De trei ori horror
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-trei-ori-horror/

Competiţia de lungmetraje din cea de-a doua zi a Dracula Film: Horor & Fantasy Festival de la Braşov a propus trei filme venite din culturi diferite (americană, franceză şi irlandeză), bine jucate şi bine regizate.

Un articol de Ionuţ Mareş|3 octombrie 2014

Prima din cele două zile din competiția de lungmetraje de la Dracula Film: Horor & Fantasy Festival de la Braşov a adus joi trei filme (toate din 2014 și în premieră în România) care, deși încadrabile aceluiași gen, sunt realizate în stiluri diferite. Dar au și câțiva tropi comuni și indispensabili pentru filmele horror (din care iese în evidență prezența copiilor ca mijloc la îndemână de a manipula emoțiile spectatorului).

„At Devil’s Door (Home)”/„La poarta Diavolului”, un film american regizat de Nicholas McCarthy, urmează tiparul clasic, aproape desuet, al genului. Și are o serie de mărci care sunt ușor de recunoscut. La nivel narativ oferă ca premise dispariția și sinuciderea unei fete, o casă bântuită de o forță malefică și morți neelucidate.

Nu lipsesc nici câteva simboluri care au bântuit imaginația autorilor de filme horror de-a lungul timpului: diavolul care pătrunde în trupuri de femei, crucea, oglinda care reflectă realități paralele, ideea de bani ca ochi al dracului, copilul înfricoșător.

Și în privința conceptului regizoral, „At Devil’s Door” punctează unele semne clasice: cadre întunecate pe fundal sonor de furtună, tăieturi bruște la montaj, muzică amenințătoare, apariții și dispariții în plan secund.

În schimb, filmul francez „Aux yeux de vivants”, scris și regizat de Alexandre Bustillo și Julien Maury, aduce prospețime, fiind un concurent serios la Trofeul Dracula. Deși producție franceză, setting-ul urmărește tiparele din filmele americane de gen, pe care le însușește riguros, dar le revigorează spectaculos.

Și răstoarnă ideea clasică ce i-a speriat întotdeauna pe producătorii americani: poți omorî adulții, însă în niciun caz copiii, presupusa limită de suportabilitate a spectatorului.

Cei doi regizori nu menajează însă publicul și îmbină sugestia terifiantă cu violența explicită și pe alocuri greu de suportat, într-un film inteligent și indispensabil pentru pasionați.

Cel de-al treilea film prezentat în competiție a fost „The Canal”/„Canalul”, de irlandezul Ivan Kavanagh. Pornit de la ideea casei bântuite de posibila fantomă a unui tată și soț care și-a ucis familia la începutul secolului 20, filmul se transformă în povestea unui bărbat care pare că începe să-și piardă mințile după ce descoperă că soția are un amant.

Filmul este construit din perspectiva subiectivă și alterată a protagonistului, astfel că spectatorul este atras fără drept de apel în obsesiile acestui narator deloc credibil, în mintea sa marcată de drama sentimentală și de filmele cu crime vechi de un secol pe care le vede în calitate de angajat al Arhivei de Filme.

„The Canal” este un horror intens și bine strunit, cu o coloană sonoră puternică și exemplar executată. Și reușește să-și depășească genul, prin întrebarea pe care o lansează: cât de mult influențează imaginile și filmele imaginarul omului modern?

21
/07
/22

E perioada vacanţelor şi afară e foarte cald, dar asta nu înseamnă că programul cinematografelor nu merge înainte. Ziarul Metropolis vă recomandă cinci filme de autor, numai bune de văzut într-o sală răcoroasă de cinema.

21
/07
/22

Grădina de vară din Eforie Sud continuă să găzduiască festivalul Cinemascop, care se desfășoară deja de cinci ani în prima săptămână din august. Un eveniment așteptat cu entuziasm de vizitatorii fideli, festivalul revine cu proiecții de film, ateliere pentru copii și alte surprize, între 1-7 august 2022.

21
/07
/22

Krypto și Super-Câinele și Superman sunt prieteni inseparabili nu doar în viața de zi cu zi, ci și atunci când vine vorba de puterile speciale pe care le posedă și pe care le folosesc pentru a eradica infracțiunile din Metropolis. Puteți lua parte la aventurile animăluțelor cu super-puteri din 26 iulie la Cineplexx Băneasa.

20
/07
/22

Cinematograful itinerant Caravana Metropolis - cinema în aer liber aduce și anul acesta la Sibiu 6 dintre cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase și 4 ateliere de creație. Acestea vor putea fi urmărite între 9 și 14 august, de la ora 21:30, în spațiul de proiecție amenajat în Piața Huet. Intrarea la proiecții este liberă în limita locurilor disponibile iar toate detaliile se găsesc pe Facebook.

19
/07
/22

Crime+Investigation® dezvăluie lumea complexă a crimelor, purtând telespectatorii într-o călătorie în căutarea adevărului, dreptății și a unei mai bune înțelegeri a comportamentului unui ucigaș.

19
/07
/22

Trei filme de acțiune care expun situații dramatice, dar și comice fac parte din programul lunii iulie al postului Warner TV.

18
/07
/22

Ediția a XIV-a a Festivalului de Film și Istorii Râșnov aduce în fața publicului din România 12 documentare internaționale și două proiecții speciale din 11 țări. Reamintim că tema festivalului se concentrează anul acesta în jurul ideii de granițe - borders, un concept care își propune să aducă răspunsuri la întrebări și provocări multiple ce țin de libertățile individuale și creative cu care societatea actuală se confruntă.

12
/07
/22

Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce pentru cel de-al XI-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în fața publicului larg, cele mai bune filme de autor noi, apreciate la marile festivaluri internaționale și în cinematografele din întreaga lume. Între 14 și 17 iulie, caravana va ajunge în localitățile Buriaș și Periș din județul Ilfov, […]