„Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre”: un motiv consistent pentru turism cultural la Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-senzatia-de-elasticitate-cand-pasim-peste-cadavre-un-motiv-consistent-pentru-turism-cultural-la-cluj/

„Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre” este un spectacol al Teatrului Naţional „Lucian Blaga” din Cluj, selectat în Festivalul Naţional de Teatru 2018 şi prezentat şi în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, din luna octombrie. Un titlu visceral şi diafan şi un text scris de Matei Vişniec acum aproape 10 ani la o solicitare (a directorului unei companii de teatru franceze) cu un scop programat (omagierea lui Eugen Ionescu la centenarul naşterii sale).

Un articol de Cristina Enescu Aky|9 noiembrie 2018

Imposibil de programat ar fi fost închegarea acestui text foarte ofertant, care îmbină caleidoscopic referințe istorice, literare și culturale din anii crunți ai prigoanei comuniste împotriva intelectualilor cu o călătorie tumultoasă printre emoții, idei și trăiri. Pe scurt, e povestea unui poet îngenuncheat de puterea totalitară, dar liber și bogat prin universul său interior de povești, idei și personaje literare. Pe larg, e un periplu antrenant prin lumea textelor lui Eugen Ionescu, realitatea opresivă a terorii comuniste (care a făcut atâtea victime în rândul celor mai strălucite minți ale României), istoria ideilor și a filozofiei universale.

Comunismul, ca și Holocaustul, este un subiect aparent atât de familiar și de rodat în teatru încât, pentru un spectacol cu adevărat antrenant pentru public e nevoie de o alchimie cu doze optime de dramatism, umor, implicare și detașare. „Despre senzația…” reușește să fie un spectacol incitant pentru un public larg – care îl va savura în mod special dacă are un minim bagaj de referințe istorice și culturale, pentru a se putea raporta, de exemplu, la Cântăreața cheală și la Rinocerii ionescieni sau la antropologia închisorilor comuniste, libertatea prin cultură în mijlocul unei lumi de opresiune și teroare. Însă și publicul tânăr, nefamiliarizat cu comunismul sau rezistența prin cultură din acele vremuri, va găsi numeroase motive să savureze spectacolul și să plece cu mai multe curiozități decât a avut înainte.

„Ce paradox, domnule Ionesco, dumneavoastră scrieți absurdul acolo, și noi aici îl trăim” 

Spațiul și scenografia create de Răzvan Mureșan, care semnează și regia, e un univers anost și rece, în care viața și libertatea individuală își fac loc ici-colo, cumva în mod subversiv: în spatele portretului lui Stalin e o ascunzătoare pentru băutură, pereții ajung să lăcrimeze sânge, un pat de celulă devine locul punerii în scenă a piesei lui Ionescu, o față de masă poate deveni și mască pentru chipul celui care spune lucruri interzise, dar și hârtie pentru scris opere literare.

Prin poezie, prin universul eliberator al textelor lui Eugen Ionescu și prin alcool, personajul principal, poetul Sergiu Penegaru, este un Om profund Liber. În birt sau în închisoarea comunistă, în care poveștile literare și imaginația dărâmă zidurile și opresiunea, poetul Penegaru cel hărțuit și proscris de reprezentanții omnipotenți ai puterii comuniste este rege, Dionis, înțelept și bufon prin carisma, talentul și verva lui Matei Rotaru. Alcoolul îmbibat de aburi literari îl conduce într-o noapte spre statuia Marelui Conducător totalitar, unde vezica plină (mai mult decât revolta anti-totalitară) îl împinge la păcatul de a se ușura la baza statuii. Un păcat pe cât de ridicol și insignifiant în ochii săi, pe atât de cumplit în cei ai puterii totalitare, care trebuie ispășit prin închisoare. Deși, ce-i drept, vorba poetului, „mă duc să mă piș – ce să vezi, ies din mine poeme.”

El traversează efervescent și luminos universul oribil al realității totalitare cu ajutorul unei lumi interioare mustind de referințe culturale și literare. Matei Rotaru e din cap până la ultimul gest (inclusiv ultimul fir din foarte potrivitași autentica luimustață) un boem vulcanic, un idealist ce sfidează regalabsurdul și ridicolul opresiunii totalitare (pentru că se știe liber dincolo de barierele fizice). E un interbelic pur sânge, intelectual umanist de tip renascentist cu frecvente divagări romantice. Se delectează în rafinate imagini poetice și înjură cu artă, e bufon și rege, un Don Quijote care ironizează micimea și cruzimea lumii chiar în timp ce e zdrobit de ea. E un personaj de care nu poți să nu te apropii și care, în mod evident, valorifică superb textul lui Vișniec și îl încoronează cu o interpretare convingătoare, emoționantă.

Adrian Cucu este un director de închisoare comunistă de tip brută cu insulare sclipiri de inteligență. Prizonierul Penegaru e o cârpă în vântul stupidității monstruoase dar și foarte comice a șefului pușcăriei. Cei doi sunt exponenți perfecți ai universurilor din care fac parte: unul – un prizonier de iure îngenuncheat de sistem, dar liber prin spirit și suflet, iar celălalt prizonier de facto al iluziei puterii lumești absolute, care este însă dominat și învins chiar și prin tăcerea lui Penegaru – o tăcere de nesupus, care îl reduce pe torționar la nivelul a ceea ce este de fapt: un om de nimic. Confruntările dintre cei doi se numără printre numeroasele scene captivante din spectacol, și au loc în prezența celorlalți deținuți („complici” ai lui Penegaru în recrearea universului magic al literaturii, în special a Cântăreței chele a lui Ionescu, inexistentă ca personaj în piesa omonimă dar devenită aici personaj de-a dreptul principal) sau în intimitatea înșelător-primitoare a biroului directorului (unde ispitirea poetului cu o conservă de mâncare și un trabuc este deopotrivă delicioasă și înfiorător de tragică). Paranoia directorului de închisoare transformă Cântăreața cheală într-un nume de cod, prin care prizonierul Penegaru și colegii săi de celulă ticluiesc un plan subversiv. Într-un fel are dreptate, doar că planul în centrul căreia se află Cântăreața nu este subversiv ci foarte evident și de succes: acela de a îi transforma pe cei închiși în oameni liberi în spirit.

Patricia Brad, Cântăreața cheală, zeița lui Penegaru, chintesența a tot ceea ce e libertate a spiritului, este contraponderea aproape magică la brutalitatea oarbă, ilogică și complet lipsită de eleganță a Rinocerilor ionescieni, care apar in persona și reprezintă invazia realității fruste, hidoase și violente în această altă viață și altă libertate, pe care poetul Penegaru și colegii săi reușesc să o suprapună realității oribile a prigoanei totalitare. Alexandra Tarce este barmanița Miți, acel gen de om pe care opresiunea totalitară îl îngenunchează prin frică, dar în care nu reușește să stingă umanitatea și empatia. Iar redactorul șef (Cristian Grosu) e o altă sursă de umor, dar contrapusă lui Penegaru, căci el e opac și obtuz la lumea ideatică ce îl eliberează pe poet.

Textul măiestrit al lui Vișniec și această ofertantă punere în scenă au toate datele unui spectacol la care nu ai timp să te întrebi cât mai e până se termină, și pe care e foarte probabil ca mulți dintre spectatori să nu îl uite prea curând. Umorul e nonșalant și savuros, adesea coexistând cu tragismul sfâșietor al dramelor individuale, colective, istorice și culturale pe care le-a creat teroarea comunistă. Abundă referințele multiple la cultura și literatura universală, de la filozofii antici la teoreticienii absurdului și mari scriitori ai lumii, inclusiv biografii mai apropiate nouă (Poetul Penegaru are numeroase trăsături din biografia lui Vișniec, inclusiv obsesia pentru Cântăreața cheală, iar episodul din închisoare cu povestirea piesei ionesciene pentru colegii de celulă este inspirată din biografia criticului literar Nicolae Balotă, care povestea despre hazul nebun stârnit în celula pe care a împărțit-o cu Constantin Noica și Nicolae Steinhardt de relatarea de către acesta din urmă a Cântăreței ionesciene).

„Cadavrele” (oroarea totalitară) sunt reale, dar la fel de reală e și plutirea eliberatoare a transcenderii lor prin spirit, cultură și tot ceea ce poate înălța omul. Chiar dacă această montare în regia și cu decorul lui Răzvan Mureșan, nu ar fi minunăția de spectacol care este, tot ar avea măcar potențialul de a declanșa o poftă nebună de devorare a primului volum de piese ale lui Matei Vișniec care ar fi de găsit. Dar spectacolul este unul care merită  – chiar și un drum special până la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj.

Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre – INFO

de Matei Vișniec

Regia şi decorul: Răzvan Mureșan

Costume: Ilona Lorincz

Asistent de scenografie: Radu Lărgeanu

Maestru de lumini: Jenel Moldovan

Regia tehnică: Răzvan Pojonie

Operatori lumini: Alexandru Corpodean, Ionuț Maier

Sonorizare: Vlad Negrea

Distribuţia:

Poetul: Matei Rotaru

Redactorul Șef, Judecătorul: Cristian Grosu

Miți: Alexandra Tarce

Directorul închisorii: Adrian Cucu

Fostul magistrat: Cătălin Codreanu

Fostul ministru, Secretarul Comisiei ideologice pentru literatură: Miron Maxim

Filozoful: Petre Băcioiu

Vera: Diana Buluga

Soțul Verei: Silvius Iorga

Cântăreața cheală: Patricia Brad

Foto: Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre – Nicu Cherciu



29
/09
/15

Cunoscut publicului din România pentru rolurile sale din teatru (în prezent joacă în peste 20 de piese în București și în țară), televiziune ("În derivă", HBO) și cinematografie ("Italiencele", "Restul e tacere" etc.), Vlad Zamfirescu, a încheiat de curând filmările la lungmetrajul “Secretul Fericirii”, unde se află în dublă postură: regizor și actor.

