Despre Sexualitate şi societate, cu Andrei Oişteanu si Andrei Pleşu
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-sexualitate-si-societate-cu-andrei-oisteanu-si-andrei-plesu/

Astăzi, de la ora 17:00, la Colegiul Noua Europă (Bucureşti, Str. Plantelor, nr. 21) va avea loc o dezbatere pe marginea volumului semnat de istoricul religiilor Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură, apărut în ediţie ilustrată, în seria de autor pe care editura Polirom i-a consacrat-o. Evenimentul va fi moderat de Andrei Pleşu. Intrarea este liberă.

Un articol de Petre Ivan|29 noiembrie 2017

Alături de autor vor participa Laura Grünberg, Vintilă Mihăilescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Răzvan Voncu. Pentru acest volum, Uniunea Scriitorilor din România i-a acordat lui Andrei Oişteanu Premiul „Scriitorii anului 2016”.

O abordare comparativă a unui domeniu delicat, în care, apelînd la numeroase aspecte inedite din istoria şi cultura României şi a lumii, autorul evidenţiază persistenţa în mentalitatea colectivă, fie şi în forme simbolice şi metaforice, a unor modele mentale şi comportamentale.

Este de mirare că o asemenea carte, despre sexualitate, nu s-a scris mai devreme. Este de mirare că savanţii din domeniul studiilor culturale nu au abordat pînă acum mai des și mai amplu acest subiect. Cartea lui Andrei Oişteanu are drept nucleu o problematică faimoasă: ius primae noctis. Acesta este unul dintre punctele cele mai interesante ale cărţii. De aici, de la «dreptul» masculului alpha de a poseda toate femelele din fieful său, porneşte analiza despre sexualitate şi, de fapt, despre servitutea sexuală, despre imperialismul sexual al unui gen, al unui sex, împotriva celuilalt. Îi mulţumesc lui Andrei Oişteanu pentru această carte, din care am învăţat foarte multe, şi sînt convins că ea va fi un bestseller. – Mircea Cărtărescu, la lansarea cărţii

„Andrei Oişteanu se încumetă să abordeze frontal problema sexualităţii, după ce a dedicat o monografie altui subiect proscris: Narcotice în cultura română. Nu despre sexualitate în cultura română este vorba însă, ci despre Sexualitate şi societate – ceea ce constituie modul normal, comparativ, de a aborda problema. Oişteanu îşi organizează polifonic expunerea, trecînd de la o temă la alta, revenind la anumite motive recurente şi făcînd pretutindeni trimiteri la spaţiul românesc. Se etalează astfel o uriaşă configuraţie, care marchează spaţiul uman şi străbate veacurile, şi în care fiecare practică sau reprezentare în parte trimite la ansamblul din care face parte şi prin care poate fi înţeleasă.” (Vintilă Mihăilescu, în Dilema veche).

Nu voi spune că am scris prezenta carte doar ca un omagiu adus sexualităţii, ci şi în încercarea de a înţelege delicatele şi misterioasele ei mecanisme şi modul în care ele influenţează (şi sînt la rîndul lor influenţate de) mecanismele sociale, morale, religioase şi culturale. Este vorba de sexualitatea omului, cel mai rasat animal din punctul de vedere al Culturii şi, tocmai de aceea, cel mai ratat animal din punctul de vedere al Naturii. Nemafiind supusă exclusiv instinctului natural de reproducere, sexualitatea umană poate fi înfrînată sau desfrînată fără limite. – Andrei Oişteanu, în Prefaţa volumului

Andrei Oişteanu este cercetător, membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie a Religiilor (Academia Română), conferenţiar la Facultatea de Litere (Universitatea din Bucureşti) şi preşedinte al Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor.

Foto: Andrei Plesu si Andrei Oisteanu – facebook

 

21
/07
/14

Pe 15 iulie, la Librăria Humanitas Kretzulescu a avut loc lansarea celui de-al patrulea volum de nuvele al scriitorului Eric Emmanuel-Schmitt, tradus din limba franceză de Simona Brînzaru şi intitulat "Cei doi domni din Bruxelles". 

19
/07
/14

Oare ce-ar face Hitler dacă s-ar trezi, viu și nevătămat, în Berlinul anului 2011? Poate că ar deveni... vedetă de televiziune. Acest scenariu este imaginat de Timur Vermes, în romanul „Ia uite cine s-a întors”.

18
/07
/14

Miercuri, 23 iulie, de la ora 19.00, editura Humanitas vă aşteaptă la Librăria sa din Cişmigiu alături de Sandra Ecobescu, Alexandra Rusu, Andreea Răsuceanu şi Radu Paraschivescu pentru a afla povestea vieţii lui Constance, soţia celebrului scriitor englez Oscar Wilde.

17
/07
/14

Luni, 21 iulie, ora 19.00, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu, va avea loc lansarea cărţii Marea cea Mare. O istorie umană a Mediteranei, un impresionant volum, reunind acribia academică şi savoarea poveştilor cu corsari, pelerini, comercianţi sau comandanţi de flote, scris de unul dintre specialiştii în istoria Mediteranei, David Abulafia, profesor la Universitea Cambridge.

10
/07
/14

Carlo M. Cipolla, mort în anul 2000, la 78 de ani, a sintetizat în “Legile fundamentale ale imbecilității umane” (Editura Humanitas, 2014) cea mai gravă dintre problemele cu care omenirea se confruntă în prezent.

09
/07
/14

Joi, 10 iulie, de la ora 18.00, la Ceainăria Cărtureşti Verona (Str. Arthur-Verona nr. 13-15, Bucureşti) va avea loc lansarea volumelor Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese de Angelo Mitchievici şi Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată de Ioan Stanomir, apărute recent la Editura Cartea Românească.

30
/06
/14

Unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani a împlinit 60 de ani. Fost tipograf, salahor, boxeur, ziarist şi, cel mai adesea, liber profesionist, Radu Aldulescu a debutat în 1993 cu romanul “Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.

24
/06
/14

Un alt laureat al Premiului Nobel pentru Literatură a intrat în portofoliul Polirom. Este vorba despre Kenzaburō Ōe (n. 1935), unul dintre marii prozatori japonezi ai secolului XX, din opera căruia Editura Polirom a publicat romanele Stîrpiţi răul de la rădăcină, împuşcaţi copiii şi 17.

21
/06
/14

Scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu, director al postului Radio România Cultural în perioada 1996 - 2002, a murit vineri, la vârsta de 69 de ani, după o lungă şi grea suferinţă.

13
/06
/14

Volumul ,,Născut în URSS” de Vasile Ernu, apărut la Editura Polirom în patru ediţii de succes – în 2006, ediţia a II-a, cu CD, în 2007, ediţia III-a în 2010 şi ediţia a IV-a în 2013 –, a fost publicat de curînd în Polonia, la editura Claroscuro, în traducerea de Radosław Biniarz, cu titlul ,,Urodzony w ZSRR”.

11
/06
/14

"Broaşte", un nou roman tradus în limba română al laureatului premiului Nobel pentru Literatura în 2012, scriitorul chinez Mo Yan, recent apărut în colecţia "Raftul Denisei" a editurii Humanitas Fiction va fi prezentat publicului miercuri, 11 iunie, ora 19.00 in Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta nr.38).

10
/06
/14

Asociația Ortodoxă pentru o Lume Nouă și Librăria Cărturești (de la Muzeul Țăranului Român) vă invită la o conferință cu tema ECHILIBRU, suținută de criticul literar Dan C. Mihăilescu, pe 12 iunie, de la ora 19:00. Intrarea este liberă.