Despre aniversarea teatrului Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-aniversarea-teatrului-metropolis/

La aniversarea a cinci ani de activitate, 100 de spectacole, peste 500 de artişti şi 1.500 de reprezentaţii, Teatrul Metropolis lansează Ziarul Metropolis, „oferind astfel publicului, dar şi celorlalte instituţii de cultură o perspectivă asupra fenomenului cultural din România şi nu numai”. Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, Ziarul Metropolis se doreşte a fi o […]

Un articol de Andrada Văsii|2 noiembrie 2012

La aniversarea a cinci ani de activitate, 100 de spectacole, peste 500 de artişti şi 1.500 de reprezentaţii, Teatrul Metropolis lansează Ziarul Metropolis, „oferind astfel publicului, dar şi celorlalte instituţii de cultură o perspectivă asupra fenomenului cultural din România şi nu numai”.

Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, Ziarul Metropolis se doreşte a fi o platformă de promovare şi mediatizare a evenimentelor culturale naţionale, născută din nevoia de a se adresa unui segment cât mai mare de public, nu doar din Bucureşti, ci şi din ţară, şi de a promova informaţii folosindu-se de resursele pe care le oferă internetul. Ziarul poate fi găsit pe site-ul www.ziarulmetropolis.ro.

„Am atins cinci ani împreună. Cinci ani de teatru, cinci ani de întâlniri, cinci ani plini de bucuria pe care actul teatral o sădeşte adânc în sufletul oamenilor. Sunt ani în care am învăţat cu toţii ce înseamnă să dăm viaţă unui teatru, să-l creştem, să-l iubim şi să credem în el aşa cum credem în noi înşine. Teatrul este poezia desprinsă din carte, devenită omenească. Iar pentru ca minunea să se înfăptuiască e nevoie ca sala să fie locuită. Locuitorii sălilor de spectacol sunt cei cărora le mulţumim pentru viaţă. Ei fiinţează teatrul iar în absenţa lor acesta ar fi doar o sală goală”, declară George Ivaşcu, manager al Teatrului Metropolis, în comunicatul citat.

Teatrul Metropolis a câştigat de la înfiinţare „recunoaşterea publicului” datorită proiectelor sale, printre regizorii celebri care au montat piese aici numărându-se Radu Beligan, David Esrig, Aureliu Manea, Alexandru Tocilescu, Olga Tudorache, Cătălina Buzoianu, Sanda Manu, Alice Barb, Victor Ioan Frunză, Tompa Gabor, Laszo Bocsardi, Mihai Măniuţiu, Gelu Colceag, Horaţiu Mălăele, Dragoş Galgoţiu, Felix Alexa etc.

Printre proiectele promovate de Teatrul Metropolis se numără atât cele dedicate publicului sau artiştilor, precum „Excelenţa în teatru”, „Cultură şi Educaţie prin teatru”, „Tineri creatori”, cât şi proiectul „Aleea Celebrităţilor”, realizat în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

În cei cinci ani de existenţă, Teatrul Metropolis a participat la turneele realizate atât la festivaluri din ţară, cât şi la spectacole oferite publicului din diasporă.

 

Sursa: Agerpres

28
/10
/14

Duminică, 26 octombrie, s-a desfășurat prima seară a Festivalului Național de Teatru la Librăria Humanitas București, în cadrul căreia s-au lansat cărțile: "Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese" de Angelo Mitchievici și "În dialog cu anticii" de Alexandra Ciocârlie.

27
/10
/14

Joi, 30 octombrie, de la ora 20.00, reîncepe seria discuțiilor culturale din Ceainăria ARCUB. În prima ediție a toamnei de Trialoguri la ARCUB, invitată specială este Oana Pellea, una dintre cele mai îndrăgite actrițe contemporane. Evenimentul va fi moderat de jurnalistul de televiziune Marius Constantinescu, iar discuţiile vor fi completate de acordurile muzicale ale Alexandrei Ușurelu.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

Doi mari compozitori ai repertoriului simfonic – Beethoven şi Grieg, o partitură monumentală ca Simfonia a III-a – Eroica şi doi apreciaţi muzicieni români, dirijorul Tiberiu Soare şi pianistul Horia Mihail, sunt elementele reunite în concertul aniversar oferit vineri, 31 octombrie 2014 (19.00) de Orchestra Naţională Radio, în onoarea Zilei Radioului.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

26
/10
/14

În București în toamna lui 2014, au avut loc cinci festivaluri de teatru. Dar a sosit timpul să ne îndreptăm atenția şi către oferta teatrală pe anul 2015, din afara granițelor României. Ce se întâmplă dincolo?

25
/10
/14

Generalul, senatorul, mânuitorul de icoane, tatăl şi mama vitregă a „Generaţiei de Aur”, Anghel Iordănescu face cărţile convocărilor pentru meciul cu Irlanda de Nord. Citită în cheia care trebuie, informaţia este că în proporţie de 99,9 % (adică un 6,66 întors) acesta este noul manager, director tehnic sau antrenor sub acoperire al echipei naţionale,urmând să fie ajutat de un „copil” al său.

24
/10
/14

Centrul de Studii Româno-Japoneze "Angela Hondru" vă invită sâmbătă, 25 octombrie, la ora 19:00, în Aula Magna a Universității Româno-Americane la un concert și o prezentare de muzică tradițională japoneză, susținute de Prof. Takeshi Yamakawa, Dna. Kazuko Yanase și Dna. Hiroko Yamamoto. Instrumentele folosite vor fi shakuhachi, koto și shamisen.