Despre noile practici scenice și „Regia Românească, de la act de interpretare la practici colaborative”
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-noile-practici-scenice-si-regia-romaneasca-de-la-act-de-interpretare-la-practici-colaborative/

Volumul bilingv (română-engleză) „Regia Românească, de la act de interpretare la practici colaborative”, coordonat de către Oltiţa Cîntic şi editat de Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr din Iaşi, în parteneriat cu AICT.RO a fost publicat în 2016, la Editura Timpul.

Un articol de Monica Andrei|27 februarie 2017

Coordonatoarea își ia ca punct de plecare în demonstrația cărții sale figura regizorului, pentru că acesta a transformat de-a lungul timpului radical artele spectacolului. Își propune ca să arate unde ne aflăm din punct de vedere al noilor practici scenice. Este o carte de referință despre creatori ai spectacolului de teatru. Sunt trasee de viață și carieră ale regizorilor de teatru care au debutat după 1990: Radu Afrim, Geanina Cărbunariu, Catinca Drăgănescu, Eugen Jebeleanu, Bogdan Georgescu, Cristi Juncu, Radu-Alexandru Nica, Theodor Christian Popescu, Leta Popescu, Bobi Pricop.

Cartea se citește ușor. Te atrage să o deschizi din când în când, pentru că îți amintește despre cum au plăsmuit lumi, sau cum și-au imaginat tipologii și destine regizorii amintiți. Își are locul meritat în biblioteca oricui, dar mai ales în istoria contemporană a teatrului românesc.

carte zmDespre volumul apărut dintr-o necesitate estetică, teatrologul Oltița Cîntec precizează: „La noi, schimbarea structurală sperie sistemul, iar rezistența la transformare e aproape inerțială. Teatrul românesc favorizează modul de producție al regizorului, e, în continuare, un teatru de regizor, poziția rămânând prima în caseta realizatorilor înscriși pe afiș. Artiștii din sumar sunt figuri care s-au distins prin politicile de scenă și ilustrează trecerea de la modelul unic al regiei ca act de interpretare la formule colaborative, într-o cultură teatrală unde coabitează stiluri și formate diverse. Vocabularele regizorale ale celor din listă diferă de la sensibil la radical, fiecare căutând formula ce i se potrivește, care-i stimulează mecanismele creative”.

Oltița Cîntec este critic de teatru, profesor asociat la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, director artistic al Teatrului „Luceafărul“, doctor în Teatrologie, curator pentru mai multe festivaluri ale artelor spectacolului, autoare a mai multor volume de critică, teorie și istorie a teatrului și spectacolului contemporan, multe dintre ele premiate, dintre care amintim: Teatrografii”, Editura Timpul (2008), „Hermeneutici teatrale”, Editura Niculescu (2010), „Silviu Purcărete sau privirea care înfățișează”, Editura Cheiron, Teatrul Azi (2011) și co-autor al mai multor volume editate în România și străinătate. Articolele și sutdiile sale au apărut în mai multe reviste academice, de teatru și cultură din țară și străinătate. A susținut prelegeri și lucrări despre teatrul românesc în țară și străinătate, cea mai recentă, fiind cea de la Festivalul BITEF, Belgrad, 2016, în cadrul Congresului Mondial al Criticilor de Teatru. A fost nominalizată de două ori la Premiul UNITER (2007, 2012). Este președinta Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru – România, (AICT.RO)



23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

19
/04
/17

Peste aproximativ o lună, în capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

19
/04
/17

George Bălăiţă unul dintre marii scriitori români contemporani, s-a stins din viață sâmbătă, cu o zi înainte de a împlini vârsta de de 82 de ani. În iunie 2008, în cadrul Târgului Bookfest, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat lui George Bălăiță Premiul Naţional pentru Literatură pentru întreaga operă.

11
/04
/17

Într-o zi de 11 aprilie se stingea din viaţă Ion Minulescu, autorul memorabilelor "Romanţe pentru mai târziu". În acea zi, într-un Bucureşti ruinat de bombardamentele aliaţilor, poetul de 63 de ani aniversa 30 de ani de căsnicie cu poeta Claudia Millian. Tot într-o zi de 11 aprilie era prezentat în România Visul lui Tănase, un film-scheci de N. Kirițescu, realizat la Berlin, avându-l pe Constantin Tănase în rolul principal şi avea loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu.

07
/04
/17

Viaţa mea, cel mai nou volum semnat de Nicolae Breban, unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani, a apărut în această săptămână la Editura Polirom, în ediţie cartonată, şi în format digital.

07
/04
/17

Salonul Internaţional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo, în perioada 24 - 28 mai, iar Suedia este ţară învitată de onoare şi propune 20 de evenimente cu accent pe educaţie şi literatură pentru copii, egalitatea de gen, incluziunea socială şi promovarea diversităţii.

05
/04
/17

Editura de carte pentru copii Nemi publică o nouă serie pasionantă și plină de învățăminte: Tărâmul poveștilor. Vraja dorințelor, de Chris Colfer, o carte ce revalorifică și reinterpretează basmele clasice ale copilăriei, toată bogăția fantastică din cărțile lui Charles Perrault și ale Fraților Grimm. Cartea este recomandată copiilor de peste 9 ani.