Moscova și Sankt Petersburg, dirijorul Peter Feranec – invitat la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-pe-marile-scene-din-moscova-si-sankt-petersburg-dirijorul-peter-feranec-invitat-la-sala-radio/

Concertul Orchestrei Naţionale Radio, derulat vineri, 6 noiembrie (19.00) la Sala Radio, sub bagheta dirijorului slovac Peter Feranec, propune publicului întâlnirea cu una dintre cele mai emoţionante partituri simfonice compuse vreodată: Simfonia a VI-a – Patetica, semnată de Ceaikovski.

Un articol de Liliana Matei|2 noiembrie 2015

Considerată de unii specialiști drept un testament spiritual și muzical al compozitorului, lucrarea a avut premiera chiar sub bagheta dirijorală a lui Ceaikovski – doar cu 9 zile înainte de moartea compozitorului – și a devenit celebră şi datorită includerii în banda sonoră a mai multor pelicule cunoscute, ca Anna Karenina, Aviatorul sau Soylent Green (Produsul verde).

Titlul simfoniei se referă mai puțin la noțiunea de „patetic”, cât la cea de „pasional”, schimbarea accentului survenind dintr-o problemă de traducere din limba rusă. Ceaikovski însuși mărturisea despre Patetica într-o scrisoare adresată nepotului său: ‘‘îți pot spune cu toată sinceritatea că eu consider această simfonie ca pe cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată… am plâns adesea pe măsură ce o concepeam în mintea mea.”

Primul dirijor principal străin din istoria celebrului Teatru Bolşoi din Moscova, PETER FERANEC s-a bucurat de o serie de poziţii importante în instituţii de prestigiu: a fost dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg, dirijor şef al Teatrului Naţional Slovac din Bratislava, dirijor invitat al Teatrului Naţional Ceh din Praga, dirijor şef şi director muzical al Teatrului Mikhailovsky din Sankt Petersburg.

După debutul pe scena Teatrului Balşoi din Moscova într-un spectacol de excepţie al Nunţii lui Figaro de W. A. Mozart, Peter Feranec a fost numit succesorul lui Alexander Lazarev, devenind astfel primul dirijor principal străin din istoria instituţiei.

Numele său este legat de colaborarea cu orchestre de valoare precum : Orchestra Filarmonicii din Londra, Orchestre du Capitol – Toulouse, Opera din Zürich, Orchestra Simfonică din Moscova, Orchestra Filarmonicii din Oslo, Orchestra Simfonică din Tokyo, Orchestra Simfonică din Lisabona şi Orchestra Gulbenkian din Lisabona ş.a. Artistul a colaborat, de asemenea, cu operele din Leipzig, Oslo, Toulouse, Moscova, Berlin, Frankfurt şi multe altele.

În concertul de la Sala Radio veți asculta, în primă audiție în România, Simfonia soarelui, pentru ansamblu de suflători, lucrare a compozitorului contemporan Evgeny Irshai (născut în Sankt Petersburg – Rusia). Programul serii mai include și Mozart – Simfonia nr. 35 în re major – Haffner. Titlul simfoniei mozartiene este dat de faptul că lucrarea a fost comandată de o importantă familie aristocratică a timpului ce purta acest nume, creația fiind interpretată cu prilejul înnobilării unuia dintre membrii familiei.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.

21
/07
/20

Seara de deschidere cu Violoncellissimo a inaugurat cu succes pe 15 iulie Festivalul Internațional "Vara Magică", care a pus deja în vânzare biletele pentru toate concertele ce se vor desfăşura în fiecare miercuri şi joi, în Curtea Ateneului Român, până pe 27 august. În caz de condiţii meteo nefavorabile, concertele de miercuri şi joi vor fi reprogramate în cursul serii de vineri.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

16
/07
/20

Trupa byron revine la Sibiu pe 18 iulie pentru un concert acustic pe terasa Joyme Pub (Calea Dumbrăvii, 28-32). Se vor auzi atât piese de pe cel mai recent album al trupei – „Nouă”, lansat în toamna lui 2019 – dar și cântece pe care n-o să te abții să le fredonezi: „Cu capul în nori”, „Granița-n raniță”, „Masa pentru doi”, „Anima” sau ”Perfect”.

16
/07
/20

Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” au din nou onoarea și bucuria de a fi alături de publicul drag printr-o serie de concerte în aer liber intitulate „Seri de Operă Estivale”. Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.