-->

Despre “Klaus & Barroso” – Ce a fost asta, frate?
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-klaus-barroso-ce-a-fost-asta-frate/

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situaţie tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine şi la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

Un articol de Vasile Ernu|24 ianuarie 2024

Să clarificăm câteva lucruri: nu mă dau în vânt după umorul românesc de Sud, iar cel de Nord nu există prea clar pentru mine. Mă regăsesc parţial în cel moldovenesc din România. Vin dintr-o altă cultură a umorului, iar formatarea umorului e o chestiune al naibii de complicată. Ca să simt umorul de tip bășcălie de Sud mi-a trebuit o muncă imensă cu mine însumi de peste 25 de ani, asumat – ca o limbă chineză învățată la maturitate. Acum sunt OK – cred că pot face față binișor chiar și Grupei B, cei care au produs o regie colectivă și au făcut acest “Klaus & Barroso”.

Mie-mi place regizorul Bogdan Theodor Olteanu – e un tip care gândește și nu e deloc lipsit de talent. Sunt unul dintre fanii “Taximetriști”. Teza mea: un pas important într-o direcție bună. Eu sunt mai anarho-narodnicist – cred în cultura pentru popor: să fie manele la Operă și Operă în Ferentari, dar cu sens.

Bogdan Theodor Olteanu este pentru mine un soi de Radu Jude pentru popor. Asta așa, simplificând tare mult, ca să se prindă și intelectualul cu filme de Cannes sau cei care citesc doar recomandările lui Gorzo și Morozov (și bine fac).

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”.

Mai întâi ascultați piesa “Frăţiorul meu” făcută de Amuly și Azteca – dacă nu știți cine-s, întrebați copiii. Dar aceasta e linia melodică și tonul acțiunii.

Povestea? E simplă – o citiți pe orice perete de comunicare: golăneală de București din anii trecuți. Dar e o istorie amețitoare pe care o puteți găsi în orice oraș și orășel din România perioadei de tranziție – un șir imens de probleme care nu se mai termină. Din care trebuie să ieși – un șir de tragedii repovestite în cheie comică, dar cu multă tandrețe.

Te uiți, vezi și nu știi ce e: E un film sau o serie de scheciuri tipice tradiției Sudului, cu teatru de comedie bulevardieră sau teatru de revistă? Atenție: pentru mine aceste tradiții de scheci de bâlci carnavalesc sunt importante și am un mare respect pentru ele, pentru că au produs cultura umorului urban, mai ales în Sud. Sau cel puțin l-au întreținut. Caragiale e din acest aluat.

Nu e un umor mecanic, ci narativ și reflexiv

Despre “Klaus & Barroso”: el are mult din această tradiție de scheci televizat, teatru de revistă și pamflet. Uneori ai sentimentul că ai un amestec special de ironie la ironie și glumă la glumă care pune alături pe ”Nea Mărin Miliardar” şi Tarantino și totul luat în bășcălie, dar cu niște ”Inglourious Basterds” mărunți și fără cauză: ironia sorții lucrurilor mărunte și mai mereu tragice din viața noastră. Dar noi știm să le luăm la mișto….

La un moment dat am simțit că mă pierde ca spectator. Dar, nu, m-au ținut chiar și când încercam să analizez din mers ce fac băieții ăștia. Și la film e bine să nu faci asta, pentru că pierzi filmul.

În Sud ador umorul trist și melancolic, non-isteric, care uneori aici e în exces. El e un filon important și puțin exploatat. La Pintilie l-am simțit profund în ”De ce trag clopotele, Mitică?”

Pentru mine umorul trebuie să aibă și o notă tragică, chiar dacă bine ascunsă. Aici are o notă melancolică. Asta e deja pe linia care cred că e bine de dus. Pentru că nu e un umor mecanic, ci narativ și reflexiv.

Și e super important trucul cu “noi nu înjurăm”. E ca alcoolul în Est: ți se poate ierta orice crimă, dar nu și faptul de a nu bea. A nu bea alcool te scoate din comunitate. Așa e și cu înjurătura: a nu o folosi este de neimaginat, înstrăinarea totală. Dar aici e terapeutică – ei nu înjură, dar înjurătura e mereu prezentă doar prin trimitere la ea. Pauza dintre cuvinte, nerostirea ca înjurătură. Trucul este pe cât de simplu, pe atât de ingenios și de efect. Funcționează, pentru că te pune să o rostești în cap fără să se audă.

Am multe din astea în cap, dar încă neclare. Aștept să se mai sedimenteze. Cert este că de mult nu am văzut un film care să se fi terminat așa repede și care lasă un sentiment de speranță straniu și plăcut.

Umorul din ultima generație e unul al disperării – aici e un umor melancolic al speranței. Lumea a ieșit din sală luminoasă. Asta e deja un mare succes.

Cine mi-a plăcut din joc? Ai o panoplie bogată – ai toate tipologiile. Dar cred că fetele fac o partitură excelentă: trei actrițe țin piept unei armate de hăndrălăi. Pe Doamna Vera o știam – Victoria Raileanu, superbă. Pe Mădălina Stoica o mai văzusem – greu de uitat chipul ei expresiv. Dar aici impresionează Mădălina Craiu – și fragilă, și aspră, și luptătoare de ar băga toți golanii sub masă, dar și plină de sensibilitate timidă. Ştie să zâmbească perfect: l-a topit pe Micutzu, bodyguardul melancolic nervos.

În rest, ai toți golanii de București la grămadă și ceva interlopi de prin periferii. Nu o să-i laud acum pe Cosmin Nedelcu (Micutzu) & Adrian Nicolae. Mergeți să-i vedeți – sunt mulți și buni.

Critici? Am destule, dar vin ele pe parcurs – o să fie legiune.

Iau acest film mai degrabă ca un experiment de sondare a direcțiilor noi de umor, de entertainment popular făcut prin intermediul filmului. Iar asta e o muncă imensă și tare dificilă.

O să spun ce am spus și la “Taximetriștii”: mi se pare un pas important în direcția bună. Cu mijloace puține se fac lucruri destul de consistente.

Apreciez curajul lor de a încerca. În România lipsește mult curajul de a încerca lucruri noi sau măcar uitate.

Mergeți cu mintea deschisă. Hai, curaj!

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)