Despre Revoluţia din 1989, cu Gabriel Andreescu şi Andrei Ursu, la Cafeneaua critică!
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-revolutia-din-1989-cu-gabriel-andreescu-si-andrei-ursu-la-cafeneaua-critica/

Cu 3 zile înainte de împlinirea a 3 decenii de la prăbuşirea regimului comunist din România, evocăm istoria de atunci împreună cu Gabriel Andreescu şi Andrei Ursu, amfitrionul fiind Ion Bogdan Lefter.

Un articol de Liliana Matei|17 decembrie 2019

Gabriel Andreescu (n. 1952), fizician de formaţie, a fost în anii 1980 unul dintre cei mai importanţi dizidenţi anticomunişti ai noştri. A devenit după 1990 o proeminentă personalitate publică, militant pentru drepturile omului şi ale minorităţilor, cercetător al istoriei comunismului, profesor de ştiinţe politice, autor a numeroase cărţi, studii, articole pe aceste problematici. Implicat în organizaţii neguvernamentale, expert în drepturile omului şi ale minorităţilor, invitat să redacteze rapoarte pentru guverne şi instituţii independente internaţionale, editează şi Noua Revistă de Drepturile Omului. Dintre cărţile sale: Patru ani de Revoluţie (1994) şi L-am urît pe Ceauşescu. Ani, oameni, disidenţă (2009), alături de alte şi alte contribuţii analitice şi sintetice, documentare, memorialistice şi de opinie despre  regimul comunist şi despre revoluţia din 1989.

Andrei Ursu (n. 1958), informatician stabilit în Statele Unite ale Americii, la Chicago, este fiul lui Gheorghe Ursu (1926-1985), ucis în închisoare, deţinut din cauza opiniilor sale critice despre regimul comunist. În paralel cu viaţa şi cariera sa de peste Ocean, Andrei Ursu s-a implicat în revelarea adevărului privitor la tragedia părintelui său: a insistat, a pledat, a făcut cercetări de arhive, a strîns mărturii, a depus documente la Parchet, obţinînd finalmente, în anii 2000, condamnarea vinovaţilor. Face în continuare cercetare a istoriei recente, publicînd, între altele, în colaborare cu Mădălin Hodor şi Roland O. Thomasson, „Cine a tras în noi după 22?”. Studiu asupra vinovăţiilor pentru victimele Revoluţiei Române din decembrie 1989 (apărut în Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 4/ 2018). Aceeaşi echipă a finalizat recent volumul Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 (în curs de apariţie la Editura Polirom).

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1994-1998 în Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A, la Club Control, din nou la Club A, la POINT şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române – MNLR. De asemenea, Cafeneaua critică organizează şi ediţii „în deplasare”, în mijlocul evenimentelor culturale pe care le dezbate.

24
/10
/14

O primă „Întâlnire a teatrelor municipale din România” a avut loc recent la Turda, în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului de Teatru și Arte Performative „Teatru pe Drumul Sării” (16-19 octombrie), organizat de Teatrul „Aureliu Manea”.

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.

24
/10
/14

Ștefan Tarara, laureat cu premiul I la Concursul Internațional George Enescu, secțiunea vioară va concerta vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. La pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla dirijorul Cristian Lupeș.

24
/10
/14

„- Dacă ai putea să-ţi vezi faţa şi mişcările. Ce lene ţi-e să trăieşti! Doamne, ce lene! [...] - Cred, Ivan Petrovici, că noi suntem atât de buni prieteni, fiindcă amândoi suntem aşa de plictisiţi şi de plicticoşi...” (dialog între Elena Andreevna şi Ivan Petrovici în „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov). Unchiul Vanea de A. P. Cehov, în regia lui Yuri Kordonsky; luni, 27 octombrie, la TVR 2, TVR HD şi online pe TVRplus.ro

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.

24
/10
/14

După premiera oficială de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din 5 octombrie și reprezentaţia specială din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete, va avea două reprezentaţii la Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu): miercuri, 29 octombrie, ora 21:00 şi joi, 30 octombrie, ora 18:00.