Despre Sexualitate şi societate, cu Andrei Oişteanu si Andrei Pleşu
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-sexualitate-si-societate-cu-andrei-oisteanu-si-andrei-plesu/

Astăzi, de la ora 17:00, la Colegiul Noua Europă (Bucureşti, Str. Plantelor, nr. 21) va avea loc o dezbatere pe marginea volumului semnat de istoricul religiilor Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură, apărut în ediţie ilustrată, în seria de autor pe care editura Polirom i-a consacrat-o. Evenimentul va fi moderat de Andrei Pleşu. Intrarea este liberă.

Un articol de Petre Ivan|29 noiembrie 2017

Alături de autor vor participa Laura Grünberg, Vintilă Mihăilescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Răzvan Voncu. Pentru acest volum, Uniunea Scriitorilor din România i-a acordat lui Andrei Oişteanu Premiul „Scriitorii anului 2016”.

O abordare comparativă a unui domeniu delicat, în care, apelînd la numeroase aspecte inedite din istoria şi cultura României şi a lumii, autorul evidenţiază persistenţa în mentalitatea colectivă, fie şi în forme simbolice şi metaforice, a unor modele mentale şi comportamentale.

Este de mirare că o asemenea carte, despre sexualitate, nu s-a scris mai devreme. Este de mirare că savanţii din domeniul studiilor culturale nu au abordat pînă acum mai des și mai amplu acest subiect. Cartea lui Andrei Oişteanu are drept nucleu o problematică faimoasă: ius primae noctis. Acesta este unul dintre punctele cele mai interesante ale cărţii. De aici, de la «dreptul» masculului alpha de a poseda toate femelele din fieful său, porneşte analiza despre sexualitate şi, de fapt, despre servitutea sexuală, despre imperialismul sexual al unui gen, al unui sex, împotriva celuilalt. Îi mulţumesc lui Andrei Oişteanu pentru această carte, din care am învăţat foarte multe, şi sînt convins că ea va fi un bestseller. – Mircea Cărtărescu, la lansarea cărţii

„Andrei Oişteanu se încumetă să abordeze frontal problema sexualităţii, după ce a dedicat o monografie altui subiect proscris: Narcotice în cultura română. Nu despre sexualitate în cultura română este vorba însă, ci despre Sexualitate şi societate – ceea ce constituie modul normal, comparativ, de a aborda problema. Oişteanu îşi organizează polifonic expunerea, trecînd de la o temă la alta, revenind la anumite motive recurente şi făcînd pretutindeni trimiteri la spaţiul românesc. Se etalează astfel o uriaşă configuraţie, care marchează spaţiul uman şi străbate veacurile, şi în care fiecare practică sau reprezentare în parte trimite la ansamblul din care face parte şi prin care poate fi înţeleasă.” (Vintilă Mihăilescu, în Dilema veche).

Nu voi spune că am scris prezenta carte doar ca un omagiu adus sexualităţii, ci şi în încercarea de a înţelege delicatele şi misterioasele ei mecanisme şi modul în care ele influenţează (şi sînt la rîndul lor influenţate de) mecanismele sociale, morale, religioase şi culturale. Este vorba de sexualitatea omului, cel mai rasat animal din punctul de vedere al Culturii şi, tocmai de aceea, cel mai ratat animal din punctul de vedere al Naturii. Nemafiind supusă exclusiv instinctului natural de reproducere, sexualitatea umană poate fi înfrînată sau desfrînată fără limite. – Andrei Oişteanu, în Prefaţa volumului

Andrei Oişteanu este cercetător, membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie a Religiilor (Academia Română), conferenţiar la Facultatea de Litere (Universitatea din Bucureşti) şi preşedinte al Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor.

Foto: Andrei Plesu si Andrei Oisteanu – facebook

 

10
/09
/15

Toamna 2015 la Editura Cartea Românească este anotimpul ieşirii din arhive. Trei studii de mare amploare vor continua proiectul editorial „Rescrierea Istoriei literaturii române”, dedicat cartografierii zonelor albe sau gri ale vieţii literare româneşti.

02
/09
/15

Studenții și masteranzii interesați de o carieră în domeniul editorial se pot înscrie, începând cu 1 septembrie, în proiectul cu fonduri europene DIGIPUB. Proiectul oferă un program integrat de stagii de practică plătite în cele mai importante edituri din România și de orientare și consiliere în carieră.

26
/08
/15

Patria locotenentului Schreiber, cel mai nou roman semnat de autorul bestsellerului Testamentul francez, Andreï Makine, a apărut în acestă săptămînă în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba franceză de Constanţa Ciocârlie. „Cartea lui Makine răneşte. Şi răneşte pentru că merge drept la ţintă. Pentru că e un drapel arborat în bernă.” (Paris Match)

26
/08
/15

Când crezi că știi foarte multe, dacă ai un grăunte de curiozitate, deschidere la nou și bun simț, constați că nu știi aproape nimic. Cu un deceniu în urmă, un film, Capote, cu Philip Seymour Hoffman în rolul principal, mi-a dat o palmă strașnică și o temă pentru acasă. Cu maximă rușine constatam că nu citisem nimic din ceea ce a scris Truman Capote.

26
/08
/15

Pentru că anul acesta s-au împlinit 120 de ani de la nașterea scriitorului Lucian Blaga, ediţia din acest an a Ziulei Limbii Române îi este dedicată ilustrului nostru poet şi filozof. Cu acest prilej, Parcul Artelor – Parcul Titan se transformă pentru o zi în spațiu de lectură și relaxare, care va găzdui recitaluri de poezie, expoziții și ateliere de limba română. Seara, Parcul va găzdui, în transmisiune directă de la Sala Palatului, Concertul de deschidere a Festivalului Internațional George Enescu.

23
/08
/15

Am douăzeci de ani și învăț istoria politică a diferite țări din Europa la Universitatea din București. Am de scris o lucrare de semestru. Trebuie să aleg un stat pe care să îl studiez. Fără absolut niciun motiv, aleg Suedia. Nu am nicio șansă să ajung vreodată în Suedia, cu atât mai mult cu cât nici nu îmi doresc așa ceva.

22
/08
/15

Dirijorul Tiberiu Soare, soprana Valentina Nafornița (live prin Skype de la Viena),dirijorul Kristian Järvi (înregistrare prin Skype), dar și Mihaela Oproiu, manager de proiect la Asociația Cultour pornesc “Pe urmele lui George Enescu” duminică, 23 august,de la ora 11, în cadrul ultimei ediții a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu.