Miercuri, 17 decembrie, de la ora 20,00, Instalart prezintă desenele lui Marius Leonte la galeria PleshooContemporary. Desen | Marius Leonte încheie seria de evenimente generate în acest an la galeria PleshooContemporary şi anunţă expoziţia de sculptură a artistului, ce va fi lansată în mai 2015.
Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2014
Marius Leonte este sculptor, însă îi place să spună despre el că este artist vizual. Unul dintre cei mai activi artiști-antreprenori din piața românească, el a inițiat, organizat și produs patru simpozioane de sculptură, implicând în proiectele sale artiști importanți ai generației din care face parte. Acest efort s-a materializat în Parcurile de sculptură finanțate de brand-ul Tuborg în București, Constanța și Timișoara.
“În anii 2000 (când nu am mai fost copii), în timp ce lucram – în condițiile în care sculptura, producția de artă în general, erau ignorate complet – am observat cu câtă inconștiență trece omul pe lângă cea mai valoroasă producție. ARTA. M-am simțit capabil să intervin și cu abilitate să conving atât sponsorul, cât și artistul , să punem umărul și să producem ARTĂ.”
În prezent, Marius Leonte este fondatorul și președintele Instalart, asociație culturală ce își propune să promoveze artele tridimensionale (sculptură, design de produs, land art).
Galeria PleshooContemporary și-a început activitatea pe 16 iulie 2014 impunând un program expozițional săptămânal. Între artiștii expuși până la finele anului se numară Paul Hitter, Dragoș Bojin, Mircea Dragomirescu, Marina Obradovic, Alexandra Dragomir și Bogdan Andronic.
“Arătările” eclozează, se metamorfozează și parcă respiră greu prin porii ruginei. Se pregătesc să activeze spațiul cu o stranietate de faună jurasică. Înmugurește câte o lăbuță, o fesă, un apendix. Formațiunile feruginoase „sulițate” de Leonte trimit imaginar la insecte în metamorfoză de cocon, la carcase de fructe și tuberculi ori carcase chitinoase. Pot fi asociate oricând și cu organe prelevate sau cu niște stupi de viespi sălbatice.” – Reli Mocanu
“Tăcute, masive, cu un puls aleatoriu (de aceea interesant), ele (nr: sculpturile) dezvăluie virtuozitatea, spectacolul și, aș zice, inconfortul fericit chiar, caracteristice unei piese de jazz.” – Oana Tănase
“Sculptura lui Marius Leonte poartă, în contorsiunile și echilibristica ei uneori funambulescă, încrederea în fermitatea ultimă a unei verticalități păstrate cu greu, la fel ca și accesibilitatea fundamentală a lucrurilor lumii, oricît de absconse, dure, țepoase sau tăioase ar fi ele. Aceste certitudini de ultim nivel sînt, la suprafață, mereu și violent contrazise de torturile prin care se menține verticala, de numeroasele rupturi și spărturi ce dezgolesc vulnerabilitatea formelor durabile, aparent stabile. Sculptura sa e lucrătura neîncetată a dubiului în materia perenului.” – Erwin Kessler
Foto: Desen | Marius Leonte – PleshooContemporary