Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani tocmai a prezentat la Improteca (un spaţiu teatral nou în capitală, amplasat pe strada Comăniţa, la numărul 9), spectacolul „Artă”, o piesă de Yasmina Reza, regizată de Teodora Câmpineanu.
Un articol de Andrei Crăciun|17 aprilie 2019
Un spectacol în care joacă actorii Răzvan Ilie, Alexandru Dobynciuc și Ionuț Iftimiciuc (scenografia: Gelu Rîșca). În București, „Artă” poate fi văzut din nou pe 10 mai, tot la Improteca.
Arta se ascunde de cele mai multe ori în aceste spații mici, care n-au apucat încă să cunoască succesul și să fie ruinate de glorie, în aceste locuri de la margine unde sufletul încă există.
Improteca este un asemenea loc. Și nu e deloc o întâmplare că aici am văzut Artă.
Spectacolul regizat de Teodora Câmpineanu e, în definitiv, o formă de magie foarte omenească. Textul scris de Reza este excepțional (cine nu știe cum scrie Reza?), actorii sunt încă foarte tineri și au acea poftă de a spune o poveste care contează – e o poftă care de mult a dispărut din inimile atâtor și atâtor consacrați.
Ei sunt încă la poalele Everestului și totul este posibil și ei pun totul în jocul lor. E o bucurie să mai vezi asemenea spectacole, care se ridică, și încă mult, peste media spectacolelor din oraș.
Povestea. Yasmina Reza reușește o splendidă satiră la adresa căderii artei în ridicolul timpului prezent. E o poveste despre problemele societăților cu nazuri, așadar nimic despre marginali aici. La un moment dat se spune chiar și numele lui Seneca – dați-vă seama până unde se ajunge.
Povestea. Un cetățean cumpără un tablou alb, cu mici dungi albe (poate gri?), care se pot sau nu se pot distinge când mijești ochii. A dat pe acest tablou sute de mii de euro, ceea ce îl scoate din minți pe cel mai bun prieten al cetățeanului, care bineînțeles că îl acuză de snobism, dacă nu de prostie.
Și apoi totul se deșiră: prietenia, adevărurile tăcute, vanitatea oamenilor, morala și ficățeii lionezi din restaurantele fandosite unde nici măcar nu se mai ajunge.
Personajul meu preferat este Yvan. Yvan urmează să se căsătorească, dar nu din dragoste, lucrează la o papetărie, le dă dreptate tuturor, merge la psihanalist și are vocea aceea blazată a conștiinței în secolul XXI. Yvan încasează, el este sacul de box fără de care ce prietenie ar mai putea rezista?
Yvan este cel mai uman și, paradoxal, cel mai puternic dintre personajele create de Reza – nu era vorba (încă de la domnul nostru Cehov) că importantă e puterea noastră de a îndura? Cât mai putem să îndurăm acum, în mileniul al III-lea?
În felul său, purtând oglinda în fața noilor moftangii ai timpului prezent, spectacolul Artă dă un răspuns care durează.
Cât mai putem îndura?
Și mai este și acea incredibilă poezie de la sfârșit, când în sfârșit în tabloul alb se întâmplă ceva, ceva pentru totdeauna.
Și bineînțeles că nu o să vă spun acum ce anume.
Și apoi totul se deșiră: prietenia, adevărurile tăcute, vanitatea oamenilor, morala și ficățeii lionezi din restaurantele fandosite unde nici măcar nu se mai ajunge.