29
/09
/15

La mijlocul lunii octombrie, debutează cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFG), un eveniment cu tradiție, organizat anual de Goethe-Institut București. Ediția din acest an, 16-22 octombrie, vine cu o serie de filme documentare si lungmetraje de excepție: de la filme de avangardă la filme-cult, de la pelicule de debut ale tinerilor cineaști germani până la creații semnate de regizori consacrați, de la povești intime la scenarii cu largi implicaţii sociale.

28
/09
/15

Royal Concertgebouw Orchestra (RCO) şi Berliner Philharmoniker sunt considerate cele mai bune orchestre din lume. Dacă vorbiţi cu cineva din domeniul muzical sau răsfoiţi un articol de specialitate, aceste două orchestre, veţi vedea, primesc majoritatea laurilor. Şi, „în-cântare’’ mare, ambele au fost prezente pe scena Festivalului George Enescu de anul acesta.

28
/09
/15

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film Timishort va avea loc în perioada 15-18 octombrie. Proiecția de deschidere va avea loc pe 15 octombrie de la orele 19.00 cu filmul documentar german OFF Ways, în regia lui Uli Schueppel.

28
/09
/15

Papa Francisc va lansa, pe 27 noiembrie, "Wake Up!", un album de rock progresiv, care va include 11 melodii în care fragmente din cele mai emoţionante discursuri ale Suveranului Pontif, în diferite limbi, vor fi îmbinate cu imnuri creştine în viziunea unor muzicieni contemporani.

28
/09
/15

În această seară, de la ora 19:10 (prima parte) şi de la ora 20:40 (a doua parte), iubitorii teatrului pot vedea, la TVR 2 şi TVR HD, spectacolul „Trei surori”, de Cehov, pus în scenă de regizorul Dominic Dembinski, la Teatrul din Constanța. Cu ocazia aniversării a 155 ani de la nașterea lui A. P. Cehov, TVR aduce în fața publicului micului ecran această montare modernă, care transformă casa din gubernia uitată de lume, într-o casă a păpușilor, unde timpul se dilată pentru a îngloba istoria de început de secol XX, cu a sa Marea Revoluție Socialistă din Octombrie cu tot.

27
/09
/15

Teatrul EXCELSIOR anunţă programul oficial al primei ediţii a Festivalului de Teatru EXCELSIOR TEEN-FEST care va avea loc în perioada 25 septembrie – 2 octombrie 2015, în Bucureşti. Spectacole de teatru, proiecţii de film şi ateliere, într-un eveniment dedicat adolescenţilor bucureşteni. EXCELSIOR TEEN FEST - o stare de spirit cu efecte benefice pe termen lung!

27
/09
/15

Asociația „Tîrgu Mureș Capitală Europeană a Culturii 2021” anunță oficial lansarea strategiei de promovare a candidaturii orașului Tîrgu Mureș pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. Cu mesajul Făcut în Tîrgu Mureș, campania vorbește despre un oraș în care înveți pe viu despre ce este Europa: despre unitatea în diversitate.

26
/09
/15

CRONICĂ DE FILM Cele mai devastatoare imagini din „Amy”, documentarul despre Amy Winehouse, sunt cele în care chipul expresiv - frumos prin imperfecţiunea sa - şi corpul firav al solistei sunt transfigurate radical de vecinătatea înfiorătoare cu moartea, din cauza drogurilor tari şi a alcoolului în exces.

25
/09
/15

Ediția a 4-a a festivalului de film documentar românesc București Docuart Fest debutează pe 30 septembrie cu o proiecție în premieră în cadrul galei de deschidere la Cinemateca Eforie. Accesul la Gala de deschidere se face pe baza completării unei invitații online. 

25
/09
/15

Semnele norocului pot apărea când te aștepți mai puțin. Vă spun din experiența recentă. În timp ce mă îndreptam cu pași șovăitori spre un spectacol cu accente de thriller socio-economic, cunoscut sub numele de „ședință cu părinții”, semnele norocului s-au arătat de trei ori în mai puțin de 500 de metri, o vrabie și doi guguștiuci eliberându-și intestinele fix în capul meu.

25
/09
/15

Antoaneta Cojocaru (37 de ani), actriţă, un nume mare deja pe scenele teatrelor din Bucureşti. I se spune Anto. Toată lumea o iubeşte pe Anto, sufletul Laboratorului de Noapte de la Teatrul Bulandra. Ea a intrat prima la ATF, în 1997. De-atunci tot joacă.