Deployments, o analiză inovatoare a structurilor puterii și controlului, câștigă Marele Premiu BIEFF 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/deployments-o-analiz%c4%83-inovatoare-a-structurilor-puterii-%c8%99i-controlului-c%c3%a2%c8%99tig%c4%83-marele-premiu-bieff-2019/

Cea de-a 9-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF s-a încheiat duminică, pe 10 noiembrie, după cinci zile pline, dedicate celor mai curajoase filme de avangardă produse în ultimii doi ani.

Un articol de Petre Ivan|14 noiembrie 2019

Marii câștigători ai acestei ediții au fost premiați sâmbătă, pe 9 noiembrie, în cadrul unui eveniment de gală organizat la Cinema Muzeul Țăranului. Iubitorii de film prezenți în număr mare la proiecția documentarului Aquarela, cea mai recentă producție semnată de Victor Kossakovsky, au avut ocazia să urmărească decernarea premiilor oferite celor mai apreciate titluri din Competiția Internațională. Deployments s-a remarcat printre cele 25 de scurtmetraje incluse în selecția din acest an, și a câștigat Marele Premiu BIEFF, în valoare de 3.000 de Euro, oferit de Uniunea Cineaștilor din România.

Din juriul ediției au făcut parte la această ediție Morgan Pokée, unul din selecționerii Quinzaine des Réalisateurs Cannes, Florian Weghorn, manager de program Berlinale Talents și Ioana Dragomirescu, programatorul cinematografului Elvire Popesco al Institutului Francez. În seara galei, aceștia s-au declarat impresionați de complexitatea programelor competiționale pe care le-au analizat și i-au înmânat premiul cineastei Stéphanie Lagarde, ,,un regizor care analizează magistral structurile puterii și controlului’’, într-un film care ,,dezvăluie aspectele poetice din cele mai tehnice practici, arătând în același timp implicațiile lor politice.’’

,,Filmele care tratează trecutul au multe de spus despre realitatea noastră contemporană. În urma acestei premise puternice, regizorul a reușit să reconstituie amintirile unui trecut nerezolvat. Cu un interes profund pentru procesul de cercetare, o utilizare inteligentă a tehnologiei moderne și o abordare curajoasă, Omarska dă formă inimaginabilului’’, aducându-i artistului Varun Sasindran Premiul pentru Cea mai bună Regie, în servicii de post-producție în valoare de 2.500 de Euro, oferit Cinelab România.

Omarska, r. Varun Sasindran

Parsi a impresionat membrii juriului printr-un ,,concept cinematografic remarcabil’’, care le-a ,,.încântat toate simțurile’’, atrăgându-i într-o ,,experiență crudă, hipnotică’’. „Pare a fi un lucru / Pare a fi altceva” – cele două versuri din cele o mie care alcătuiesc No es (Nu e), poemul lui Mariano Blatt, sunt o cheie posibilă pentru descifrarea filmului regizat de Eduardo Williams și distins cu Premiul pentru Concept vizual, în valoare de 1.500 de Euro, oferit de Cinelab România.

„Două personaje speciale care își conduc filmele și, în același timp, împing granițele cinematografiei experimentale în direcții opuse” au atras atenția juriului, care a decis să acorde două mențiuni speciale. Protagoniștii Confluence (r. Benjamin Ramírez Pérez, Stefan Ramírez Pérez) și The Glorious Acceptance of Nicolas Chauvin (r. Benjamin Crotty) „pun în discuție propria lor existență și, odată cu ea, istoria și identitatea orașelor și țărilor din jurul lor” și se remarcă astfel printre cele mai bune filme prezentate anul acesta în Competiția Internațională BIEFF.

Invitați și la această ediție să-și voteze favoritul, spectatorii și-au exprimat preferințele și au oferit Premiului Publicului scurtmetrajului Snow White, în regia lui Thadeusz Tischbein, o analiză neobișnuită a practicilor de conservare a trupurilor neînsuflețite expuse în muzee. Plăcut surprins la aflarea veștii, artistul german, prezent la eveniment, și-a exprimat admirația pentru România, țară în care a locuit și studiat cu ani în urmă.

Foto: Anda Stăncescu

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.